Un exercițiu reflexiv gingaș propagator de unde mandolinice, un ghem macrameic monocrom și limpede ca apa rece de izvor, o introspecție în corpusculi, aditivii, glutamații feliei de viață, o bălăceală moleculară în quarcii creativului întreruptă de bulele aerate rezultate osmotic la confluența cu stratosfera mundanului, hei tu, reverio, oprește-te fatucă nebună și nesătulă, înfrânează-ți pofta fabulatorie, or să creadă oamenii ăștia că le servești mizilicuri afrodisiece și pălinci ațâțătoare.
Când mi se întâmplă să-mi proiectez înaintea găvanelor viitorul vag al unei posibile bătrâneți îmi împreunez mainile și îngân [contrar agnostiscimului-maieu comod pe care mi-l înveșmântez cu fiecare deschidere de garderob ceresc aka discuție cu oricine despre crezul întru ăl dă sus]: doamne dă doamne să n-ajung vreo babă cu capsa pusă, căutatoare valpurgică a locurilor rezervate în trolee, amușinătoare de tineri înzorzonați și divă guralivă spumegând binefacerile fost-actualui regim. Ci dă doame să fiu ca dama din astă bijuterie de film (bine, nah, parcă n-aș vrea să am alzhaimer) adecă o tanti cochetă, bonoamă și în căutare permanentă de căi cultivatoare ale innerului. Calea ei: poezia, dorința de a scrie ia naștere din neputința de a înțelege sorgintea inspirațíunii și a texturii togii muzei. Tot exercițiul întru compunere e iluminatoriu, punând la focul îndoielii epistemologicul creației poetice
Poezia atotcuprinzătoare, 360istă își revarsă matern magma prin toate firidele existenței astei dame, iar îngrijirea unui bătrân, crima unui nepot nerecunoscător, copacul de pe alee, o piersică în pârg, o pălărie zburândă toate devin hiaturi, diftongi ai unei lumi care pare mai dulceagă atunci când fiecare detaliu e luat în vizorul coardei sensibile. Nu este un film despre poezie, aia cu P mare, aia bibilită, aia izvorâtă din geniul creator unul născut, șezătoar în turn de fildeș, panopticonic și egocentru, ci este vorba despre o poezie terapeutică, tangibilă, o poezie liant, o poezie catartica prin simplitatea ei, prin șerpuirea sa sigură către lucrurile prime care ne stau piloni. Filmul reușește să exploreze cotidianul personajelor din mai multe unghiuri, progresiv, acordând fiecărei strofe filmice partea sa, delimitand-o exact, pentru ca mai apoi, întregul corp poetic, privit dintr-un pas dat îndărăt, să pară natural încropit și iambul să galopeze omogen, fabuloasă redare și mutare baletică dintr-o perspectivă în alta, dintr-un vers în celălalt, deșirându-l și înnodându-l în același timp după tiparul unei mandale de cașmir. Fabulous personaj, încântătoriu :).
Ps: Filmul fuse anul trecut pe la Cannes.
ai uitat să spui că baba face şi laba întru poezie (moşului).
RăspundețiȘtergerepss! mie de chang dong lee mi-a plăcut foarte tare "oasis".
eh, asta intra la categoria deloc subinteleasa:"ingrijiri" :P
RăspundețiȘtergereoasis hm, notat, merci :)