Fermat's Room/La habitación de Fermat

Luați loc vă rog, cum, e scaunul prea mic? ei aș, nu-i nimic, se rezolvă, trebuie să vă micșorăm olecuță, nu, nu mai avem poțiune magică, a băut-o alice pe toată, sorry :D :

Matematica și Tortura fac un cuplu cartezian pasional, se permutează în pași de tango, se încolăcesc ca două acolade, se unesc ca două fracții cu numitor comun. Este pusă între paranteze o întreagă disciplină bățoasă, se scoate de sub radicalul dânsei o variabilă ce parcă nu-i cinstește notorietatea: uzitarea aritmeticii în scopuri vindicativ-patologice. Câțiva matematicieni sunt invitați la o dezbatere entre murs pe teme ce întrec evident micimea unei gândiri de rând

când colo se trezesc în vertijul unui malaxor jurisdicțional absurd, în vâltoarea unei torturi masochist-fitichiu-intelectuale.   Pe măsură ce rezolvă câte o problemuță camera în care sunt captivi se micșorează cu fiecare răspus întârziat

vă imaginați deci augmentarea tensiunii dintre protagoniști, cimiliturile astea puteau fi chiar mai pasionante de atât, puteau să-l agațe mai cu jind pe bietul privitor afon la clinchet de logaritmi, însă au rămas în limitele unui muncitorism demonstrativ

și nu în cele ale unei spontaneități analogice. Legăturile dintre personaje, inițial aparent inexistente, sunt demascate pe parcursul destăinuirilor fiecăruia. Miezul meschin ce zace în coaja fiecăruia e decojit sub presiunea pereților mobili și toată acestă exfoliere capătă structura unei demonstrații matematice, ipotezele aparent axiomatice devin variabile cheie menite să ajute la atingerea concluziei iluminatorii.

Prin lupa ăstui film domeniul rigid al matematicii, frigid la orice atingere drăgăstos umanoidă ia forma unei ramuri a cunoașterii atinsă și ea de uscăciune, de anotimpuri neprielnice, o ramură pe care își face cuib un păsăroi hitchcockian, meschin, pervers, însă elegant și țanțoș ca un cintezoi. Mama ei de ornitologie, ce vreau să spun e că la tortura se desfășoară în parametrii unei meschinării purtătoare de mânuși albe și alergică la praful ignoranței. Bineînțeles totul este o parabolă, un exemplu bucolic,

un postulat menit să sublinieze, să multiplice problematica dreptului de autor, dreptului de demonstrator, de concluzionist al unei dileme matematice, în cazul de față al Conjecturii lui Goldbach. Decorul, iluzia micșorării sunt inteligent manevrate printr-o cascadă bolborosindă în detalii fluide desprinse dintr-o panoramă statică, totul pe bani puțini am impresia, aritmetica își revarsă deci parcimonia și în economia filmului ca atare, ca sistem administrativ. Și cine spunea că matematicienii stau gârboviți zile și nopți peste hâțoage până ce fac licheni între dește :D

Tweet