Gerry

Iluzionistul Gus van sant urcă pe scenă, scoate din buzunar doi hominizi, îi aruncă pe o machetă ce aduce a bărăgan-mordor, fără a le lăsa la îndemână vreo ploscă cu apă, vreo merindă uscată sau vreo busolă, doar o hartă a decopertării sinelui şi a celuilalt în sens biblic, levinasian sau poate doar brucknerian, hartă mărginită de linia orizontului.

Cum s-a obişnuit şi ne-a obişnut deja, gus se concentrează în poziţie lotus pe câte o scenă-mantră pe care şi-o repetă în gând şi în imagini, iar şi iar, până ce o secătuieşte de sens, adecă de ăla dat, căzut sub securea convenţiei, pentru a ajunge la ăla a priori. Bă şi îi iese pocinogul yoghinic, te cutremuri din mai multe unghiuri, sunt unele scene să le zic mişcate, care, în pendularea lor repetitivă, în crescendo, mi-au dat  senzaţia că se clatină laptopul cu totul şi m-am simţit ca-n requiem for a dream fibrilând într-un colţ cu ochii ţintă la frigiderul spasmodic ;)). Ce să mai, eşti subiectul unui experiment, un algernon năuc apucând-o pe potetici simulacre, laolaltă cu personajul/personajele, fabulosul casey affleck şi băţosul matt damon. 

Ăştia doi sunt un Cain şi Abel într-un limb pe alocuri extrem de pictural, când şi când ai senzaţia că se plimbă printr-un tablou-reverie ieşit din pensula lui Kurosawa, sunt doi hobiţi fără ţel însă, cubărind fiecare un smeagol intern, doi adami încercînd să deprindă limbajul lumii, două maimuţe kubrickiene în faţa unei stânci-sfinx. Sunt la fel de bine unul singur, un ego şerpesc într-un eden sahelic  în faza de năpârlire. Scuturător din temelii, trucul van santian respectă shogunic reţeta paşilor mărunţi, liniştiţi, până la zbangu-l de după colţ şi n-ai decât să aplauzi scamatoria, chiar dacă eşti deja în cuşcă...ce-ar mai fi? pff, o groază, dar mai bine îl vedeţi, transă garantată ajutată şi de o muzică din curentul muzical lyncian deja consacrat via hariclea odiseea...spaţială nu alta :D

Tweet