All the king's men

Am tot auzit de filmul asta si am tot amanat glorioasa-i vizionare, dar lungul sir de nume premiate si grele prelingandu-se pe afis (plus parerea asta) ca Sean Penn, Jude Law, Anthony Hopkins, Kate Winslet si Mark Ruffalo s-au scrus pana la urma in laptop-ul meu si sub ochii mei. Cu asa o distributie filmul nu poate decat sa promita foarte multe: dezvaluirea desu-urilor politice, a modalitatii in care sunt manipulate masele de alegatori, disecarea structurii discursului, dezvaluirea intrigilor de culise, a mecanicii santajului. Insa maniera in care toate acestea sunt expuse nu par a beneficia de complexitatea unui scenariu bine pus la punct sau de fluiditatea realista a replicilor (care par mult prea spiritual-predicative pe alocuri) ci mai degraba (cum era de asteptat) de un joc actoricesc foarte bun. 

Sean Penn reuseste sa reproduca incredibil accentul de Louisiana, dand viata unor discursuri vivide cum n-am prea vazut de la i have a dream-ul  lui Martin Luther King incoace, insa elementul nonverbal (miscarea spasmodica a mainilor) a fost cam prea accentuat, cateva cadre avandu-l in prim plan pe Jude Law uimesc prin profunzimea unei priviri aflata chiar acolo si care reuseste sa transmita mai mult decat cumulul replicilor intentionale si fortate, cat despre Kate Winslet, aparitia sa, desi secventiala, aduce o dara de frumusete clasica, radianta ce da un plus de qualque chose filmului. Finalul se vrea a fi mult prea moralisto-tragic, insa efortul vizionarii este tributar in primul rand concatenarii unor actori complecsi, iar daca scenariul nu pare sa iti ofere mai mult decat painea si circul cu care esti obisnuit, macar te simti partial usurat cand primesti confirmarea faptului ca mecanismul mazgos al hidrei puterii politice este unul si acelasi peste tot, trist este faptul ca la ei se intampla atunci, in 50, pe cand la noi continua sa se intample si acum. Nu ne ramane decat sa asteptam filmul care sa propuna la modul realist...schimbarea :D.

Tweet