luni, 7 mai 2012

The Avengers (2012) - "castrarea" cu umor a discursului

Aș putea foarte ușor să cad în văgăuna wonderland-ului și să-mi râcâi dermul de pereții clișeici ai filmului însă câteva răgălii mă încetinesc și mă obligă să admit faptul că The avengers are o conștiență de sine vie, o conștiință a clișeului pe care o tratează cu umor...molipsitior pe alocuri. Structura filmului e oarecum neomogena, există o primă parte cronologic-manipulator-introductivă (care în ceea ce mă privește ar fi putut să fie la fel de bine și mută) și o ultimă parte ceva mai redusă ca intindere supra-concentrată în CGI și montaj.


Umorul reiese dintr-un soi de respectare a personajului interpretat de Robert Downey Jr (Iron Man) și a discursului său bășcălios, simpatic, însă restul personajelor  sunt nevoite să interpreteze replici regurgitate, sforăitoare, super-hero-ice. Există deci o luptă secundară, discursivă, în care umorul iese cumva câștigător, reușind prin mimetism să transfere aceeași notă sarcastică și restului replicilor clișeice. Personajul negativ, pseudo-negativ de fapt, Loki,  e mai mult o marotă caricaturală nevoită să recite discursul puterii, însă de fiecare dată intervine câte un oponent și îi castrează fraza (că tot vorbeam de discurs erectil mai acum câteva zile).


Încadraturile sunt uneori violent de persuasive, de sexos-evidente, dacă nu e părul scarlet al lui Scarlett atunci sunt sânii, daca nu sunt sânii atunci e fundul și tot așa. Însă suprinzător există încadraturi atipice, ouă-kinder vizuale, plonjee, contraplonjeuri, nu numai super eroii sfidează logica vizuală și gravitația, dar și unghiurile de filmare fac asta. Pe lângă asta se mai face apel și la moku-realism marca Cloverfield sau District 9, un risc asumat, dar de bun augur se pare. Un alt element deranjant de persuasiv este coloana sonoră care abundă în accente muzicale menite să augmenteze scenele care și așa sunt augmentate până în pânzele...negre ale latexului. Compensatoriu însă, tricoul lui Robert Downey JR rage avid după ceva versificație și tonalități.


5 comentarii:

  1. Hai ca ti-a placut, recunoaste :))

    RăspundețiȘtergere
  2. nu se vede :))?
    mai mi-au placut bucati din el...si imi place Tom asta...pf :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Si eu m-am dsitrat datorita lui Robert Downey Jr. Personajul sau e cel mai ok erou Marvel. Pe langa discursul puterii sa nu uitam de discursul "in memoriam" compus dupa un tipar menit sa uneasca si sa-i ridice la lupta :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Daca m-am amuzat la film, am reusit sa si zambesc si cand citeam cronica facuta de tine. Frumos scris . Cred ca toata lumea il favorizeaza pe Iron Man: il ajuta replicile, statura sa acida, dar tolerabila de ridicola si poate faptul ca apare in mai multe cadre. Asa cum am mai spus, este un film de divertisment, care-si face treaba de a amuza si de a detasa de cotidian.

    RăspundețiȘtergere
  5. @ marian mda, americanii au ce-au cu mobilizarea de forte, nu se stie niciodata cand o sa pice o magaoane xenofoba din ceruri :))
    @ anzhelamovies thanks :) ai dreptate, da, daca stau bine sa ma gandesc Robert e oarecum favorizat vizual, dar s-a reusit un dozaj destul de onest si al aparitiei celorlalti :D

    RăspundețiȘtergere