De la Hitler la Playboy

Pascal Bruckner scrie ascutit, intravenos si cand vine vorba de antologii, pe langa beletristica sadic existentialist exacerbata consacrata el pune la bataie un mozaic enciclopedist, o increngatura didacticist-eseistica, o colectie de curente geopolitice, psiho-sociale, culturale pe care le trece fara sfiala prin filtrul filosofiei clasice, iar mai apoi prin sita mercantilismului, trocului, celuloidismului satului global.

Ce ramane la urma e o pleava criticata acid cu exemple, Bruckner scaneaza o pansocietate in regresie, avida dupa infantilizare, victimizare, esafoduri simbolice, automutilare colectiva si absurditati legislative. Despre ce inseamna sa fi cetatean azi, despre oboseala de a fi tu insuti, despre frenezia imediatului, setea de persecutie, despre filosemitism, despre neputinta sau crima televiziunii si publicitatii de a nu reusi niciodata sa ne transforme total in zombi: 

"chiar spectatorul cel mai tetanizat, cretinul cel mai desavarsit mai stie sa faca diferente intre receptorul sau si lumea exterioara. In afara supermagazinului ramane intodeauna o viata si asta e drama. Noi nu reprosam consumismului ca este debil si superficial, ci ca nu-si tine promisiunile, ca nu se ocupa de noi pana la capat. Jucarioarele mediatice si comerciale nu schiteaza decat un miraj al sacrului: ele se vadesc incapabile sa instaureze ceea ce ramane apanajul religiilor si anume spatiul unei transcendente. Cu toate ca incearca sa ne rascumpere pe toti, colectiv si personal, ele nu sunt niciodata suficiente si sunt necesare alte carje, alte narcotice mai eficiente: tranchilizante, psihotrope, inhibatori de angoasa care anuleaza inconfortul, suferinta si joaca rolul de regulator social. O data ce ai obtinut ceea ce doresti, iti doresti ceea ce nici un obiect nu-ti poate aduce: maintuirea laica, transfigurarea si oscilezi intre impovararea de-a avea prea mult si teama de a nu scapa esentialul. "

Care este trasatura comuna care leaga al Treilea Reich de Playboy sau chiar de Penthouse? Este pornografia, pe care unii liberali se incapataneaza sa o apere, si care e mai rea decat Hitler. Fiindca industria X-ului nu este altceva decat un "instrument de genocid".

Dar priviti-i si pe Picasso, Bethus, Renoir, Degas: acesti artisti aclamati secreta ura pentru femeile pe care le zugravesc ca pe niste fetite lascive, ca pe niste dansatoare cu un aer prostesc si diafan sau pe care le taie in bucati, le mutileaza ca sa-si bata joc de ele, sa le degradeze cum face toata sculptura abstracta a secolului XX.  (...) Victima a unui vast complot care uneste impotriva ei televiziunea si institutiile si care vizeaza, nici mai mult, nici mai putin decat distrugerea ei, femeia constituie, asadar, paradigma oprimatului: sclava a scalvului, proletara a proletarului, ea intruchipeaza cea mai abisala suferinta si sta in fata barbatului precum un everu in fata unui ofiter SS. Ura pe care i-o consacra elita falica este atat de radicala, vointa sa de exterminare e atat de puternica incat "in cea mai mare parte a lumii, femeile, si odata cu ele si copiii, au devenit o specie amenintata".

"Sa ne intelegem bine: nimeni nu doreste cu adevarat sa redevina pusti sau sugar. Mai curand vrem sa cumulam privilegiile tuturor varstelor, placuta frivolitate a tineretii cu autonomia maturitatii. Exaltat e mai putin copilarescul si mai mult copilarosul, regresiunea e inaltata la rangul de mod de viata, ca despagubire pentru asprimile sortii. Noi nu mai spunem ca Dostoievski ca pruncii fara de pacat "exista pentru a ne induiosa inimile, pentru a le purifica", spunem ca ei ne arata calea, ca sunt ghizii nostrii in zburdalnicie, toane, fantezii. "

Minunata carte zic, introspectiva, buna de trecut in bibliografia suplimentara, prin facultati.

Tweet