Venind cu viteză din urmă, imediat după cele două revelații The tree of life și Melancholia, Drive încheie probabil, triptic, revoluția cinematografică a anului. Nu spun asta ca urmare a unui entuziasm infantil ci pentru că în Drive se regăsește ceva ce filmul american (american as in producție americană) a cam lepădat demult și anume elementul noir plus doza de inexplicabil epic, de schismă psihologică, de redare abstractă a acestei schisme-poate cel mai veridic mod de redare al ei. Privitorului îi revine același bagaj de cunoștințe despre personajul principal cât le revine și celorlalte personaje, o transmisie de informație prea puțin reconfortantă și de aceea parcimonios uzitată în general. Cometa acestei imprecizii studiate a mai fost zărită acum câțiva ani în No country for old men, spun asta deoarece felul în care au fost clădite personajele, răceala lor, clarobscurul epic, vizual, violența surdă îmi par a fi cumva similare. Pentru a continua analogia, pentru a sublinia traiectoria acelui element noir diluat în tonuri de gri undeva pe canalul istoriei cinematografiei americane și cu riscul de a fi acuzată de profanare, sacrilegiu și neghiobie, îmi permit să pun o cratima tremurată, caligrafic rudimentară între Drive și Taxi Driver.
Ele ar avea în comun atât contextul (șoferul, mașina, femeia), cât și construcția personajelor principale, bineînțeles incomparabile, însă intenția construirii unui soi de personaj atipic, imprevizibil, inexplicabil, perturbator e cam aceeași, situațiile în care el este pus poartă povara grea a veridicității, însă un veridic depus într-o formă abstractă, deranjantă. Aparent, prin promovare, filmul a suferit o mutație care probabil i-a priit, aceea cum că ar fi un film de acțiune cool cu un cascador care se leagă de muierea unui pușcăriaș, apucând-o involuntar pe căi nefaste mânat fiind de un altruism rece. Acestor elemente de suprafață li se adaugă o regie bună, premiată anul acesta la Cannes (Nicolas Winding Refn), câteva ungiuri de filmare seducătoare, un montaj sonor mai mult decât prezent în scenariu, prin mesajul versurilor, prin volumul ceva mai ridicat al momentelor muzicale, prin tandemul sonor-vizual acest montaj devine parte componentă din film creând un efect ciudat, atipic scenariului, prins undeva între music-ideologia lui Kar Wai Wong și mercantilul videoclipurilor.
Nu știu dacă filmul și-a propus să resusciteze un soi de bibliografie vizuală noir, iar dacă a făcut-o atunci a reușit să se plieze pe un fundament contemporan, mometele de slo mo muzical alăturate celor de violență izvorâte dintr-o rădăcină nevăzută conturează un soi de inexplicabil care refuză decodarea, lucru ce pare a situa filmul într-un alt limbaj, unul experimental, mozaicat. Și ca să rămân în același vitraliu al asocierilor îmi pare că în secvența de mai jos Gus van Sant și Gaspar Noe și-au dat întâlnire:
curent recurent:
Drive
Ryan Gosling-Le rouge et le bleu
Drive
Sunt de acord cu No country for old men, cu Wong si chiar si cu vant Sant + Noe, dar cu Taxi Driver nu prea. Eu nu vad acealsi tip de personaj (la De Niro nebunia evolueaza, aici apare ca o reactie de autoaparare)si nu vad aceeasi constructie feminina (din nou tipologia e diferita, la fel şi raportarea personajului principal la ea). Oricum un film de exceptie.
RăspundețiȘtergeremah nu e indentic cu Taxi Driver, sau dezvoltarea personajelor e diferita. dar pana si Refn a zis ca de paralela dintre cele doua.
RăspundețiȘtergerea fost primul punct care mi-a sarit in cap cand s-a terminat filmul:
amandoua personajele sunt psihopati: loners cu o viziune proprie si neiertatoare asupra societatii si a moralitatii, netulburati de violenta, si care se cred cavaleri in armura sclipitoare (marele ecran zicea de geaca kitsch sclipitoare sau raluk.ro?), o minte de nepeatruns. doar ca aici e mult mai greu sa distingi unde inceteaza sa fie erou si trece in zona de psihopat
@ marian daca tu esti de acord cu wong, cu sant cu no country si noe atunci mi-e de ajuns :D
RăspundețiȘtergere@ kolcs nu stiam ca pana Refn a zis de paralela, dar mie mi se pare evidenta referinta, nici n-are avea cum sa fie identice :D buna nota referitoare la geaca scliptitoare un fel de rebut al logo-urilor supereroilor, avem si nou o geaca autohtona, cea a lui Puiu din Aurora, bine ca la Puiu avem clar de-a face cu un psihopat si...foarte buna remarca ta Kolcs cu privire la granita dintre psihopat si...pseudoerou.
sa nu te sfiesti de cratima aia; desi nu se ridica la nivelul lui taxi driver, drive e un film bun care merita sa stea in aceeasi incapere cu mai marii genului! din sus numita trinitate, doar pe asta l-am vazut,dar sunt sigur ca the tree of life n-o sa-mi placa la fel de mult; melancholia poate:)
RăspundețiȘtergereasemanarea cu taxi driver e aia spusa in comentariul de mai sus;
mai degraba drive se inscrie in randul filmelor care nasc "eroi" de tip john doe: imi vin acum in minte 2 filme de genul asta-fistful of dollars si once upon a time in the west(harmonica boy:)
hm, referinte western, da, "eroi reci" si acolo...si pune mana de vezi melancholia :D
RăspundețiȘtergerehehe, uite ca poti sa te uiti si la filme bune, bravo... n-am mai intrat pe-aici din cauza sictirului produs de stilul profund bascalios pe care-l practicai intr-o vreme... se pare ca ai mai invatat cite ceva intre timp, ”tine-o tot asa”- cum zice o expresie consacrata. :D si incearca sa le mai selectezi naibii (vad ca ai mai inceput sa...), ca viata e scurta si e pacat s-o pierzi cu filme de doi lei, cum am tot vazut pe aici pe la tine...
RăspundețiȘtergereNu-ti pot spune decat ca ai mare dreptate in ceea ce priveste remarca legata de scriitura/stil, am primit ceva sfaturi si ca un homuncul cuminte ce sunt le urmez intocmai. In ceea ce priveste selectia sa fim bine intelesi, daca nu scriu despre un anume film nu inseamna ca nu l-am vazut (am grija sa-l inmagazinez pentru o viitoare si eventuala analogie) si ca imi irosesc scurtimea aia de viata de care zici uitandu-ma la doileisme, numa ca incerc sa observ si niste peristaltisme in cinematografia actuala fie ea de aici sau din afara...si nu stiu cat de bine te-ai uitat, dar promovez ceva filme asiatice (bune) si cat de curand o sa demarez un maraton asiatic cu posturi dedicate exclusiv unor regizori asitici :D sper sa-mi iasa
RăspundețiȘtergereOameni buni cate semnificatii ati gasit in Drive, un film in care actorul are maxim 3 replici....incredibil. Asta da lipsa de subiecte bune.
RăspundețiȘtergeredar de ce tii mortis sa elogiezi semnificatia cuvantului rostit, ai vazut Ashes and Snow? :D
RăspundețiȘtergeremah, sper ca ti-ai dat seama ca nu suntem una si aceeasi persoana, anonimii astia. eu sunt ala de sus, care zicea de bine. promit sa-mi schimb semnatura, sa nu ne confunzi (acu e doar de exemplificare) :D
RăspundețiȘtergerepai schimb-o, ce-s io? femeia-decodor :))
RăspundețiȘtergereDrive, nu prea mi-a placut. Adica a fost un film bunicel, dar nu pe cat ma asteptam. La nota 8 pe IMDB ai anumite asteptari, insa a fost putin dezamagitor.
RăspundețiȘtergereNu prea se poate compara Drive ...cu Taxi Driver. In al doilea, era pus accent pe tristetea, pe sentimentele lui Al Pacino, pe cand in Drive, accentul e pus mai mult pe violenta si pe fantastic...al naibii, nu ai observat, actorul principal din Drive era bun la toate, batea si 3 oameni deodata.
ăăă n-ai observat, mai toți fac asta :))
RăspundețiȘtergerelasă că și personajul lui Pacino are ceva...supraomenesc
”Drive și Taxi Driver”? PROFANARE! CLAR!
RăspundețiȘtergere:)) asa sa imi ajute dumnezeu
RăspundețiȘtergere