Rubber

-soro uită-te la Rubber, e tâmpit foc, o să-ți placă
-cum...Cauciuc? wtf?
-mdea, e un film despre un cauciuc, hai că tre să plec la muncă, pa
(...) după vreo 10 ore
-așa...văzuși epopeea cauciucată?
-ce dreacu e filmu ăsta, un rahat spânzurat de un cui, o idioțenie, câh, eject, hai lasă-mă, să nu-mi mai recomanzi borăciuni din astea (exprimare aproximativă :D)

Probabil așa lehamite, așa dor de ducă rostogolitor vor fi experimentat mulți. Durata ăstui film-șenilă mi-a stat cumva în coasta adamică, nici prea lung încât să-l pot numi un film copt, nici suficient de comasat încât să fie un scurt metraj dăștept. Pute (de acolo, din cui :P) a scurt metraj balonat, explodat sub puterea telepatică a unor oameni prinși într-un vortex de materie cenușie, prăfoasă, deșertică ahtiată după o butelcă răcoritoare de succes, visând totodată la depărtările unei oaze prinse în unduirea de șold a Morganei. Dar cine-s io să blamez setea unui pubere guri înrămate de caș, cine-s io să critic suflul demiurgic de viață pompat în supapa unui cauciuc.

Ca să fie treaba mai interesantă suflul ăsta de viață vie e puturos, sulfuros, demonic, dacă vă imaginați un cauciuc care o ia dintr-o la dată la...picior, dornic să descopere puritan și gradat universul, urcând ca seru în seringă, năpârlindu-se de pleura referențialului, neah, nu veți vedea așa ceva, ar fi fost prea blajină abordarea, însă un cauciuc tarantinic, un rău în stare pură, fără de motor și pistoane a priori, fără de matrice destinică, așa mai da. Apologia ăstui nonsens, no reason, o veți găsi la începutul filmului (n-aș prea vrea s-o spoilăresc căci merită gustată pe viu, ardente, din wok). Bun, am înțeles, nonsens, assasinul în stare pură, esențializat, dovezi ale maleficiumului date pe repet că nah, tre să ajungem și noi cumva de la juma de oră la o oră și 20 de minute de peliculă, gag-uri, gagicisme, secăciuni, duioșenii explozibile, montaj șemecheresc, imagine high definition, ce mai ai să ne arăți bă striato-circularule, bă psycho-uroborosule?

-Păi, am furat câte ceva din teatru șhhht
-Recuzită mai bine zis, scaunele lui Ionesco, da, le-am reperat

-Da, și alea, dar le-am luat cu tot cu spectatori șhhht
-Văzui, văzui...îi tratași într-un mare hal de fel

- Ăsta e domne cathartisu urmei mele vulcanizate
-Pfoai cât narcisism....dar de ce tremuri așa ...stai, stai, sunt și eu un privitor ca oricare altu, imparțial, nu, nuuu...
pleosc

M-a păcălit domne ce să mai, răutăcismul anonimului, imaginea impecabilă făcută cu parale puține, granița relativist-bășcălioasă dintre spactator și film în plin proces de creație și desfășurare, pamfletăreala, flecăreala, falsa angoasă, micro-spațialitatea toate mă aburiră, îmi puseră un cauciuc de gât, îmi dădură drumu pe gârlă, îmi încețoșară orizontu și mă făcură să văd Morgane dansânde.

domnu van Sant, san(c)titatea lu matale, io zic să-l revizuiți pe Gerry, să-l înlocuiți cu o roată de rezervă, ar ieși o drăcovenie dată de-a berbeleacu :D

Tweet