Bună, ce faci?

În sfârșit, după o căruță de ani în care filmul românesc a fost așa o bulă, o idee, o problemă socială, o dezbatere, un tăiș, o tortură, iată că a venit timpul unei diastole, unei relaxări a mușchiului ocular, unei inhalări de aer proaspăt cu parfum de odorizant. Desigur am mai scos limba întru întâmpinarea unei brize gâdilătoare, au mai fost încercări de încapsulare filmică a umorului neaoș, dar acum rafala e direcționată așa cum trebuie, acolo unde trebuie. 

Mai precis filmul ăsta e o comedioară glucoidă cu ușoare influențe franțuzite care nu are decât unicul și altruistul scop de a binedispune, de a lua publicul supt o haripă, de a-l cocoloși cu poezioare vizuale, cu slow motion melodios, cu muzichie adevărată, pipăibilă, în tandem perfect cu vizaulul și cel mai important cu textul. M-am săturat domle de trufia mutismului, hai să nu punem muzichie că așa o să fim mai gravi și mai răscolitori, nu domle, muzica nu e un apendice, e a mai aortă a organismului cinamtografic, filmu ăsta e destupat la vena muzicală, deluvian aproape.   

Un cuplu ajuns la saturația relației se aruncă escapist în brațele internetului, fiecare din parteneri pe cont propriu și cont-uri de chat, pentru ca pân la urmă să ajungă tot unul în brațele celuilalt (aproape), un vodevil deci adus pe metereze moderne, cu umor, cu dihotomisme narativ-moralizatoare cam impinse la niște extreme forțat simetrice și complementare, cu ceva forțări dialogice venite din teatru, dar asta e domle, experiența mi-a demonstrat că nu există cale de mijloc, ori vorbim ca la prăvălie ori ca regele lear, ori coborâm în stradă, ori ne cățărăm în turnul de fildeș de unde vorba nu mai seamănă a vorbă ci a suflu pretențios, ondulat, brizbrizuit cu înflorituri baroce. Una peste alta filmul ăsta e un înger necesar în purgatoriul ăsta drăcesc colcăitor de guri hai să nu le zic rele, dar eminamente critice, ce nu se mai satură de hulpăvuit filme-bulă-socială, mai vrem și uzine de vise nu numai laboratoare experimentale :D

Într-adevăr e cât se poate de îmbucurător faptul că filmul românesc s-a remarcat în afară prin coconul social înlăuntru căruia gestează viermele colectiv pregătit a priori pentru eclozare prematură (sunt conștientă de paradoxu anatomic :D) și disecție seacă, însă paradigma asta ar cam trebui să stagneze odată ce și-a făcut un renume și să facă loc sau cel puțin să fie imparțială, să stea alături de filmul de gen, fără remușcări, fără ciondăneli și dat din coate, căci are alături un puiet ce n-o umbrește în niciun fel. 
Cică se vorbește de o continuare, de un bună, ce mai faci, până una alta prefer tarantina de mai jos :D

Tweet