Click

Un guest post scris acu ceva vreme pentru site-ul lui cristian :P

E un fel de Christmas carol updatat, tunat, ferchezuit, uns cu alifii puturoase si urat mirositoare pe care intamplator le-am mirosit intr-una din zilele prospat trecutului Craciun. Damful ce m-a lovit n-aduce deloc a scortisoara, cuisoare, nici macar a sarmale sau fripturi, dar nici iritant pe de-antregul nu e…sau ba da. Americanii sufera parca de mania unei ironii puerile pe care au tupeul sa o numeasca umor. Adam Sandler cel cu fata tampa e viermisorul, sclavul, mopul cu idealuri in cuibul-debara al unei multinationale si pentru ca statutul de multi-tasking-man l-a cam secatuit de esenta, i-a cam divizat familia si timpul liber, ii vine in ajutor o solutie minune, aparuta din neat, cu functiuni previzibilo-stupide: o telecomanda menita sa te fataie pe toate palierele temporale, dandu-ti posibilitatea sa pui pauza, sa derulezi, sa expandezi si sa compresezi variabila timp.

Cum naiba sa nu iti doresti acest fantasmagoric cadou picat din vid, cum naiba sa nu abuzezi de el. Si cum excese fara efecte secundare celulitice, psihologice sau de factura spirituala nu prea exista, personajul lui Adam si-o ia in freza, isi blesteama zilele alea trecute, prezente si viitoare pentru ca mai apoi sa se smiorcarie dupa iertaciune implorand planarea in normal. Inca o palmutza data liberului arbitru, inca un sut dat cinemaului. Ce ma mai scoate din tatani la acest gen de comedioare e insulita omiprezenta de drama, dar ce zic eu drama, e tragedie cu acte in regula, pe princpiul glumim glumim da’ tre sa trageti si voi niste invataminte d’acilea ca nu nea dunaram sa ne hlizim ca prostii unii la altii. Serios fratilor de peste prutul atlantic, lasati-o mai moale cu lectiile existentialiste ca viata pute de ele si balta ce ne desparte e plina de peste si porunci. In ciuda aversiunii mele fata de aceasta comedioara – concept esuat trebuie sa recunosc ca mi-a smuls cateva hohote, fara de voia mea.

Tweet