miercuri, 28 septembrie 2011

Melancholia

Apocalipsa după Trier

După ce a ajuns pe buza prăpastiei ontologicului cu Antichristul, Trier își pune aripi hermesiene, își ia avânt în stratosferă și în suișul său pârjolitor nu dă peste bărbosul pantocrator în jilț de aur, nici peste hău ci peste o planetă-stavilă, peste un reper agnostic, dulce-neutru-distrugător căci planeta cu pricina pare prietenoasă așa cum spune unul dintre personaje, ea este un pericol deloc surprinzător rațiunii sau imaginației, este un pericol pe măsura omului. 



Odată ajuns în preajma ei, Trier se convertește stilistic, devine un meteor, însă constelația sa (a)morală,  steaua sacrificiului, martiriului au rămas fixe cam de la Breaking the waves încoace, dosite acum în penumbra unei frumuseți distrugătoare, malefice, a unui impact iminent, în clarobscurul unui rafinament și al unui umor oarecum atipice lui Trier. Convertirea regizorului danez nu este ca în cazul lui Malick una eminamente creștină, exemplară, evanghelică, descărnată de mundan și remodelată din țărâna simbolicului și din cartilajele memoriei universului, ci schisma lui Trier e tulburătoare la un nivel mult mai apropriat de om, de disperarea lui, de inadaptarea lui, de sfârșitul lui. Copacul lui Malick este un vlăstar, e începutul, e facerea, arbustul lui Trier luminează pustia, arde, e cel de pe urmă răcnet. Poate am să mă dedic mai încolo unei eventuale paralele între Tree of life și Melancholia. Pentru moment am să rămân la tripticul lui Trier. Ca de obicei nu lipsesc actele, paradigmele. Începutul filmului este o anticameră analogică, fantasmagorică, incredibil de frumoasă, de seducătoare, de apăsătoare, poate la fel de perturbatoare ca începutul Antichristului, același slo mo exacerbat, aceeași muzică mai mult decât simbiotică. 




Următoarele două încăperi, două femei, două surori, două capitole ale filmului fac trimiteri la această anticameră și ca un copil, privitorul, reface legăturile, puzzle-ul, dintre trăirile personajelor, aportul lor verbal și cadrele plastice din anticameră. Această întoarcere secvențială de la obiect la simbol pare a fi un fel de protest  în fața timpului, o amânare a impactului, omniprezența amenințării nu face decât să reînvie puterea simbolului, să accentueze inutilitatea formalismului, să scoată umanul din formol și din formal. Partea dedicată lui Justine/ Kirsten Dunst este tocmai această extracție din formal, acestă zvârcolire a incapacității de adaptare nu neaparat la societate, grupuri, situații ci la sarcofagul de umanitate pe care îl dorește societatea de la fiii săi. 



Pe cât de inadaptată este Justine la universul cotidian, la formalismul de dragul falsei coeziuni, pe atât de incredibil de adaptată este la sfârșitul Universului Umanității. Cel de-al doilea capitol îi este dedicat lui Claire/ Charlotte Gainsbourg o ființă atât de adaptată lumii create de om și atât de îngrozită, de neputincioasă, de avidă după vivid, un vivid de paie, conservând în permanență un formalism absurd. Cele două surori sunt cel de pe urmă exemplu arhisuficient al umanității, ultimele vlăstare, scena de final e de o forță și de o intensitate incredibile, iar finalul e de un catarsis cataleptic dublat fiind de muzica lui Wagner. 


Importanța conștientizării a ceea ce ESTE surclasează conștientizarea lui PENTRU CÂT TIMP. Din acest raport rezultă un adevăr aparent la îndemână, dar care refuză vehement internalizarea, conștientizarea, filmul reușește aproape fantastic să-l prindă, să-l surpindă, să dea mai departe aceast adevăr-djin. Filmele lui Trier sunt în mare parte construite masochist pe fundamentul conștientizării, se dă situația exemplară, se dă personajul cu potențial mesianic predipus la martiriu postmodern, se dă focul purificator, amorala e subînțeleasă sau oferită pe tipsie, învelită în staniol. 


Conștientizarea nimicniciei, a paradoxului dintre efemeritatea trupului și eternitatea sufletului iau aici proporții paradigmatice, Trier dovedește că este un om al timpului său. În astfel de vremuri, când mass media pute de închipuiți profeți post-nostradamici el vine cu cea mai frumoasă poveste apocaliptică, cu non-soluția, cu lunarul, cu lacunarul și cu preaplinul umanului, acest preaplin aflat mereu în căutarea formei.

Ps: mi-a plăcut să le văd din nou pe cele două șarlote (Charlotte Gainsbourg, Charlotte Rampling) în același film (au mai jucatără dimpreună în Lemming), Kirsten Dunst e o Ofelie desăvârșită, joacă superb deși mi-e teribil de antipatică. 



18 comentarii:

  1. Nicely done, sper sa-l vad si eu maine, sau cat de curand. Mi-a placut tare cum ai sintetizat filosofia lui Trier in ultimele paragrafe.

    RăspundețiȘtergere
  2. :)
    Merci, merci imi spusera mai multi cum ca ar fi cea mai reusita...elucubratie a mea :))
    sa faci bine sa revii cu impresii, zguduieli etc
    sper sa pot fi in stare sa fac o paralela mai zdravana cu domn Malick si facand-o sa inteleg daca filmele astea doua sunt deja pilonii unui curent...

    RăspundețiȘtergere
  3. Gata, l-am vazut si eu , sper ca maine-poimaine sa am si o parere coerenta despre el :D

    RăspundețiȘtergere
  4. "Conștientizarea nimicniciei, a paradoxului dintre efemeritatea trupului și eternitatea sufletului iau aici proporții paradigmatice"

    Doar ca in film nu e nicicand vorba de eternitatea sufletului, ba din contra o avem pe Dunst zicand ca nu exista nimic dupa moarte, iar filmul creaza destul de clar impresia ca omul e minuscul in comparatie cu maretia universului, deci nu poate fi vorba nici de eternitatea sufletului in sensul crestin si nici de cea prin ramasitele pe Pamant de genul artei.

    Cat despre o paralele Malick - Trier, cam greu de realizat... sau o poti face, dar o fie o lista de cum cei doi difera, nu cum se aseamana, pentru ca n-au mai nimic in comun in afara de tema contrastului dintre macro si microcosmos. Abordeaza temele foarte diferit, atat din punct de vedere al structuri, cat si al stilului sau al emotiilor implicate.

    RăspundețiȘtergere
  5. mie mi se pare a fi vorba despre o "eternitate" tocmai pe potriva nimicniciei omului, o disperare, un absurd al eternității...și ce am spus acolo are sens laolaltă cu propoziția următoare, filmul e o parabolă a timpului său, iar Trier un fel de Blaise Pascal postmodern, sau mai bine spus altermodern. Nici nu cred că s-ar putea pune problema realizării unui astfel de film dacă n-ar exista această paradigma a eternității sufletului, ce mai e omul cu sufletul lui cu tot și cum bine zici nu e vorba de eternitatea sufletului în sens creștin, nici măcar ateu, nici măcar științific, sunt acolo niște elemente ce sfidează logica- o planetă ce intră în emisfera pământului sigur nu se vede așa, sigur nu acționează așa de unde reiese ca Trier ori e zeflemitor în expunere, ori are o idee nouă ce scapă teoretizării...abordarea celor doi mi se pare similară nu numai la nivelul acelui contrast, ci sica folosire a elementelor de suprarealism, ambele surprind un fel de absurd (al vietii), oricum am sa ma gandesc la paralelă, cred că aste două filme tind să instituie un ceva nou in cinema, curent poate ca e mult spus...

    RăspundețiȘtergere
  6. ps: vezi daca te coafeaza paralela asta până una alta :D http://cinesseur.blogspot.com/2011/09/punct-contrapunct.html

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu vad nici un buton pentru comentariu acolo, asa ca o fac aici:

    "personajul principal este o femeie [Kirsten Dunst] surprinsa de asemenea intr-un moment de triumf al fortelor vietii, in noaptea nuntii."

    Singura problema e faptul ca ea e cam depresiva. In situatia asta cum mai poti spune ca e triumf al vietii? O fi pentru omul normal, pentru ea clar nu era.

    "tandretea evidenta si reciproca pe care cei doi tineri o manifesta"

    Nici macar aia din inceput nu mai pare evidenta atunci cand Dunst face SEX pe terenul de golf cu un NECUNOSCUT complet :| Pe bune? Tandrete evidenta? Dunst chiar i-a raspuns surorii ei "I smile and i smile and i smile", lucru care poate fi usor aplicat inca din prima secunda a filmului. Ca nu cred ca a clacat asa deodata exact in timpul nuntii, iar pana atunci toate erau bune si frumoase.

    "prezenta familiei si a prietenilor"

    Nu pare sa o incalzeasca prea mult. Cat despre prieteni... ce prieteni? Nu vedem asa ceva in film, desi ar fi putut la fel de bine sa fie acolo, dar ignorati de regizor. Tatal o lasa pentru niste fetisoare, iar mama o trateaza cu mare raceala. Cat de bine e sa ai familia si prietenii aproape...

    "promovarea recenta intr-o functie prestigioasa in interiorul firmei"

    Care are loc in timpul nuntii, dupa ce a clacat sau in timp ce a clacat (e putin discutabil lucrul asta). Clar nu ii aduce cine stie ce bucurie, mai ales ca mai tarziu ISI DA DEMISIA!

    "opulenta festivitatii propriu-zise, care se desfasoara intr-un vechi castel nordic"

    Da, ii si pasa enorm de mult de opulenta festivitatii, intr-atat incat s-a dus sa faca o BAIE in MIJLOCUL NUNTII.

    Imi pare rau, desi stie sa-si aleaga cuvintele foarte bine (capitol la care eu sunt 0), parca s-a uitat la alt film. Putea foarte bine sa se abtina si sa spuna doar ca se casatoreste si aici ma refer la starea ei de dinainte de nunta, cand poate nu era depresiva, iar poate chiar aceasta viata ajunsa la maxim (personal nu cred) e motivul declansator al depresiei. Desi si lucrul asta trebuie sustinut cumva, ce ne-ar putea face sa credem ca asta e motivul? Care indicii?

    Cat despre paralele in sine, mi se pare fortata. Paralele de astea se pot face intre multe filme. Atunci cand filmele difera atat de mult, in primul rand tematic, nu vad niciun sens in a face comparatia doar de dragul de a compara. Mi se pare mai mult un exercitiu de stil, o aruncare de jungi si wagneri..

    RăspundețiȘtergere
  8. Daca ceva pare sa o deranjeze pe Dunst e falsitatea lumii in care traieste, nu faptul ca viata ei era atat de implinita. E de fapt varianta tanara a mamei ei, pe cand sora si tatal par sa fie de cealalta parte, a lumii care se poarta prea corect, prea ca sa se integreze in societate.

    RăspundețiȘtergere
  9. Si uite asta e mai degraba o posibila paralela, Penn respinge societatea lacoma, desi o face doar in sine, iar Dunst respinge falsitatea societatii, dar o face intru totul.

    RăspundețiȘtergere
  10. inca nu l-am vazut! am niste retineri pentru ca nu sunt mare fan Trier (sa nu ma injuri) :P
    recenzia ta este foarte buna si ca de obicei, cadre extrem de inspirate :P

    RăspundețiȘtergere
  11. :P eh, oricum asta nu-i Trier din Antichrist, nici Trier din Dogville sau Dancer in the dark, u'll see :D

    RăspundețiȘtergere
  12. @liviu: scuze pt raspunsul tardiv [abia acum am observat commentul]. permite-mi sa ma disculp :)

    in fraza lunga din care citezi cateva parti, ele erau ingramadite inainte de o concluzie care, la final, le anula: "toate acestea nu fac decat sa accelereze prabusirea personajului, cu atat mai definitiva cu cat e lipsita de orice cauza aparenta."

    altfel spus, este evident ca personajul lui Dunst refuza, pana la urma, capcana existentei burgheze [si chiar a existentei in sine] dar trebuie spus foarte clar [si asta mi se pare ca a intentionat si regizorul] ca cei din jurul ei au facut, mai intai, absolut tot ce le statea in puteri ca sa o ademeneasca in capcana respectiva. faptul ca ea refuza o colivie din aur ii face refuzul cu atat mai pretios, nu crezi?

    mai e ceva, apropos de paralela [pe care o consideri imposibila] dintre cele doua filme: titlul textului [punct contrapunct] indica destul de clar [si de asemenea observatia "ceva simetric si opus chiar in punctele esentiale se intampla in Melancholia"] ca filmele NU mi se par asemanatoare, ci opuse, si intr-un fel complementare. ca si, de pilda, nazismul si comunismul, sau rockul si muzica clasica, sau Isus si Nietzsche.

    tocmai caracterul lor antagonic face paralela interesanta si vie.

    RăspundețiȘtergere
  13. am vazut melancholia da n-am putut citi integral postul tau. pe tine te-au batut parintii cu dexu peste gura cand erai mica?

    petrov petrovileptic

    RăspundețiȘtergere
  14. :)) nu mah, vin dintr-o familie modesta semantic
    unde mai pui ca nu e unul dintre cele mai alambicate sau mai alchimice posturi ale mele so you have a problem :P

    RăspundețiȘtergere
  15. Howdy! Quick question that's totally off topic. Do you know how to make your site mobile friendly? My weblog looks weird when browsing from my iphone 4. I'm trying to find a theme or plugin that might be able
    to correct this issue. If you have any suggestions, please share.
    With thanks!

    Stop by my site ... best registry cleaners

    RăspundețiȘtergere