I-aș zice ceva dulcoid lu nea Blogger, dar mă abțin căci îi înțeleg momentele de puberăciune răsculată :D
Așa că îi propun un moment de reflecție:
Domnul Kanai a luat cartea, s-a întors acasă și, cum în seara aceea se întâmpla să fie liber, s-a pus pe citit. Când a ajuns la capitolul despre estetică, nu mică i-a fost mirarea să vadă că, după părerea autorului, orice formă artistică este liebewerbung. Adică seducere. Cu alte cuvinte expresia publică a dorinței sexuale. Dacă privim lucrurile așa, atunci putem spune că, la fel cum uneori lichidul menstrual greșește drumul și iese pe nas, la fel și dorința sexuală, își poate schimba dezorientată, manifestarea, devenind pictură sau sculptură, sau muzică, sau literatură. Domnul Kanai a fost luat cu totul și cu totul pe nepregătite de o asemenea teorie inovatoare, dar în același timp, s-a gândit că autorul ar fi trebuit să încerce s-o ducă mai departe, demonstrând că absolut toate aspectele vieții omenești sunt expresia dorințelor sexuale, că sexul pătrunde în absolut toate cotloanele psihologiei umane. Dacă arta e libido exprimat public, atunci și religia poate și ea foarte simplu explicată cu ajutorul sexului. Călugărițele sunt adesea numite miresele lui Hristos. N-ar fi deci imposibil să susții că sfințenia lor e o expresie extrem de perversă a dorințelor fizice. Jerfa unora dintre ele a luat o formă care frizează masochismul, a altora, o formă care ar putea fi considerată sadism. Dacă privești lumea printr-o lentilă în culorile libidoului, tot ce face omul va părea direct influențat de dorința sexuală. Orice acțiune întreprinsă va fi sub imboldul cherchez la femme. Dacă așa stau lucrurile, eu sunt cu siguranță un paria al acestei lumi, a conchis domnul Kanai.
Așa suna meta-sexualitatea acum vreo sută de ani. O carte scrisă cu băgare de seamă, cu sepukuială argotică, cu îndemânare chirugicală extirpatoare de viruși colocviali, cu eleganță gheișească, împăturind delicat un origami frazal în ciuda materialului atât de perisabil, atât de la îndemâna literaturii de azi și atât de terfelit prin paginile-i soioase, sexuat-exacerbate. Rafturile mustesc de pene, sâni, perle, rotunjimi de toate felurile, bronzuri de toate neamurile, implorându-și lasciv și ieftin potențial-potent-cititorii-trecători să le arunce în coșu zilnic,
-fufelor ia gata, jos de pe rafturi că de nu aprind foc închizitorial aci în mijlocul supermarketului, de vi se topește mâzgoșenia redundantă ca ceara. Adusei o fătucă proaspătă, o vestală, o neprihănită metafizică, cu voi nici măcar un cerșetor nu se mai încălzește, nu vă mai ajung vrejurile-mreje nici pân la bermudele adolescenților, halal, așa că valea. Mai rar așa seducție metafizică, cu accente cultural-societale într-o cărticică despre experiențele sexuale ale unui tânăr, sexualitatea e luată cu tot cu algele contextului, nu e tratată separat și echidistant față de toate celelalte aspecte ale vieții de dragul hipersenzațíonalismului, ci ea e un conglomerat fin cizelat, pus sub o lupă seriosă, multifocusată. N-o mai împrumutase nimeni de la bibliotecă, fișa ei era tabula rasa, nu mă mir, pun pariu că Belle de jour are fișa plină de nume scrise frenetic :D
Blogger-ul a provocat multe discutii mai ales pentru ca unii utilizatori s-au trezit cu comentarii sterse.
RăspundețiȘtergereSi Freud a incercat sa explice multe lucruri doar prin prisma sexualitatii dar pana la urma s-a dovedit ca sunt mult mai multi factori ce determina personalitatea unui individ.
PS Observi cum este strategic plasata casuta de pe ultima coperta ?
Draga Adina,
RăspundețiȘtergereStiu ca nu am mai vorbit pana acum dar mi-ar face placere sa ne cunoastem mai bine. Nu ma refer la o intalnire ci doar sa te uiti cand ai timp peste blogul meu.
Daca il consideri dragut/interesant poate facem mai tarziu si un schimb de link.
Cu drag,
Andrei
PS Poti sterge acest mesaj offtopic
welcome :), merci, ma uit :P
RăspundețiȘtergerecasuta adica logo-ul :)) da, e oarecum redundanta :P