Never let me go

Aproape că nu există film care să o aibă în distribuție pe keira și să nu capete așa un parfum de secol opșpe-nouășpe chiar și atunci când subiectul tratat are de-a face cu clonarea, cum e cazul de față, ecranizare după un roman de Ishiguro. Triada tinerelor personaje mă duce o leacă cu gândul la the edge of love, însă permutările dintre ele sunt de o cu totul altă factură, ceva mai epurate de psihotisme și kinkiness, c'est l'amour avant tout chose we are in love and it is true love, is verifiable. Cam pe măsura acetui dicton maniheist-rațiune și simțire- se desfășoară întreaga dramă. E un film frumos pur și simplu pentru că o cocoloșește supt o haripă pe keira

pe carey

pe charlotte

pentru că abundă în gingășii care te fură pe nesimțite și îți malaxează rotulele

pentru că trilul de lebădă al clonării răcnește din toți rărunchii arhitectonici

 

pentru că panoramicul te izolează și te adâncește.

Uimitor cum un subiect sfidător de etici și morale, bolânzind de frisoanele unei insesibilități tehno-medicale, a fost coconizat minuțios de falangele unei abordări atât de puritane, de romantice, fără a cădea în plasa terminologiei clasic-siropoase. Are cu toate astea o lacună temporală care nu te lasă să simți sedimentarea unor trăiri, însă jocul actorilor reușeșește să îi pună un dop de pâslă acestei mici scăpări.
Jovi, am văzut că îl întrebași pe richie unde poți găsi filmul, dacă nu l-ai reperat încă uite eu l-am luat de aici :)

Tweet