De weekend: Hope Springs, The Sweeney, Premium Rush, Resident Evil, The cabin in the woods

Hope Springs (2012)

Meryl Streep si Tommy Lee Jones fac un cuplu actoricesc perfect însă unul cat se poate de disfuncțional în planul poveștii de față. După 30 de ani de căsnicie rutina se clatină erodată și bulimică pe buza prăpastiei și numai o consiliere costisitoare de specialitate mai poate face față acestui fenomen. Hope Springs reușește să fie o comedie bună cu un plot decent în mare parte datorită celor doi actori. Problematica cuplului  nu este tratată la un nivel atât de profund încât să ridice sprâncene și interogații ontologice, însă ea rămâne pe o linie de plutire verosimilă și digerabilă purtând împrejur un colac de salvare aerat cu umor de calitate. 

The Sweeney (2012)

Filmul m-a dus într-o primă fază cu gândul (adică atunci când i-am văzut afișul) la In Bruges, însă nu are de-a face cu prospețimea, umorul și impactul acestuia. In The Sweeney asistam la reușitele și eșecurile (melodramatice pe alocuri) unui squad elitist și violent. Eroul este un fel de anti-erou simpatic, cu burtă, geacă de fâș, un inexplicabil sex appeal și mult tupeu ce parcă seamănă cu personajele din The guard sau Tyrannosaur. Filmul are parte de o coloană sonoră foarte bună, de locații suficiente folosite inteligent, de câteva secvențe de chase antrenante și de o seriozitate dificil de manageriat în general, însă reușește să o mânuiască în limitele decenței  scenaristice. 

Premium Rush (2012)

Cred ca e deja a treia oară când folosesc cuvântul decent în acest articol omnibus deoarece Premium Rush este un action-flick uns la rotițe cu decență din abundență și pedalat bine de tot pe strazile ultra aglomerate ale New York-ului. Joseph Gordon Levitt este cât se poate de convingător în rolul de biker hiperactiv, plotul este și el foarte likable, greu și inutil de comentat pe marginea lui, iar filmarile handy cam, unghiurile îndrăznețe și montajul inteligent avantajeaza filmul asta ingrozitor de bine ceea ce e un lucru foarte bun. Abundentă spre supăratoare e prezența grafică frecventă a unui ceas și a unor hărți care să ne țină la curent cu toată derularea de forțe și roți, în rest viteză fără frâne, amuzament și obstacole. 

Resident Evil: Retribution (2012)

Aici cuvântul decent va lipsi cu desăvărșire. Deși nu am văzut decât acestă ultimă parte a seriei (nici nu a fost nevoie, începutul filmului reia blitzkrieg toate episoadele anterioare) nu-mi rămâne să spun decât ca filmul are un singur si mare atu: Milla Jovovich. În rest o singura secvență pare încadrabilă la categoria decență: scena de fight suprarealist de pe un culoare ușor sci fi. În rest penibilul se împrăștie ca o bală de zombie de la un capăt la altul pe zâmbetul retard al acestui film care se încăpățănează să tot reapară, filmul a devenit se pare aproape ca virusul despre care tot vorbește, se extinde necontenit. Replicile sunt niște rebuturi demne de plâns, pe alocuri de râs...isteric, nerușinat cu ochii închiși, scenariul vrea să manipuleze cu orice preț.

The Cabin in the woods (2012)

Se vrea a fi un meta-horror, un horror despre horror, unul didactic ...didactic în stilul Battle Royale sau (dacă vreți) The Hunger Games. Însă deși până la un punct ne păcălește că ar deține acest statut triumfal și criticos filmul cade în derizoriu și în propriile...ingrediente. Se ajunge pănă la o mistificare și-o mitologizare antropomorfă, desigur: lumea guvernată de niște zei gigant înfometați, paradoxali și criptici, de fapt se ajunge inevitabil la apocalipsă. The Cabin in the woods mi se pare un proiect prea ambițios, mult prea aglomerat și imprecis cu propria rețetă. Aglomerat este spre exemplu și fatidic-de-bășcăliosul 2012, însă măcar acolo umorul (extrem) detrona orice altă intenție a filmului. Aici însă ce primează e o amărăciune venită din toate colțurile și apropo de colțuri filmul aduce pe alocuri aminte de Cubul și de același absurd simțământ horific claustrofob. 

Tweet