Legend of the Guardians: The Owls of Ga'Hoole

lisa gerrard - coming home 
Cam cât ai putea să fantazezi pe marginea unei specii care de cele mai multe ori e portretizată filmic ca fiind adiacentă, acaret sau element complementar unui tot ceva mai cu moț cum ar fi par example statutul sclavagist al bufnițelor în lumșoara magică și complicăcioasă a lu potter. Un răspuns așa la o primă încercare cu degetul ți-ar spune că balta nu e prea bogată piscicol sau mă rog că cerul nu numără prea multe astfel de zburătăceli notabile, așa că niște omuleți plini de patos au luat-o la picior pornind de la filele unei cărticele aducând un tribut consistent, bogat în vitamine, un viermișor spasmodic în cuibul zburătoarelor neglijate de cinema. N-am avut norocul să îl văd 3D, dar aplecăciunea pentru vârât ciocuri în ochi, ghiare în urechi și șomoioage de pene în gură se simte chiar și pe un ecran umil de computer.

În lumea bufnițelor regulile dihotomiei și încercările basmului sunt perfect aplicabile, ba parcă au și substrat politic nu tocmai actual, avem pe de o parte ținutul ălor răi, care vor să domine, să îi selecteze pe cei puternici și să îi îi facă sclavi pe cei mai săraci în skilluri și penaj ca mai apoi să instituie granițele celui de-al treilea reich, de cealaltă parte se află o lume insulară, edenică, cu eroi, enei ieșiti la pensie, între ele aflăndu-se un păsăroi visător, pus pe inițiere, încrezător, pur care trece prin multe inclusiv printr-o confruntare cain-abelică și ajunge la iluminare bla bla.

Mimica bufnițelor e exploatată maxim, induioșător și eminamente persuasiv, sunt și ceva scene punitive care împrumută tehnici de la alde gladiator sau de la mai recentul centurion, abilitățile de prădător servesc unor combaturi corp la corp cam hardcore pentru tagma bubo bubo :D (adecă bufnița de românica), slow motion-ul e folosit din (prea multă) abundență pe principiul bă mai bag un slow acilea să le tremure țăncilor ochelarii pe nări, da stai bă că ai băgat și acu 10 secunde, n-are mă nimic, bagă și un focus pe ghiara stângă aia cu armura-degetar. Îmbie totuși la relaxare având și aportul unei muzichii în ton (owl city-evident, plus compoziții marca david hirschfelder care a mai facut muzică pentru the truman show, australia sau the children of huang shi) la care se adaugă o sonoritate nominală desprinsă parcă din dexul lui tolkien: ezylryb, soren, nyra, eglantine...

Tweet