Killing Time - Tarantino la costum românesc

Primul gând cu care am pornit la vizionarea acestui film semnat Florin Piersic Jr. a fost unul sceptic. În cinematografia românească minimalismul e un factor riscant, iar filmele independente de pe la noi cu greu au flerul și esența celor din afară, însă în cazul lui Killing Time lucrurile stau altfel. Killing Time este un film cu adevărat efervescent, un film care știe să se folosească de dialog și de monolog la cote maxime. Umorul replicilor merge de la savuros la morbid, traiectorie pe care o putem depista cu ușurință în filmele lui Tarantino. Filmul reușește să redea acea atmosferă dialogală din filme precum Pulp Fiction sau Reservoir Dogs, adică acel schimb de replici hazoase și triviale  între doi criminali pe marginea unor subiecte mundane.

Așadar este foarte posibil să râdeți în hohote la acest film (așa cum mi s-a întâmplat și mie) și asta datorită (mai ales) actorului amator, dar foarte talentat, Cristian Ioan Gutău, al cărui costum de gangster e asezonat inteligent cu un fel de ie și cu o mimică asemănătoare celei a lui Steve Buscemi. Povestea are un numar redus de personaje, minimalismul carcterizând fiecare nivel al acestui film de la bugetul infim la derularea postproducției. Un aspect interesant este dihotomia personajelor, în esență ele fac parte din aceeași tabără demnă de condamnat, dar dacă la început unul dintre personaje ne este prezentat ca fiind mai uman decât celălalt, pe parcurs vedem cum lucrurile se schimbă într-un mod neașteptat asta și pentru că nu avem la îndemână prea multe informații despre cei doi criminali, ne aflăm, ca și restul personajelor adiacente, în postura de victimă.

Trecând la aspectele ceva mai tehnice, imaginea filmului este mai caldă la început, atunci când asistăm la moartea domnului Zamfirescu, asta pentru că încăperea este ceva mai vie, populată  fiind de o priză sau de prezența tigărilor. Imaginea devine mai rece odată ce acțiunea de omorâre a timpului (killing time 1) până la momentul acționării propriu-zise (killing time 2) se mută în altă locație. Lucrul acesta se întâmplă deoarece apartamentul în care personajele petrec cea mai mare parte din timp este unul simplist, cu pereți albi, prea puțin mobilat și rece, elemente ce par să indice câte ceva din personalitatea victimei, un medic ce a scăpat de la moarte un mahăr ce trebuia să o mierlească. O altă componentă interesantă este cea muzicală, filmul începe și se încheie cu o partitură ușor discordantă și nevrotică ce parcă îmi aduce aminte de începutul lui Funny Games US. Rămânând la capitolul analogii, Killing Time m-a dus cu gândul la filmul lui Radu Jude, Film pentru prieteni, acolo ironia e chiar mai viscerală, la Florin Piersic Jr. ironia e parcă mai detașată de spectator, nu-l implică atât de mult ca în filmul-plan-secvență al lui Jude. 

Ceea ce mă bucură e că un astfel de film dă posibilitatea inoculării în vocabularul spectatorului, cinefil sau nu, a unor expresii cu statut iconic, ca să vă dau un exemplu: Bucovinean, în pizda mă-tii! Killing Time se lansează astăzi, 1 martie, în cinematografele de la noi și aș îndrăzni să-l cataloghez drept unul dintre cele mai îndrăznețe filme românești și de departe cel mai plin de umor postmodern, în sfârșit un film românesc care nu se ferește să împrumute cu talent din satira tarantinică. 

Tweet