Harry Potter and the Deathly Hallows: Part 2

Marele, grandiosul final, vraja a de pe urmă, ultima sticlenie în moț de bagatelă baghetă se stinse, dar nu așa oricum, ci cu fitil zdravăn, cu artificii piromane, belicose, sfârâinde. Începutul filmului e aproape atipic comparativ cu restul părților, e un art-preludiu static, buchisit vizualicește ca mai apoi acțiunea să intre pe ușa din dos, să irumpă, să se rostogolească și să conglomereaze în crusta sa toate tertipurile de care are nevoie pentru a crea un bulgăre spectacular.

Probail că întreaga echipă care a tras la jugul ăstei săgi timp de o decadă și-a pus în cap, cu ambiț și trufie, să încropească cea mai bună ecranizare de până acum, probabil că a și reușit. Împărțirea filmică pe din două a ultimului volum a fost în principal un gest de marketing, e negreșit și rezultatul unei gospodăriri narative, vorbim totuși de vreo 800, 900 de pagini, ar fi fost sisifică, flagelatorie crisparea poveștii într-un singur film, dar gestul împărțirii a fost totuși unul ingenios, dacă  începutul sfârșitului s-a lăfăit narativ și a umplut lacunele psihologice cu caractere, cu conflicte, cu regăsiri facile de magic-ego, în cea de-a doua parte a rămas loc liber, suficient pentru o altfel de lăfăire, cea a combatului.

Parcela rămasă liberă a fost umplută inteligent cu un număr corect de elemente-cunună, dozate atent, puse bine în pagină, asezonate cu glumițele tipice, cu gag-urile schismă, mai mult decât binevenite atunci când contextul primește tușe dramatice. Aceste secvențe-incizie, aceste intruziuni ale umanoidului în plasma fantasy-dramatică fac filmul (și cartea deopotrivă) atât de likable.

Cu toate că actionul trece ca un fir roșu prin toate cadrele și te leagă de dânsele fedeleș s-a pus accent și pe personaje, și pe underdogul salvator, și pe umanizarea țapului ispășitor, și pe amor, și pe deconstrucția în trepte a maleficului, și mai presus de toate pe simbol, există o scenă tare fidelă slovei care rimează întrucâtva cu prima scenă și care parcă ridică ușor filmul, dar cu două scene nu se face primăvară în anotimpul mercantil. Însă filmul e cât se poate de onest cu scriitura, e uniform, 3D-ul e folosit fără excese și accese egocentrice, e antrenant pe toată lungimea sa, poate prea saturat muzical, dar justificabil la cât de redundante sunt replicile pe alocuri.

Întotdeauna am avut un cui pe replicile ăstui film, dar le iert repetiția inevitabilă căci ele însele au devenit încantații și replici-icon. Cu toate că munca lui JKR s-a cam terminat bag mâna în foc că într-un viitor nu foarte îndepărtat povestea va fi reluată că doar Potter n-a plecat fără să lase odrasle sânge-pur în urmă-i.

Pentru cârcotași există și personajul pardoic Parry Hotter, puteți face cunoștință cu el aici :D

Tweet