Primul SF postapocaliptic românesc

așa a sunat unul din email-urile primite azi, venit pe conducta cinemagia, curiosă foc deschid și mă minunez de atâta voință pe capu românașilor de a se cățăra omidește pe piciorul frumos epilat și alunecos al holly dudului...în prag de 2012, adică mai pe la anu cinemaul românesc își pregătește colindu de ajun de cataclism, pey ce mama naibii, se duce de râpă terra și să rămână românica tributară apocalipsei de celuloid.

Experimentul se numește Omega Rose, ciudat, bine măcar că nu e rolex daytona :D, da' ce credeați că se va intitula gâlceava lu gigel cu prunu din livada de vișini sau ultimu polonic de ciorbă sorbit de aristide într-o după amiază de joi. Imaginarium of dr Parnassus combinat cu The Road așa îl anunță plin de ambiț george dorobanțu, regizorul care a făcut mult trâmbițatul, dar de negăsitul elevator, bine domne baftă maximă atunci, aveam nevoie și de așa ceva, iar apocalipsa asta după popescu se anunță a fi una destul de apocrifă, cică are și elemente de coregrafie plus un circuit proustian, combinate îmi miroase a cabală, nu pot spune decât brovos domne, mai există nebuni frumoși pe landul ăsta.
bonus: o să avem parte tot la anu de un  mockumentary fantastic (micul spartan), aproape că mi se pare fantasmagoric totul, i-auzi-ți aici: O balenă, o uşă magică, păpuşi sculptate din trunchiul unui copac sunt doar câteva dintre elementele fantastice ale filmului, al cărui protagonist este o persoană cu nanism hipofizar, adică cu aspect de copil - deşi adult: Gabriel Diţă, inginer în viaţa reală.
abia aștept să respir noile valuri astrale...se tot discută, are nevoie cinematografia românească de așa ceva când ne vin găleți din afară, pe uși, pe geamuri, umplând cocioba, da domne, daca folosim filtrul care trebe, o interpretare cu schepsis, antifacilistă și dacă ne ridicăm șalvarii întru levitație pe oglinda acvaticului uniform înconjurător e posibil să lăsăm măcar un verset în urmă.

Tweet