luni, 14 martie 2011

The Sunset Limited

Marian mulțumesc că mă bătuși la cap cu filmu ăsta, benefică pălmuire :D

Nu pot decât aplauda fiece apariție filmică altruistă, didacticistă, schismatico-paradigmatică, dialogic-taifunică. De la The man from earth încoa nu m-am mai confruntat cu astfel de coloși ideologici, cu așa cariatide bățoase pe sub togile cărora m-am uitat și am înmărmurit :D, am călcat sfiosă pragul, am fost primită în templul uterin, anticameră sărăcăciosă a morții ca atâtea altele dintr-un imobil periferic, m-am așezat cuminte pe un taburet, mi-am sprijinit coatele pe genunchi și am înmărmurit a doua doară ca alienu ăla reflexiv de la Hamangia. Ce a urmat după profanarea templului-cavou, incizie fără de anestezie s-a numit. Doi oameni-fenomen, puternici în opinări și credințe, dansează un balet discursiv cutremurător, iar deluviul argumentelor contradictorii ce se lovesc de granitu fiecărui mal în parte e de deschidere corticală strigătoare la cetele îngerești sau la...stratosferă, în funcție de referențialul fiecăruia. Uimitoare decența confruntării, luciditatea ei, deferența interlocutorului în fața corsetelor, pampoanelor și lornionelor ideologice ale celuilalt, o alteritate cu iz peripatetic, cu mișcări elegante, revelatorii, aristotelice...

În jurul ăstui nucleu dur-dihotomic-ideologic orbitează și alte elemente pur cinematografice care vin în perfecta completare a teoremei, simplitatea aparentă a camerei, indice al eludării precupărilor mundane atîrnînde ca franjurile, al reducerii la schemă, la acel segment congruent cu sine și suficient sieși: n-aveți  voi grijă, luați aminte la păsările cerului, se vede însă cu ochiul liber că fiecare obiect are rolul său precis: 

canapeaua freudistă


vidul 

preaplinul 

Tommy Lee Jones (care e și regizorul ăstei minunății :D)  e de o efervescență atee cum nu l-am văzut performând  niciodată avându-l ca interlocutor pe un Samuel L. Jackson ce duhnește convingător de atâta credință întru domnu :) Io, în aplecăciunea mea agnostică, am reușit să stau cuminte pe pluta mea și să admir valurile învolburate ridicându-se deasupră-mi precum marea roșie sub răcnetul toiagului moisesc. 


6 comentarii:

  1. Ma bucur ca ti-a placut. In timp ce urmaream filmul am fost tentat pentru o clipa sa cred ca anticamera e un fel de purgatoriu, ca haosul din afara apartamentului e iadul.
    Filmul e o incantare iar replica mea preferata este:"I pray for death, real death. And if I thought that in death I would meet the people I knew in life, I don't know what I would do".

    RăspundețiȘtergere
  2. da, deci inclini mai degraba spre jumatatea atee nice :D mie mi-a dat senzatia ca ce afara e voidu, ca nu prea are importanta ce se afla "dincolo", oricum n-ar ajuta :D bine, adevarul e ca strigatele din blocul ala erau cam...dracesti :P

    RăspundețiȘtergere
  3. azi am reusit si eu sa vad filmu asta...in prima faza simti o mahmureala ca dupa betia spiritului. e o balada a nimicniciei, o epopee a inutilitatii. e dureros de impregnata de mirosul mortii. e primu film de foarte mult timp, la care ma gandesc..indelung ce sa comentez, e marcant. e un fel de razboi al lumii, la nivel spiritual.
    nu imi permit sa critic ceva la aceasta capodopera, actori monstrii sacri, regie, cadru, recuzita, genial.

    RăspundețiȘtergere
  4. balaure ma imbatasi cu vorbele tale :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Inca a ramas singurul film din 2011 care mi-a placut cu adevarat (singurul care ar mai merita mentionat ar fi Incendies, ca apoi e de la Aurora in jos, adica de la borefest in jos).

    Cred ca in primul rand ar trebui sa-i multumim domnului Cormac McCarthy, responsabilul de scenariu, pentru ca scenariul e motorul filmului.

    Apropo de "Arata-mi o religie care pregateste omul pentru nimicnicie, pentru moarte", religia aia s-ar chema arta in opinia marelui Tarkovsky, ale carui filme ti le recomand cu cea mai mare caldura, chiar daca iti trebuie o anumita dispozitie. Calauza, Oglinda si Nostalghia sunt adevarate poezii, arta cinematografica in cea mai inalta forma dupa parerea mea. Si celelalte sunt filme unice, dar trebuie sa le revad pentru a ma pronunta si asupra lor. In afara de Copilaria lui Ivan nici un film de Tarkosvky nu poate fi vazut doar o singura data.

    RăspundețiȘtergere
  6. borefest, like that :))
    pt tarkovsky trebuie intr-adevar o anumita stare, de cate ori incerc sa-i vad un film, il las, il reiau, il las :D trebuie sa ajung la feelingu potrivit, de greata sartriana probabil :)) si atunci ma voi uita

    RăspundețiȘtergere