Gia

La sfârșitul anului trecut mi-am propus ca în penultimul an după mayași să văd cât mai multe filme (de top) ce-mi scăpară să nu care cumva să mă prindă apocalipsa cu lacune în cinematecă. Gia face parte din categoria (personală) dacă nu l-ai văzut e de rău, pune cursorul pe torrent că te faci de râs :D. Așa că până nu vine quetzalcoatlu după mine pun mâna pe bocceluța rușinii, scot din ea maldăre de outfituri trendy-fendi, mucuri de țigară, seringi, stroboscoape, blițuri, reviste glossy, truse de machiaj toate ale Giei. E acel tip de film care te face să te întrebi de ce dracu ține morțiș angelina să facă pe rusoaică, pe spioanca, pe femeia fatală cu satâr în jartiră și colt în botină.

Răspunsul e evident nah, dacă domnu o dat de ce să nu profite și celuloidul o leacă și să ne arunce găleți de detergenți pe creștete și să ne curețe podelele encefalului de materie cenușie.

Când vine vorba de un film centrat pe omagiul-elogiu adus unei figuri ce a făcut cândva umbră pământului din dimensiunea asta și când actoru ales să interpreteze se potrivește mănușă, nah, ce mai poți comenta, orbești și nu mai vezi defecțiunile tehnice, lacunele, patetismul, am vazut-o pe angelina, pe ea și numai pe ea, pardon pe Gia. Suculentă, nebună, drama queen, o femeie subiect oniric a multor cete bărbătești și serafime.
Gia este fotomodeala cu presonalitate, descoperită pe maidanu societății, rebela, sângele proaspăt ce împrospătează plasma unui univers bulimic (cel puțin în teorie și în prejudecată). Parcă nu m-a convins întru totul decadența personajului, deși sorgintea-i e reală, personajul a viețuit și s-a înfruptat din bulevardele și podiumurile minunatei terre. Dacă nu m-au convins decadența, mediul înconjurător, opreliștile oamenilor, pecetea lui homo homini lupus, samaritanismul unora, inconsitența pe alocuri a anumitor acțiuni și decizii, m-a convins, o spun repetându-mă, o angelină de zile mari, prea puțin repetabilă.

Tweet