Încerc să îl descopăr Ki-duk Kim cel tânăr, să văd de unde își ia raiul lumina vorba aia. Filmele lui Kim sunt adevărate trucuri tehnice, sunt minimaliste ca expunere, ca spațialitate, sunt atemporale, dar cumulul de simboluri la care fac apel și nu atât simbolurile, cât simbioza lor perfect naturală cu cotidianul sunt opera unui prestidigitator talentat. Omul e centrul metafizicii filosofiei lui Kim, omul este mai apoi decojit deontologic și pentru că rămâne în goliciunea edenică Kim îi pune un cojoc pe dânsul, unul amoral, un substitut atât de în tendințe cu garderobul vieții cotidiene încât mai să se confunde cu acesta.
Această alter-deontologie atât de natural expusă și mai apoi internalizată de privitorul câtuși de puțin permisiv este tocmai trucul menționat anterior. Filmele sale mai cunoscute Spring, Summer, Fall, Winter... and Spring sau 3 Iron sunt intrucâtva minimaliste, însă această doză de schematism pălește sub hipnoza epicului și sub aburii bahici ai amoralității emanați de personaje. Care personaje sunt la rându-le entități-schemă în dermul cărora Kim scrijelește cu acuitate onduleuri ontologice, spirale, spirale ale tăcerii dacă e să iau în considerare mutismul multora dintre ele. Real Fiction se incadrează în același schematism amoral, personajul este un bad guy patologic, însă acțiunile sale sunt scuzate de metatext, de context, de scenariu, există acolo și o scuză psihanalitică materializată alegoric, sadic. Personajul, portretistul stradal pleacă în căutarea circulară a alter ego-ului,
se întâlnește cu el, îi preia vindicativ misiunea, refulările, iar fiecare loc în care își face simțită prezența devine un topos predispus la măcel.
Această apariție metodică, episodică, bruscă și întrucâtva comică a personajului împrumută ceva din teatru, matrioșca e multiplă, avem film în teatru, teatru în film și film în film.
Kim pare să se joace de-a demiurgul regizoral, de obicei coboară mesianic printre personaje, le pune o mână pe frunte și le resetează ca un inițiat în magnetismului animal. Câteva conotații absolut anacronice și difazice cu filmul: Lynch și Written-Stranger than fiction. So, următorul va fi primul film al lui Kim, Crocodile.
Mai ca uitasem cat de fucked up e Kim :)) Din pacate imi aminteasc prea putine despre Real Fiction. Crocodilul e mai proaspat.
RăspundețiȘtergereuite ca am vazut si Crocodilul, domne, Kim avea umor mai mult la inceput, fucked up, dar avea umor. Si se vede acolo Bad Guy-ul :))
RăspundețiȘtergere