The king's speech

la început a fost cuvântul...

Aparatul observațional s-ar putea să-mi distorsioneze convexial cercetarea răsfoitoare de speech regesc, mai precis, o atare stare de oboseală cumulativă s-ar putea să-mi încurce mie ghemul și să bâjbâi cerberic prin labirint în loc să merg apăsat pe o cărare grimmică și să culeg sugubăț firimituri, râzând malițios în urma orfanilor rătăcitori cu ochi sticloși, giratorii după cătune de turte dulci. Ok stop. teoria se adeverește. distrosiunea intruzionează. stați să mă caut la cingătoare după cădelniță și cilice. Bun, un rege cu neșpe nume scrise în filigram baroc scrijelit de peniță înmuiată-n călimară cu sânge albastru [george al VI-lea] a avut nenorocul de a fi blagoslovit de ursitoare bălbâite și cum viața unui rege e marotească, iar vorbulițele ce i se desprind de pe buze, fie că-s smulse cu tot cu bulb din encefal, fie că-s fiicele desprinse prematur de la țâța unei armate de retori, de pr-iști truditori și bătuți de soartă la fundul gol, vorbulițele astea bine rostite la momentele oportune asezonate cu o statură apretată și constipată sunt cam pulpa fructului oprit pe mesele pantagruel regești.

Deci nefericitu n-are altă scăpare decât să-și menghinească handicapu și să scoată lebăduța din el, al naibii tratament prestat abil de magnific-magicienescul Geoffrey Rush. Am să mă opresc asupra lui Colin căci aproape că nu m-a interesat la fel de magnitudinal nimic altceva. Omu e incredibil de credibil, aș trage o fugă până-n london și mi l-aș lua cu împrumut, i-aș șterge melonu de praf și m-aș înfățișa cu dânsul la șosea seară de seară. Interesant acest efect inversatoriu, pe cât de puțin eficientă e persuadarea în discurs a omului-rege ăla care o existat și el pe axa hegeliană, pe atât de manipulativă, de înălbitoare de materie cenușie este joaca lui Colin, privirea-i permanent apoasă, geometristica zâmbetului și echilibristica somei, al naibii saltimbac domne.

Încotoșmănarea în straiele regești intră în conflict de tendințe cu garderobul intern, molcom, moroconos, iernatic la stânga și văratic, asudat, înflăcărat la dreapta. Regele e și el om, agorafob, aretoric, aritmic. Helena (Boham Carter), știți voi, fomeia mânuitoare de frâie din cârca oricăui bărbătuș mare, se alungește umbros și paralel consortului, iar joaca ei este pe măsura capului încoronat ce îi stă alăturea. Narativ, compozițional e aproape rețetar, dar când așa actori îți smulg sforile din mâini rămâi un păpușar demiurg cu idexul dus tremuricios la gură. Faină coloristică, cadrele respiră, mai tot timpul personajele sunt înconjurate de câte un halou-vid spațial care nu prea ține cont de simetrie ci le oferă distanță proximal-sistolică,

montură hitchcockiană pe alocuri

 

Tweet