Les herbes folles

Un film-gateau cumva suspect de malpraxis gastronomic, salmonelic, fărâmicios, înșirat pe prispa unei case colorate și dezordonate în care intră și din care ies trândind, bocănind, înjurând, bocind, în pași săltăreți sau bahici câteva personaje, dintre care două mai notabile. El, intrusul, factorul patogen reponsabil cu salmonela și distorsiunea, găsește un portofel pe care samaritenește vrea să îl returneze purtătoarei de drept, procesul interacțiunii dintre cei doi, pe cât de firesc ar fi putut fi, pe atât de anormal se desfășoară. Ia naștere astfel un perpetuu bumerang de vreau să te cunosc, ba nu vreau, vreau să te văd, să îți vorbesc, ba mai bine nu, o figură de dans stângace care se lasă cu bășici, executată pe o linie melodică cu care refuză să fie în tandem.

Doi oameni maturi, două suflete tari, trecute bine de pistilul vârstei, aflați cumva în stadiu de spori volatili trăiesc o așa zisă poveste de amor tragicomică, un fel de sindrom stockholm la distanță, un jeux des enfants care își joacă în baston șotronul, însă având un quelque chose ușor indescifrabil și cam haotic. Filmul începe cu o mulțime de picioare și se termină cu un zbor, un circuit care poate vrea să ne comunice o transformare, o ieșire din crisalidă sau un antagonism maturitate contrângătoare și responsabilă versus suflet șui și imponderal, o eliberare, o joie de vivre. Monologul este exploatat pe mai multe nivele, de la loja unei voci anonime cât și de la verandele personajelor, având acea savoare simplistă, epurată, franțuzită, la care se adaugă câteva scatch-uri cu un scop mai mult sau mai puțin precis, (d)efectele vizuale fiind apanajul unei sciece de reves de carton, ușor șleampătă. Film trecut pe la Cannes, probabil lăsat ca un smoc de iarbă asimetrică între două dale imprimate cu stele.
Mi-a plăcut această petite pied-anthologie.

Tweet