Hereafter

Reacție la primele 10-15 minute: bă, serios, ăsta e film de Eastwood? Du-te bă d-aci, n-are cum, zici că-i 2012 da' mai cu ștaif și poezie :D

Reacție următoarele 20 minute: bă Matt Damoane multe fuseși la viața lu matale da' psychic vorbitor cu morții neah, gagicii ăleia Jennifer Love Hewittt i-ați cerut voie să-i luați cu împrumut un codru dă pâine?  oi vrea tu să faci pe mama omida legitimă, dar ești cam insipid și previzibil:

-Dă-mi palmele!

-OMG i'm so excited, acu e partea in care imi zici de tata și cum mi-a facut el rău și cum îi pare rău și ce bine e pă lumea ailaltă și să nu îmi fac griji și să am încredere în mine că viața merge înainte nu?

-Bitch shut the fuck up, încerc să mă concetrez acilea, îmi asudă palmili...Deci...un bărbat...brunet

-Da, da, da

-Îi pare rău...te-a rănit, îi pare rău

-Da, da (smiorc, smiorc)

-Dar zice că tre să mergi înainte și speră să-l ierți

-(hohote de plâns) mulțumesc, mulțumesc, acum viața mea va fi extraordinară

-Five bucks

-Ah, ok, sure, sure. Ah unde îmi pusei portofelu louis vuitton, drace!

-Lumea de dincolo are și ea fisurile ei :D

 Reacție la restul filmului:  bă povești disparate unite forțat la final mai văzurăm, puse babelește  una peste alta,  chiar ne cam săturarăm de ele, iar dacă le mai și pui pe fondu vieții de după mi se duce dracu castelu de cărți.  Post existența e tratată superficial, purgatoriu plin umbre panteiste cu limbariță puse pe redempțiune și moralicisme e deja un topos comun, e ca...parcarea din fața mall-ului. Interesant cum totuși un personaj ține la un moment dat un discurs pe fix tema asta a superficialității ideii de viață de dincolo ajungând cumva la o concluzie uroboroasă: bă dacă toți își imaginează că lumea de dincolo arată așa, atunci așa o fi, poate demersul nu merge de la cutume și matricea culturală spre individ ci invers.   

Absolut criminal de enervant sentimnetu că ceva nașpa se va întâmpla în secunda doi, pe fondul unei muzici morbid preludice, a unor lăbărțisme scenice frumos curgătoare.  A lăsa privitorului switchul la îndemână e o predare de arme cam neinpirată domn Eastwood. Parcă drama realistă e de domeniul lu matale, rămâi la treburile lumești și lasă-l pe...Shyamalan să se ocupe de exorcizări :D

Tweet