Dincolo de a fi un film, Despre oameni și melci este și o amplă acțiune de PR. Promovarea filmului a ieșit puțin din cutie și a intrat într-o...conservă, astfel ca prin preajma câtorva cinematografe au fost amplasate afișe ale filmelor sub formă de conserve (de melci), o formă publicitară neconvențională, mai rară în cinemau-rile de la noi. Ce vreau să spun e că amploarea acestui fenomen publicitar extra-film pare că întrece filmul, dar nu îl lasă în urmă. Dincolo de spuza de comedie ușurică, acrișoară, dar binevenită în beciul de toamnă, scenariul spune incredibila și trista poveste a românului de rând proaspăt eliberat de sub comunism. Românul care vrea să muncească, dar care vrea să rămână în același timp independent.
Personajul lui Andi Vasluianu este acest omuleț hibrid, un don juan de duzină și uzină care se folosește de charisma sa suburbană pentru a mobiliza (nu la modul imediat, subit și spectaculos ci decent) o întreagă comunitate de muncitori a unei fabrici în speranța de a cumpara fabrica unde lucrau cu toții. Povestea nu excelează deoarece atenția asupra personajelor e cam neomogen distribuita, caracterele feminine sunt cam uzate, imaginea cumparatorului, capitalistului, conquistadorului franțuz e la fel de rețetară, însă ce e de apreciat la acest film este atmosfera suficient de familiară cât să fie confortabilă și îndeajuns de fictivă cât să nu aveam de-a face din nou cu ultra-drama supurândă a bietului suflet românesc.
Pe de altă parte de apreciat este și intenția filmului, așa cum a avut-o și Bună, ce faci? numai că acolo abordarea cel puțin din punct de vedere al imaginii și clișeelor e mai fetișistă, intentia de a distra publicul fără a-l târâ melcește prin sahelul poveștii ci în cazul de față dama narativă îi dă frumușel privitorului un scaun confortabil, îl plasează la o distanță rezonabilă și îi face un striptease acceptabil. Relația lui Andi cu soția este una problematică, tangibilă, expusă amuzant, iar spre final cade în plasa unui martirism melodramatic. Imaginea filmului este reusită, însă încadraturile și posibilitațile spațiale nu atât de experimentate.
Comedia la români e strâns legată se pare de o pârghie politică sau socială, de la Asfalt tango la Amintiri din epoca de aur se tot întâmplă acest fenomen, iar în momentul în care se încearcă desprinderea de acest mediu de cultură și importarea unor pastile de râs occidentale se nasc indigestii și controverse (așa cum a fost în cazul lui Bună, ce faci!). Despre oameni și melci rămâne inteligent în acest mediu de cultură social apelând la tertipuri care să îi dea o aură occidentală precum distribuția și superficialitatea simpatică a scenariului.
Personajul lui Andi Vasluianu este acest omuleț hibrid, un don juan de duzină și uzină care se folosește de charisma sa suburbană pentru a mobiliza (nu la modul imediat, subit și spectaculos ci decent) o întreagă comunitate de muncitori a unei fabrici în speranța de a cumpara fabrica unde lucrau cu toții. Povestea nu excelează deoarece atenția asupra personajelor e cam neomogen distribuita, caracterele feminine sunt cam uzate, imaginea cumparatorului, capitalistului, conquistadorului franțuz e la fel de rețetară, însă ce e de apreciat la acest film este atmosfera suficient de familiară cât să fie confortabilă și îndeajuns de fictivă cât să nu aveam de-a face din nou cu ultra-drama supurândă a bietului suflet românesc.
Pe de altă parte de apreciat este și intenția filmului, așa cum a avut-o și Bună, ce faci? numai că acolo abordarea cel puțin din punct de vedere al imaginii și clișeelor e mai fetișistă, intentia de a distra publicul fără a-l târâ melcește prin sahelul poveștii ci în cazul de față dama narativă îi dă frumușel privitorului un scaun confortabil, îl plasează la o distanță rezonabilă și îi face un striptease acceptabil. Relația lui Andi cu soția este una problematică, tangibilă, expusă amuzant, iar spre final cade în plasa unui martirism melodramatic. Imaginea filmului este reusită, însă încadraturile și posibilitațile spațiale nu atât de experimentate.
Comedia la români e strâns legată se pare de o pârghie politică sau socială, de la Asfalt tango la Amintiri din epoca de aur se tot întâmplă acest fenomen, iar în momentul în care se încearcă desprinderea de acest mediu de cultură și importarea unor pastile de râs occidentale se nasc indigestii și controverse (așa cum a fost în cazul lui Bună, ce faci!). Despre oameni și melci rămâne inteligent în acest mediu de cultură social apelând la tertipuri care să îi dea o aură occidentală precum distribuția și superficialitatea simpatică a scenariului.
Şi melcul ăla al cui e?
RăspundețiȘtergereP.S.
Că la ultima mea întrebare, ai răspuns tare bine.
e totemul lui Belzebut, varianta slo mo :))
RăspundețiȘtergerecare ultima, aia cu Menneken Pis?
da, cel cu bolta de apă! :)
RăspundețiȘtergeremi-a placut
RăspundețiȘtergere