vineri, 22 iulie 2011

Asasin la feminin


Asasin la feminin este primul roman dintr-o serie de 6 (și numărătoarea continuă) mijite, publicate mai întâi în State. Literatura română se pregătește deci să facă loc unui vlăstar rupt din propria glie și crescut pe solul făgăduinței, autoarea, Monica Ramirez fiind o româncă getbeget, crescută însă la sânul Creative Writing-ului. Mă întreb ce impact va avea un astfel de gen hibrid să-i zic, un thriller istoric-alternativ bazat pe fapte reale așa cum ne anunță coperta cărții, însă cu puternice accente seductiv-erotice (să le zic). Concomitent cu povestea Alinei Marinescu, a confraților și dușmanilor săi asasini, a instrucției draconice la care aceștia sunt supuși pentru a atinge un țel stabilit de grupări big-brotherești, romanul este și un îndrumar al seducătorului, un roman-idilă ancorat într-o paradigmă filmic-americănească. Cartea poate reprezenta oricând un scenariu de film legitim competitiv cu Mission Impossible spre exemplu. Este foarte bine structurată, dialogată, situațiile sunt montate, gândite simplu și vizual, ele întâmpină dorința cititorului de a proiecta în fața sa fără un efort prea mare imaginea desprinsă de filă, având la îndemână elemente suficiente pentru a crea un cadru prietenos.
 
Prima ta misiune este să alegi o femeie din cadrul SSO și să o seduci. 
Alex se făcu roșu ca racul și, pentru o clipă, dădu impresia că o să sară ca fript de pe scaun. Rămase așezat, controlându-se cu un efort vizibil. 
-Asta-i tot? Arcui el o sprânceană în semn de întrebare. 
La sfârșit fiecare dintre voi va relata amănunțit despre experința avută.
... 
-Cât am la  dispoziție pentru selecție și seducție?
-Două zeci și patru de ore.
-Începând de acum?
-Da

 (hm, asta ar fi putut fi o copertă bună :D)
...
Am câteva întrebări pentru tine, începu el, coborându-și privirea la primul punct de pe listă. Ai vreo experiență în materie de intrări prin efracție?
-Nu
-Furt?
-Nu
-Ai pus vreodată mâna pe o armă înainte de a ajunge aici. 
-Nu.
Mihai bifă ceva pe listă.
-Ai consumat vreodată droguri?
-Nu
-Prostituție?
Ea își feri privirea pentru o secundă, părând pentru prima dată jenată, apoi se uită din nou la el, provocator.
-La ce vă trebuie să știți toate astea?
-Ca să ne dăm seama ce trebuie să înveți și unde ai deja experiență.
-Și mă veți antrena în toate aceste domenii? făcu ea ochii mari, sincer șocată.
-Aptitudinile de care ai nevoie pentru a îndeplini misiuni și operațiuni de spionaj cu succes depășesc tot ceea ce ți-ai putut imagina vreodată


Pe lângă acestă ușurință de transpunere vizuală, există unele pasaje unde penița stagnează slo mo, mai ales acolo unde eroticul înlocuiește bellumul. Acolo unde personajele se antrenează, acolo unde ele pun la cale comploturi, acolo unde asasinează nemilos, totul se înșiruie precis și alert, Monica însăși se erijează într-o asasină, împușcă fiecare punct din schemă, apoi trasează un desen precis, unește punctele importante, aplică lupa restiturii ordinii morale, după care împăturește harta proaspăt creată ce se va dovedi a fi folositoare pe mai târziu. Când vine însă vorba de pasajele/ scenele în care proximitatea dintre personaje crește atunci totul se petrece domol, împușcăturile de mai devereme devin bubuituri surde, expandate slo mo, detaliile curg, mai ales cele erotice, ele sunt parcă o anatemă la tomurile întregi de litaratură autohtonă plină ochi de colocvialisme, de numirea spasmodică a organelor genitale, aici cuvântarea erotică își pune desuu și căciulă diacritică.


Un braț i se încolăci în jurul taliei, trăgând-o în spate spre el. Se mișcau într-un ritm agonizant de lent ca o furtună care se apropie încet într-o zi fierbinte  și umedă de vară (...) îl prinse de păr și îi trase capul înspre ea, în timp ce-și întorcea fața pentru a-și lipi buzele de ale lui. Îi exploră buzele și gura cu limba, căutând poate o confirmare a plăcerii lui.    

De altfel am avut ocazia să interacționez cu Monica Ramirez, o femeie dezinvoltă, energică și tare friendly, la o ceașcă de ceai, unde s-a adus în discuție tocmai suprasaturarea colocvială în litaratura erotică.
Un alt element ce atestă influența unui rețetar americănesc este spre exemplu întâlnirea pe aceeși pagină a unui sensei și a unui ceaușeșcu. Americanii au ce-au cu laitmotivul antrenorului de sorginte asiatică, cu karate-kidizarea, iar întâlnirea defunctului cu acest icon american pe aceeași pagină aduce un suflu proaspăt. Probabil că istoricul comunist a ajung în sfîrșit în stadiul de colb, de dispersie, se poate așeza liniștit pe mobila putredă lăsând loc unor elemente noi de decor bastard-inglorios. 


În roman apar o serie de gadjeturi cam ieșite din uz precum floppy discurile deținătoare de informații vitale, asta e tara timpului în care trăim, până la publicare s-ar putea ca mențiunile tehnice să iasă din uz. Bineînțeles delimitarea istorică a acțiunii cere sincronizări tehnice, însă ele pot fi percepute anacronic de publicul mai tânăr. Iată că de exemplu Umberto Eco rescrie Numele Trandafirului pentru o mai bună decriptare și înțelegere se pare. Întrebarea mea pentru Monica Ramirez este următoarea: crezi că se va iniția acestă paradigmă a rescrierii, crezi că asta ar, ți-ar ajuta romanele și pe cititorii lor, a ajuns civilizația să intruzioneze atât de dramatic încât să fii nevoit să te updatezi tehnologic pentru a ajunge la publicul tău?

 Carte scoasă din bagajul de cultură și oferită de Semne Bune :)

10 comentarii:

  1. Imi place cum scrii :D Starnesti curiozitatea... ufff, daca nu as avea teancul care sa urle la mine de pe biblioteca...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu, nu cred ca o rescriere ar putea fi necesara si nici benefica, cel putin nu a primului roman, care totusi pe petrece intr-o perioada cand pana si in State se folosea mult-hulitul floppy-disk. N-ar fi realistic sa-i pun pe asasinii mei sa foloseasca cine stie ce gadget modern, la fel cum in cartile de istorie, nu cred ca bataliile lui Stefan cel Mare, ori Mihai Viteazul vor fi rescrise pentru a pune mitraliera si grenada in mainile luptatorilor. Pana la urma, vorbim despre corectitudinea istorica si posibilitatile gadget-urilor timpurilor respective. In urmatoarele volume ale seriei Alina Marinescu, care se apropie tot mai mult de timpurile noastre, apar pe parcurs metode tehnologice tot mai avansate, in functie de aparitia lor. Nu cred ca m-as putea apropia mai bine de publicul tanar printr-o "updatare" fortata, nerealistica, ci mai degraba prin acuratetea si simbioza faptelor si a aparaturii cu fiecare moment in timp si spatiu. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. @ Monica Ramirez da, într-adevăr, insa daca e să luăm exemple precum James Bond, care a fost foarte popular (mă refer strict la carte) la timpul lui tocmai pentru că era în perfect tandem cu evoluția tehnologică a epocii (poate chiar înaintea ei), erau acolo și niște trimiteri cu subrat legate tot de evenimentele politice de atunci, publicul cititor rezona altfel. Acum același James Bond cu toate că livrește nu mai este atât de popular el este înviat foarte des sub formă filmică, updatat, camuflat mediului actual. Eu mă refer strict la genul scriituri, al acestui thriller istoric, este el oare mai vitregit de soarta literara, prin insasi natura sa, suvravietuieste el mai greu timpului, are nevoie de adaos, de resuscitare, asa cum poate Qvo vadis (exemplu la întâmplare) nu va avea nevoie niciodată?

    RăspundețiȘtergere
  4. Andres, Ramona, multumescu-va tare :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Din nou, mi-e teama ca trebuie sa spun un nu hotarat. Pana la urma, romanul nu se bazeaza strict pe elementele tehnice, asa cum o fac spre exemplu cele cu James Bond, pasajele respective sunt mai mult presarate pe parcursul lecturii si in viziunea mea nu dauneaza imaginii per ansamblu. Cititorii sunt mult mai interesati si atrasi de relatia dragoste-ura a celor doua personaje, de drama interioara pe care o traiesc in timp ce sunt nevoiti sa devina asasini profesionisti impotriva vointei lor. Exista mii de cititori care parcurg romanele lui Le Carre, spre exemplu, cu aceeasi placere si pasiune cu care au facut-o bunicii lor, in cida faptului ca actiunea se petrece in timpul Razboiului Rece, cu tehnologia si gadget-urile aferente. In opinia mea, Le Carre nu si-ar imbunatati romanele actualizandu-le si inclocuind Razboiul Rece cu cel al terorii, spre exemplu. Si nici inlocuindu-l pe Carlos Sacalul cu Osama Bin-Laden.

    RăspundețiȘtergere
  6. :D da, imi place hotărârea ta, așa este, în cazul romanului tău există acel element, relația protagoniștilor, care transcede temporalul :)
    poate că, cine știe, în vreo 10-20 de ani cărțile lui Le carre sau ale tale vor veni si cu o legendă vizuală :D Până la urmă însuși Umberto Eco face acest lucru și nu-i rău deloc :) Spun asta pentru că progresul tehnologic a devenit un fel de progresie geometrică, pașii treptați ai aritmeticului au cam fost lăsați la urmă...

    RăspundețiȘtergere
  7. :)))))) recitind acum, mi-am dat seama ca la chestia cu Carlos Sacalul, intentionasem sa pomenesc de Frederick Forsyth, nu de Le Carre... se pare ca m-a luat valul :)
    si ca sa ma intorc la ce spui tu, indiferent cat de departe vom merge, cat de avansati din toate unctele de vedere, cred ca nu e benefic sa stergem cu buretele trecutul, si implicit istoria... n-am sti incotro sa o luam daca nu ne-am mai putea aminti pe unde am venit, n-am mai sti cine suntem, daca am uita cine am fost odata... :)

    RăspundețiȘtergere
  8. lasa că și Carlos e numa potrivit contextului :)
    ...totuși pe mine mă bântuie decizia lui Eco, poate că mai mercantil și mai în beneficiul lui, dacă mai are încă nevoie de beneficii, ar fi rescriere Pendului sau mai bine descifrarea lui pentru un alt soi de public, rezultatul arătând cumva...dan brownian :D

    RăspundețiȘtergere
  9. Se poate, dar viziunea lui Eco nu se potriveste cu cea a lui Ramirez, si invers. Cu alte cuvinte, fiecare cu pasarica lui, fie ca traim in secolul nostru, ori cel trecut :))))

    RăspundețiȘtergere