luni, 25 octombrie 2010

Four Lions

În aste vremuri tulburi  aflate sub strânsoarea menghinei dintre ameninţarea serioasă a grupărilor islamiste şi sforţarea ong-urilor, a tablelor legii, a bunului simţ, a pornirilor samaritene, a iubirii faţă de aproape, ia naştere o opinie oarecum hibridă, sfidătoare de o parte şi de alta a frontului, un film care probabil nu se vrea a fi doar o abordare băşcălios-denigrator-salvatoare prin râs ci bate cu pumnii la uşa blindată a paranoicilor şi totodată la poarta orientului. O mini grupare de tăntălăi cum rar mi-a fost dat să văd, unii cu rădăcini musulmane strâns legate însă de glia angliterrei, alţii  cu pretenţii penibilo-fantasmagorice de presupuşi descendenţi ai islamului îşi unesc mâinile stângace şi pun la cale un plan şleampăt, teribilist, asezonat cu comicării care sfidează orice logică, subliniind cu tuş roşu zicala aia einsteniană referitoare la enormitatea prostiei, râzi în hohote cu condiţia să fi gustător măcar ocazional de umor englezezsc.

Planul este unul simplu, implică bombe şi o locaţie cât mai în atenţia publicului, alegerea ei e una dificilă şi până la urmă devine aleatoare în condiţiile unei desincronizări prevzibile. Mamă ce am mai râs, mostre mai jos...dar hohotele au fost oprite la câte o detonare accidentală şi prostească menită să dezbrace brutal absurdul unor scopuri răzbelice fără noimă sau care şi-au pierdut-o pe măsură ce lumea a evoluat...un război religios într-o mare de laicism mai ales când ai la îndemână o grupare de bezmetici, dezorientaţi, ca să nu zic gogomani aşa cum ni se arată în reprezentarea de faţă, e cât se poate de ca nuca în perete, dar nah, peretele poate să crape (vezi ice age :P), se duce naiba totul şi ne mai rămân doar beţe şi pietre ca să-l parafrazez din nou pe emerit. Vedeţi ce spune şi richie despre cei 4 lei...de 2 lei;))

3 comentarii:

  1. in seara aceasta am sa-l vizionez si eu. citisem la Richie despre el sambata, dar nu am avut timp sa-l vad.

    RăspundețiȘtergere
  2. aha. e un film pe care e musai sa il vad.
    Si inca repede :)

    RăspundețiȘtergere