Rabbit Hole

Mama ei de felie de viața unsă pe amble fețe cu peanut butteru destinului ce nu-ți dă voie să o savurezi cum trebuie. Cât am șezut la micu dejun încercând din răsputeri să apuc astă felie fără să mă maculez de consistența dramei malaxată bine, fără cocoloașe și bule, o digerai, cântărind-o într-o balanță calorică cu mai neaoșă zi dramatică de marți, de după crăciun. Talerul trage în jos caloria americană căci are drept adaos o peliculă subțire de dulceață bolborosindă la văpaie alchimică și dihotomică: o mamă suflet-tare încearcă să scape de urmele vizibile ale odraslei pierdute pentru a-și domoli innerul, pe când tatăl face tot posibilul ca dâra post-existență să rămână vie ținând cu dinții de martori digitali (home videos) sau vivizi (câinele familiei).

Deși la o primă vedere mama pare mai introvertă ea dovedește o pornire ceva mai agnostică în a gestiona tumultul interior și remușcarea, urmând calea unui spiritualism oriental sau mai degrabă pe cea a iertăciunii unui creștinism de începuturi,  spre deosebire de tată care pentru a face față pierderii alege afilierea la grup, socializarea și creștinătatea așa zis matură, aia de acum, aia care și-a uitat pruncia revelatoarea și obrăjorii stacojiu-bucălați așa cum biblia a uitat de însăși copilăria christului...

-what if there is a god
-then i say that is a sadistic prick
-alright becca that' s enough
-worship me and i'll treat you like shit...hmm i wonder you like him...he's like dad

-god had to take her, he needed another angel 
-why didn't he just make one, another angel, i mean ...he is god

înțepăturile aparțin evident lui nicole-mama

 O bătălie între două paradigme deci, intraductibilitatea dintre cei doi parteneri se simte la nivelul celor mai mundane discuții dându-se deoparte brocartul politicismului, făcând loc paravanului mânjit cu grafitti-ul lui dacă nu mă înțelegi eu mă duc în dormitor. Adevărul e că în astfel de situații, când existența cuiva drag se reduce la un morman de lucruri

și când nu ai pe cine da vina pentru vidul ce a luat locul momentelor care te bucurau înainte probabil că apariția unor astfel de gauri negre conversaționale e inevitabilă. Fenomenal jucat, Nicole n-a mai fost atât de revigorantă de cam multișor, dar nuș cum se face că în ciuda diafanismului pe care îl împrăștie și al turnului de fildeș de la crenelurile căruia își flutură degetele și părul rapunzelic are parte de roluri de femeie domestică, de casă care în lipsa sau mai bine zis în neputința efectuării unor activități democratice își găsește preocupări de nișă menite să-i fructifice egoul.

Ferește-ți penele Natalie, ai concurență anu ăsta la Oscar. Aaron Eckhart nu se lasă nici el mai prejos, convinge, dar mai eclipsantă decât el este Dianne Wiest, un fel de proiecție și extensie a beccăi (nicole) cam ca mara lui slavici, dar neah parcă e mai mult un exemplu, un mentor multilateral.
agățător afiș de film, recurgitatoriu titlu :)

Tweet