dido & a.r rahman- if i rise
Nici n-am ciripit bine despre astă minunăție de omuleț prins în firidele unui canion, cu mâna menghinată între un mur natur și un bolovan, că lumea a și început să-l asocieze cu saw, pe care nu-l văzui, am treburi mai importante de făcut :P da, știu, refuzul arogant al filistinului educat. E un fel de buried la lumina zilei, însă de un masochism optimist (specific lui danny boyle), fără implicații sociale sau politice, ci doar individuale, care țin de un liber arbitru usturător, da bă eu am ales să mă strecor prin hăuri, pe mine mă mîncă în dos să sar de pe un chetroi pă altu, însă acestă libertate iluzorie se întâlnește paradoxal și la răscruce de vânturi sahelice cu roca tare a destinului no, chiatra asta m-o așteptat pe mine toată viața ei de chitră, tot ce făcui eu în viețișoara asta m-o împis spre dumneai. Și Gerry so impiedicat cam de același cataroi:
Aceasta pare a fi strânsoarea ideologică ce stă în spatele ăleia vivide și dureroase, din ăst vortex ambele părți ies în câștig, natura își ia o cotă parte, așa se întâmplă când o zgândări printre falduri și îi umbli la porjartierele crenelite, cum a pățit-o și nenea steve irwin par example, darwin să-l odihnească.
James Franco este în sfârșit copchilul unic al unei pelicule, îl văd și io în întregimea lui, că până acu parcă doar a trecut în zeflemea pe lângă mine, și-a fluturat batistul parfumat, și-a tras melonu pe ochi și a dispărut la următorul colț de stradă.
Ce făcuși mă nea Boyle și de astă dată, te cam grăbiși și încropiși o nebuneală fugită care pentru mulți (probabil) pare una opera defectuosa, dar pe mine mă încântași. Vizualul e de o eterogenitate bahică, obsesia de a filma din lăuntrul lucrurilor, de a intra microscopic, subcutanat prin toate ungherele nu poate fi decât ambrozie pentru cupa mea, încă un shot de close-up vă rog :D. Astfel aventurismul teribilist al personajului, dornic să exploreze fiecare cotlon de canion se reflectă în obsesia regizorală de a plonja, contraploja din toate unghiurile. Aminteam la început de un masochism optimist regăsibil în filmele lui nea boyle...omul ăla e prins la dracu în praznic, într-o prăpastie, pe lângă care o ființă bipedă trece o dată la juma de an (cu indulgenta) și în ciuda acestei situații cam nefericite omu e de o autoironie soră cu nebunia, întărită și de o muzichie faină de tot. Finalul se desfășoară desigur sub deviza et pur si muove așa cum so întâmplat și în sânul mamei inspiraționale, realitatea.
Comparatia pe care ai facut-o cu Gerry este foarte buna (spre rusinea mea nu am observat asemanarea dintre bolovani). Autoironia am inteles-o(partea cu briceagul chinezesc, cea cu regretele si altele)dar nu am intels de ce Boyle nu ne-a oferit un pic de mister. De ce nu ne-a lasat sa credem ca poate moare, poate il mananca un coiot, sau poate crapa exact cand il gaseste cineva;
RăspundețiȘtergereNu mi s-a parut un film slab, chiar dimpotriva dar am simitit pe tot parcursul filmului ca ceva lipseste.
toti bolovanii arata cam la fel :)) probabil d'aia... boyle nu e omu' cu misteru, e un preten bun de beutura, care are daru sa-ti povesteasca inspumat...diverse :D
RăspundețiȘtergereInca o cronicutza pe sufletul meu si asta cred ca imi pune capac. O sa ies din conul de umbra din care lurkuiam si las un comment laudativ. ^_^
RăspundețiȘtergereDin ce am observat eu, mai putin la partile cu Keira si Gaspar Noe (astia doi vor fi pe veci in listele mele negre, chiar daca incerc mereu sa le mai acord cate o sansa), we agree on eeeverything.
Voiam sa-ti las un ravas la postarea cu Disco Pigs (Cillian <3) de fapt, dar vazand de cand e datata ar fi parut cam intarziat si un pic creepy din partea mea.
Cat despre ultima isprava a lui Boyle (<3), am mici rezerve legate de folosirea muzicilor, care par pe alocuri sa copleseasca scene foarte bune de sine statatoare, care ar fi functionat mai sincer pe principiul less is more. Adica am impresia ca pe alocuri muzica ajunge sa dicteze simtamantul, iar asta in ochii mei e o apucatura de videoclip. Dar e vorba mai mult de instantele de la inceputul filmului, pentru ca pe parcurs ajunge la un echilibru foarte bun.
@ meropi bine ai iesit din conul de umbra :P ma bucur ca ai mers cu reseach-ul pan la disco pigs (nici nu-mi amintesc exact cand l-am scris :P) si nah nu mi se pare deloc creepy sa lasi un gand deznodat de instanta...temporala :P cat despre muzica din 127, boyle de obicei parca o simbiotizeaza prea tare filmului, o fi mai meloman :P dar cum zici si tu o domoleste spre final, pentru ca probabil ea se identifica cu niste praguri, simtaminte :P la inceput esti uimit de situatie, ti se pare aproape comica festa pe care ti-o joaca natura, dupa care incerci disperat, alert sa scapi, dupa care esti ironic, dupa care fabulezi sub fustele morganei, dupa care agonizezi...si muzica parca a urmat aceeasi frecventa :) hmm astepte argumente in ceea ce o priveste pe keira...si pe noe :P
RăspundețiȘtergereArgumentul cel mai solid in ceea ce-i priveste p-astia doi e ca sunt niste one-trick-poneys care au trickuit pe toata lumea ca ei ar fi in stare de mai mult.
RăspundețiȘtergerePe Keira am vazut-o in acelasi rol glacial-rastit, la nesfarsit, iar toate personajele ei capata o nota de extra-bitchiness care nu e mereu binevenita. Once she'll show more range, poate ca o sa incep si eu s-o iau in serios.
Noe pompeaza cu nemiluita luminitze si filmeaza cu camera titirez ca sa distraga atentia de la neajunsurile continutului, insa are pretentii 'metafizice' cat cuprinde. Mie asta mi se pare un fel de lazy filmmaking, carpeala narativa. Poate ca isi da silinta pentru a-si perfectiona gimmickurile de la un film la altul, dar tot niste gimmickuri raman. Si poate ca in cazul lui 'Irreversile'am avut o problema de receptare, insa 'Enter the Void' mi s-a parut pur si simplu o poleiala puerila, dezlanata si neinchegata. Cand auzeam voice-overul cu asa-zisele ganduri ale personajului imi venea sa ma urc pe pereti. Apoi mai era si Paz de la Huerta, care in general imi provoaca stari profunde de greata, dar trebuie sa recunosc ca se integreaza foarte bine in estetica lui Noe.
Cam asa pe scurt... :P
argumente solide indeed:P, uite keira, pe care mai ca iti vine sa o mozolesti cand deschizi blogu-mi :P, a fost ceva mai atipica in the jacket si abia astept s-o vad in rol de psihanalista in noul film al lui cronenberg...cat despre noe, lasand la o parte voidul si stroboscopismul a facut si lucruri bune mai putin poleite ca Seul contre tous :)
RăspundețiȘtergereAm inteles ca e un fel de esenta raw a lui Noe, lipsita de artificii. Ma gandesc sa ii acord o sansa la un moment dat, dar am fost asa descurajata de toate celelalte intalniri, ca am tot amanat (pun si shorturile vazute la socoteala, in frunte cu prostioara numita We Fuck Alone). Iar partea frustranta e ca viziunea lui din 'Enter the Void' chiar mi-ar fi fost cat de cat pe plac daca ar fi avut un pic mai mult continut to back it up with.
RăspundețiȘtergereAltfel si eu de abia astept 'A Dangerous Method' pentru ca Viggo + Cronenberg = <3 si in conditiile astea restul nici nu mai conteaza ^_^ Ma pregatesc de pe acum sa tin cu Viggo la Oscaruri in 2012, dupa ce a fost oarecum jefuit in 2008.
Uite că totuşi e un film ce merită privit.
RăspundețiȘtergere