duminică, 10 octombrie 2010

The killer inside Vian


Cu cât avansez în mâzga suprarealistă din care vian îşi modelează dimorfismele îmi dau seama că devine din ce în ce mai minimalist fiind în egală măsură la fel de criptic. Voi scuipa pe mormintele voastre, titlul înglobator şi comercial în egală măsură e adesea pus în aceeaşi celulă cu portocala mecanică, cam dur verdict, date fiind rafturi întregi de porn art şi pagini de violenţă maladivă, dar la vremea ei probabil că produs seisme în dogma literară. Căticica se naşte blitzkriegic în urma unui pariu cu editorul. Eroul e un mulatru vindicativ spre patologic, mostră:

La sfârşit, am început să o lovesc în bărbie, la început doar cu pumnul drept, am simţit cum i se sfărâmă dinţii şi am continuat, vroiam să înceteze ţipetele. Am lovit-o şi mai tare , apoi i-am luat fusta şi i-am pus-o pe gură şi m-am aşezat pe capul ei.  Se zbătea ca un vierme. 

Parcă să zic că am văzut asta in The killer inside me când casey o schingiuieşte pe hudson după care îi trage fusta pe faţă. Sunt curioasă, voi ce paragrafe literare ati regasit in ce filme, sau invers. fără ca filmul să aibă legătură cu cartea.

10 comentarii:

  1. Asta n-am citit-o încă, ce zici, merită?

    RăspundețiȘtergere
  2. zic ca merita, dezvaluie un alt side al lui vian, dar parca nu se compara cu restul cartilor sale, in sensul ca e mult mai lucida si mai distanta, e destul de dostoievskiana utilizand un kit actual in ceea ce priveste gustul publicului pentru violenta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Şi într-o povestire sau două din Blues pentru o pisică neagră găseşti nişte scene de violenţă nejustificată, dar tratată extrem de clam şi natural

    RăspundețiȘtergere
  4. da, asa e, am citi-o acum ceva vreme, am sa reiau cateva capitole:D vian are un dark side pe care il strecoara se pare pe ici pe colo, dar in voi scuipa pe mormintele voastre e cat se poate de evident :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu nu sunt deloc experta in Vian, dar cartea asta isi are locul de mult timp in biblioteca mea si imi vine de fiecare data in minte atunci cand ma gandesc la o recomandare :)

    RăspundețiȘtergere
  6. am vaga senzatie ca tu esti experta in ...bruckner, am dreptate:P?

    RăspundețiȘtergere
  7. :)) no, am trecut de moment...plus, in afara de "Luni de fiere", nu prea ma incanta nimic

    RăspundețiȘtergere
  8. da...probabil e cea mai bitter :D si acum in ce faza/patrar...lunara/lunar esti:P?

    RăspundețiȘtergere
  9. Cu lectura, din pacate, in nici o faza!:))
    De-aia te citesc pe tine...sa mai aud si eu de una de alta :D

    RăspundețiȘtergere