Marea noastră disperare

Sau Our grand Despair este o bucată de turkish delight rarisimă ca prezență în cinematografele românești, contextul a fost de așa natură (ziua națională a Turciei-29 octombrie) încât filmul să ajungă și pe taraba noastră plină ochi cu dulcețuri și ambrozii, filmul a fost prezentat anul acesta în competiția Festivalului de Film de la Berlin și a câștigat premiul FIPRESCI la Festivalul de Film de la Instanbul. Toptanul de prejudecăți fondate istoric, perceptual și la confluența directă cu influențele culturii turcești ne-a educat simțul comun, l-a pietrificat, în așa manieră încât ne imaginăm bărbați cu tubane înconjurați de harem și văluri supuse, un peisaj de carpetă deterministă, colorată inegal dihotomic. Filmul răstoarnă acest mic rai misogin (suspendat ca un limb între masculimaginație și realitate), raportul un bărbat-mai multe femei este permutat de asemenea, însă într-un context poate prea grijuliu cu estetica, cu deontologia și în limitele unui bun simț de bun simț (nu de alta, dar există falsuri și formalisme în acest sens).

O tânără perturbă aproape involuntar viețile a doi prieteni, colegi de apartament. Există două direcții care frapează prin această grijă suprasaturată, poate la mijloc este vorba totuși de o realitate pe care eu nu mi-o pot filtra paradigmatic, interuman, cultural, o realitate care poate trece ușor drept exces de grijă. Una dintre direcții vizează contrucția personajelor, ele sunt clădite candid egocentric, fiecare are domeniul său de activitate căruia îi insuflă pasiune, emfază, efort, fie că e vorba de gastronomie, de porniri revoluționare, literare, academice, apoi cunoștințele dobândite în aceste domenii de activitate sunt răspândite către interlocutor cu același spirit egocentric, cu aceeași forță emfatică. Prin formularea ușor paradoxală impărtășire-egocentrică încerc a sublinia forța monologului personajelor.

Cealaltă direcție vizează tot emfaza, însă de acestă dată la nivelul jocului actoricesc. În spațiul european spre exemplu sau și mai departe, în cinemaul american, figura bărbatului înlăcrimat, figura bărbatului matur înduioșat de nimicuri mundane e de multe ori pusă pe seama unui context ludic, alteori pe seama unor apucături homosexuale, aici însă emfaza cu care actorii dau viață personajelor e de o delicatețe (egocentrică) poate dificil de încorporat în carnea simțului comun de care spuneam la început. Personajele se ghidează după un decalog gestural, verbal precis, partea invizibilă e reprimată sau deversată în domeniile de activitate cu pricina. Dragostea pentru aceeași femeie rămâne neîmpărtășită și pe alocuri ambiguă, însă această lipsă de reciprocitate este compensată de pasiunea ambilor bărbați, aceeași, echidistantă, simetrică, lipsită de orice urmă de vindicativ sau gelozie, egocentrică deci.

Tocmai de aceea prietenia dintre cei doi bărbați (Ender și Cetin) rămâne complet detașată, ea nu intruzionează sub nicio formă cu sentimetele lor canalizate către restul personajelor. Reiese astfel o porționare sufletească aproape inumană și nu în sensul de subumană, ba dimpotrivă, este elogiată prietenia ca etalon, ca fundație statornică, ca postulat. O astfel de relație triunghiulară transpusă în geometria europeană ar fi luat cel mai probabil proporțiile lui The Dreamers sau ar fi urmat patternul lui Jules et Jim, însă stăvilismul personajelor, moralitatea lor nu stoică, ci cumva exemplară, trubadurică, contemplativă e un model, o arcă a lui noe, o unitate de măsură a unui cumul interior prea îngâmfat, prea postmodern. 

Filmul este traversat de un șir panoramic recurent, suprinzând imagini ale orașului Ankara, ele se succed pe alocuri conform unei logici focusate. Cu cât se pătrunde mai tare în viețile personajelor cu atât panorama se retrânge la plan general, apoi la plan întreg, imaginea orașului este urmată de cea a unei străzi, apoi de cea a unui taxi, într-un univers paralel planul se retrânge de la drama colectivă a unei familii, la drama înăbușită a doi prieteni și la drama unei fete. Acesta este triungiul turcesc, acesta este menajul a trois al estului, eludat de prejudecățile, fantasmele și exacerbatele postmodernisme ale vestului. 

Tweet