Continui cu Milan Kundera-romancierul și descopăr cum abordează o alternativă narativă, o beletristică tangențială ontologiei, ușor atipică. Epicul, erosul, caracterele, dialogurile nu sunt doar elemente de structură romanească, ele vin ca jucăriile kinder capsulate deja în concepte precum alteritatea, identitatea, alter ego-ul, un oarecare soi de panteism organic.
Ceea ce trece din bărbat în bărbat nu mai este parfum imaterial de trandafir, poetic, ci salivele materiale, prozaice, care, o dată cu armata lor de microbi, trec din gura amantei în gura amantului, de la amant la soție, de la soție la sugar, de la sugar la mătușa lui, de la mătușă, chelneriță într-un restaurant, la clientul în supa căruia a scuipat, de la client la soția lui, iar de acolo la alte guri, astfel încât suntem toți scufundați într-un ocean de salive ce se amestecă și fac din noi o singură comunitate de salive, o singura umanitate umedă și unită.
O să spuneți bine, bine, dar au fost atâția care au scris romane-hibrid și care le-au alipit cu succes filosofiei, psihanalizei, psihologiei etc zenith-exemplu: Dostoievski. Într-adevăr, însă aici narativul nu surclasează fundamentul ontologic, el e numai un mijloc suficient sublinierării unor idei de bun simț, unor idei pansament. Până acum realizez cum scriitura lui Kundera este o scriitură terapeutică, o picătură chinezească, o scriitură-retorică, revelatoare de adevăruri tangibile.
Prietenia ne este indispensabilă pentru buna funcționare a memoriei. Trebuie să ne reamintim trecutul, să-l purtăm în noi permanent: e poate condiția necesară pentru a ne păstra, cum se spune, integritatea eului. Ca să nu se usuce, ca să nu se chircească, eul trebuie udat cu amintiri, ca florile în glastră, iar asta cere un contact regulat cu martorii trecutului, altfel spus cu prietenii. Ei sunt oglinda, memoria noastră; nu le cerem decât să șteargă din când în când această oglindă ca ne putem privi în ea.
Identitatea la Kundera e similară cu Identitatea la Ki-duk Kim (în Shi gan/Time), cam aceeași căutare absurdă, panteistă, a celuilalt, cam aceeași neputință masochistă de identificare a celuilalt.
Kundera a fost pentru mine o revelaţie în multe sensuri, cred că mi-a influenţat f mult viziunile şi pentru că l-am citit în nişte perioade în care aveam nevoie de nişte influenţe, ca să zic aşa...
RăspundețiȘtergereN-am mai citit de mult, poate ar trebui să recitesc câteva, printre care şi Identitatea.
patapivieci isi roade unghiile.
RăspundețiȘtergereapăi de ce să și le roadă domne? :))
RăspundețiȘtergere@ Rontziki eu una trebuie să mă uit la insuportabila...ca să pot avea liber la film :P
uuu, someone's high on Kundera. Dintre fictiuni cele mai bune sunt, dupa mine desigur, Insuportabila (pe care o recomand citita, nu vizionata :P), Nemurirea si Cartea rasului si a uitarii, restul fiind mai mult variatiuni si fara aceeasi insemnatate/profunzime etc.
RăspundețiȘtergere:p
RăspundețiȘtergeream trecut azi pe la biblioteca si nu aveau Insuportabila :( chiar am rafsoit Nemurirea si Cartea rasului si a uitarii, dar am cerut kant, n-aveau Kant si mi-am luat Hegel=))
sacre bleu, fara Insuportabila?! (Nemurirea ar fi fost pe masura, oricum, in unele aspecte poate chiar mai buna :D).
RăspundețiȘtergereP.S: Prelegeri de estetica?
nu domne, m-am aruncat direct la Fenomenologie :))
RăspundețiȘtergereTrebuie sa mai pun si eu mana pe Kundera, am citit numai IUbiri caraghioase si mi-a placut la nebunie!
RăspundețiȘtergereAi citit si altceva de Kundera? Cu ce sa incep?
RăspundețiȘtergerePăi am mai citit Arta romanului care e o antologie de buzunar destul de reușită, dar cum a zis Bogdan mai sus cred că trebuie început cu Insuportabila ușurătate a ființei :D
RăspundețiȘtergere