Marian mulțumesc că mă bătuși la cap cu filmu ăsta, benefică pălmuire :D
Nu pot decât aplauda fiece apariție filmică altruistă, didacticistă, schismatico-paradigmatică, dialogic-taifunică. De la The man from earth încoa nu m-am mai confruntat cu astfel de coloși ideologici, cu așa cariatide bățoase pe sub togile cărora m-am uitat și am înmărmurit :D, am călcat sfiosă pragul, am fost primită în templul uterin, anticameră sărăcăciosă a morții ca atâtea altele dintr-un imobil periferic, m-am așezat cuminte pe un taburet, mi-am sprijinit coatele pe genunchi și am înmărmurit a doua doară ca alienu ăla reflexiv de la Hamangia. Ce a urmat după profanarea templului-cavou, incizie fără de anestezie s-a numit. Doi oameni-fenomen, puternici în opinări și credințe, dansează un balet discursiv cutremurător, iar deluviul argumentelor contradictorii ce se lovesc de granitu fiecărui mal în parte e de deschidere corticală strigătoare la cetele îngerești sau la...stratosferă, în funcție de referențialul fiecăruia. Uimitoare decența confruntării, luciditatea ei, deferența interlocutorului în fața corsetelor, pampoanelor și lornionelor ideologice ale celuilalt, o alteritate cu iz peripatetic, cu mișcări elegante, revelatorii, aristotelice...
În jurul ăstui nucleu dur-dihotomic-ideologic orbitează și alte elemente pur cinematografice care vin în perfecta completare a teoremei, simplitatea aparentă a camerei, indice al eludării precupărilor mundane atîrnînde ca franjurile, al reducerii la schemă, la acel segment congruent cu sine și suficient sieși: n-aveți voi grijă, luați aminte la păsările cerului, se vede însă cu ochiul liber că fiecare obiect are rolul său precis:
canapeaua freudistă
vidul
preaplinul
Tommy Lee Jones (care e și regizorul ăstei minunății :D) e de o efervescență atee cum nu l-am văzut performând niciodată avându-l ca interlocutor pe un Samuel L. Jackson ce duhnește convingător de atâta credință întru domnu :) Io, în aplecăciunea mea agnostică, am reușit să stau cuminte pe pluta mea și să admir valurile învolburate ridicându-se deasupră-mi precum marea roșie sub răcnetul toiagului moisesc.
Ma bucur ca ti-a placut. In timp ce urmaream filmul am fost tentat pentru o clipa sa cred ca anticamera e un fel de purgatoriu, ca haosul din afara apartamentului e iadul.
RăspundețiȘtergereFilmul e o incantare iar replica mea preferata este:"I pray for death, real death. And if I thought that in death I would meet the people I knew in life, I don't know what I would do".
da, deci inclini mai degraba spre jumatatea atee nice :D mie mi-a dat senzatia ca ce afara e voidu, ca nu prea are importanta ce se afla "dincolo", oricum n-ar ajuta :D bine, adevarul e ca strigatele din blocul ala erau cam...dracesti :P
RăspundețiȘtergereazi am reusit si eu sa vad filmu asta...in prima faza simti o mahmureala ca dupa betia spiritului. e o balada a nimicniciei, o epopee a inutilitatii. e dureros de impregnata de mirosul mortii. e primu film de foarte mult timp, la care ma gandesc..indelung ce sa comentez, e marcant. e un fel de razboi al lumii, la nivel spiritual.
RăspundețiȘtergerenu imi permit sa critic ceva la aceasta capodopera, actori monstrii sacri, regie, cadru, recuzita, genial.
balaure ma imbatasi cu vorbele tale :))
RăspundețiȘtergereInca a ramas singurul film din 2011 care mi-a placut cu adevarat (singurul care ar mai merita mentionat ar fi Incendies, ca apoi e de la Aurora in jos, adica de la borefest in jos).
RăspundețiȘtergereCred ca in primul rand ar trebui sa-i multumim domnului Cormac McCarthy, responsabilul de scenariu, pentru ca scenariul e motorul filmului.
Apropo de "Arata-mi o religie care pregateste omul pentru nimicnicie, pentru moarte", religia aia s-ar chema arta in opinia marelui Tarkovsky, ale carui filme ti le recomand cu cea mai mare caldura, chiar daca iti trebuie o anumita dispozitie. Calauza, Oglinda si Nostalghia sunt adevarate poezii, arta cinematografica in cea mai inalta forma dupa parerea mea. Si celelalte sunt filme unice, dar trebuie sa le revad pentru a ma pronunta si asupra lor. In afara de Copilaria lui Ivan nici un film de Tarkosvky nu poate fi vazut doar o singura data.
borefest, like that :))
RăspundețiȘtergerept tarkovsky trebuie intr-adevar o anumita stare, de cate ori incerc sa-i vad un film, il las, il reiau, il las :D trebuie sa ajung la feelingu potrivit, de greata sartriana probabil :)) si atunci ma voi uita