sâmbătă, 29 decembrie 2012

luni, 24 decembrie 2012

Ce filme vedem Craciunul acesta?

Buticul va ureaza sa aveti sarbatori cat mai voioase alaturi de cei dragi, pofta de viata si cozonaci. Si cum de Craciun isi mai fac loc printre sarmale si ceva filme am zis sa vin cu cateva recomandari pe care le-am pus cap la cap cu buticosii de pe pagina de facebook a Buticului. Iata cateva filme de vazut Craciunul acesta.





Django Unchained (pe care il vom vedea de fapt in ianuarie)




















Harry Potter  





 
Recomandarile speciale ale Buticului

Fanny and Alexander


My blueberry nights 


The circus 




vineri, 21 decembrie 2012

Life of Pi (2012) - despre îmblânzirea sufletului

Life of Pi este o preafrumoasă poveste despre speranță, supraviețuire, îmblânzirea sufletului și credință. O poveste care ne ciupește gentil și cu bagare de seamă coardele sensibile. Cartea omonimă ce stă la baza acestui film, scrisă de către Yann Martel, este un roman pasionant, foarte bine întocmit și atent așezat în pagină, un roman modelat după chipul și asemănarea animelelor pe care le veți întâlni de-a lungul filmului (și a cărții): sălbatic, greu de îmblânzit, dar fascinant.


Începutul filmului e o mostră superbă de enciclopedie vizuală, avem parte de un warm opening cu animale de tot soiul deplasându-se lent în ambientul nepământesc al unei grădini zoologice indiene aflată într-o zonă francofonă a țării (Pondicherry). Până și sunetul de acordon strecurat în mijlocul melodiei indiene ce se scurge pe fundal ne duce cu gundul la împletitura inedită dintre cultura indiană și cea franceză. Apoi filmul are o structură narativă inteligentă, istoria personajului de dinainte de a ajunge în mijlocul oceanului se consumă tot la începutul filmului, lucru ce ne scutește de eventualele întreruperi care ar cere ofranda flashback-ului. Astfel ne este dată posibilitatea de a lua parte constat la peripețiile tănărului indian Pi aflat aproape singur pe o barcă în largul oceanului Pacific.


Odată scufundat vasul care urma să îl ducă pe Pi în Canada alături de familia sa și de animalele gradinii zoologice pe care o deținuseră în India, băiatul supraviețuiește alături de o zebră, o hienă, un urangutan și un tigru. Cum legea naturii își urmează cursul firesc chiar și în larg, pe barcă vor mai rămâne doar Pi și tigrul. De aici încolo urmează o serie de întâmplări extraordinar de bine redate în imagini. Montajul și imaginea filmului reușesc să ofere o incredibilă fluiditate și o surprinzătoare dinamică poveștii astfel încât să nu uităm nicio clipă că ne aflăm în mijlocul oceanului alături de tânărul personaj inventiv și plin de speranță.

Coloristica filmului și alte elemente ce țin de domeniul fantasticului precum insula carnivoră (de care am mai auzit pe la Umberto Eco) sunt redate totuși într-o notă credibilă, astfel că filmul nu cade în abisul basmului sau al fantasy-ului ci rămâne pe linia de plutire a poveștilor sensibile și adevarate (chiar dacă pare de necrezut), a poveștilor geamandură, a poveștilor de care te agăți pentru a supraviețui. Naratorul poveștii este chiar Pi la maturitate și îl suprindem tot timpul agățându-se de povestea sa ca de un colac salvator. Concluziile sale sunt răsunătoare și cuprind adevăruri prețioase despre viață, credință și voința de a merge mai departe oricât de periculoase ar fi valurile.


Regizorul Ang Lee se dovedește a fi cât se poate de versatil. După filme ca Brokeback Mountain, Lust, Caution, Crouching Tiger, Hidden Dragon reușește să spună cu mult suflet această poveste impresionantă, apelând la tehnici inovative pentru a reda spre exemplu mișcările valurilor, alegând o distribuție foarte bună și transformând elementele de CGI într-un soi de creature gingașe ce țin mai degrabă de un imaginar familiar decât de o tehnică computerizată bine pusă la punct.  

joi, 20 decembrie 2012

Seven Psychopaths (2012) - un film inadmisibil de amuzant

Regizorul și scenaristul Martin McDonagh demonstrează încă o dată (după originalul In Bruges) că deține capacitatea de a da viață unor scenarii originale, tăioase și incredibil de amuzante, susținute și de o interpretare actoricească impecabilă. În Seven Psychopaths, Sam Rockwell, Colin Farrell, Christopher Walken (absolut genial în acest rol), Tom Waits și Woody Harrelson sunt aduși împreună de forțele necunoscute și obscure ale unui...câine. Pornind încă de la acest motor gingaș (câinele) ce declanșează torenți de acțiune extremă și satirică ne putem da ușor seama că filmul va continua în aceeași notă complet aiuristică, dar inteligentă, pe alocuri asmănătoare cu lirica violență explicită pe care o întâlnim cu precădere la Tarantino. 


Personajele beneficiază de replici foarte bune și ironice la adresa unei întregi pleiade de filme, dar mai ales la adresa unui întreg pattern. Avem parte de o serie de twist-uri neașteptate, de reacții ale personajelor complet necunoscute cinematografului rețetar hollywoodian care par să răspundă la întrebări de genul: ce-ar fi dacă nu ridici mâinile atunci când o armă țintește către tine și nu manifești niciun fel de teamă. Scenariul este unul complex și dă senzația de autoconstruire pe întreg parcursul filmului. Se poate vorbi de un metalimbaj cât și despre un metascenariu al acestui film: în film personajele încearcă să găsească cea mai vandabilă sau mai potrivită formă a unui scenariu cu psihopați, în timp ce scenariul filmului în sine trece prin aceleași încercări și selecții. 


La acest nivel putem observa complexitatea și paralelismul inteligent prin care multiplele straturi ale filmului sunt vizibile, după ce Sam Rockwell  termină de povestit  scenariul odios de amuzant și de ieftin al unui film cu psihopați, Cristopher Walken îi spune că it has layers, I like it. Prin dialogul personajelor ni se sugerează faptul că acestea ies din spectrul didascaliilor și își manifestă dorința de a încheia filmul de față într-un anumit fel, după bunul plac. Luate separat unele secvențe pot părea ridicole, dar ele sunt incluse într-un context cât se poate impersonal și de amuzant. 


Nu deschide ușa străinilor și nu te atașa de psihopați, ar fi două sfaturi bune de urmat, de aceea adevărații psihopați ai filmului ne sunt prezentați într-o lumină rece, dar enjoyantă, nu ajungi să te atașezi de psihopați încât să le regreți dispariția, iar scenaristul (Colin Farrell) viciat doar de tentații lumești (alcoolul) este cel care merge mai departe tocmai pentru a fi capabil să încheie povestea celorlați psihopați. Spre deosebire de liniaritatea, boemismul și pe alocuri panseurile profunde din In Bruges, Seven Psychopaths impinge limitele și ne șochează printr-un scenariu psihotic, bolnav, dar incredibil și inadmisibil de amuzant. 

Seven Psychopaths rulează începând de vineri, 21 Decembrie și în cinematografele de la noi. 

luni, 17 decembrie 2012

Anna Karenina (2012) - o viziune experimentală

O ecranizare ca la carte a romanului lui Lev Tolstoi adică o ecranizare sistematică, fidelă scriiturii, (tol)stoică și profund emoțională îmi pare aproape imposibilă astăzi din mai multe considerente precum răbdarea limitată a spectatorului, de aceea nu mă așteptam să văd în 2012 o astfel de ecranizare și nici nu am văzut una de o așa natură. Viziunea regizorului Joe Wright este una apocrifă, inovativă, ironică, autoironică și chiar surprinzătoare pe alocuri. Această abordare reduce romanul lui Tolstoi la un construct schematic, întinderea romanului este limitată la câteva puncte pe o hartă narativă rudimentară, nu putem vorbi chiar de o ecranizare a romanului ci pur și simplu a rezumatului acestuia, a câtorva idei esențiale, restul poveștii căzând liberă în brațele unei viziuni alternative.


Spațiul este un tumult de decoruri teatrale și de indoor-uri clarobscure, iar trecerile dintr-un spațiu narativ în altul se fac fără a exista o graniță ci doar...o grație, o nebuloasă de reacții, de pași de dans, de pulsiuni reținute toate adunate într-un soi de coregrafie care mă determină să alint filmul drept Pina Karenina. Pe lângă grația coregrafică și dinamica decorurilor, filmul beneficiază și de o picturalitate deosebită desprinsă parcă din picturile lui Monet, de o suită de culori și costume elaborate care mă duc cu gândul la filmele lui Peter Greenaway, însă spre deosebire de filmele acestuia, această Anna Karenina ne oferă cheia cu care putem ușor deschide ușa interpretării care odată deschisă se dovedește a fi o ușă falsă, desprinsă dintr-un alt decor.


Sper că voit s-a dorit accentuarea jocului actoricesc mai ales în cazul Keira Knightley care afișează cam aceeași schimonosire incurabilă din A dangerous method. Nici cuviosul Karenin (Jude Law) și nici Vronsky cel cu mersul cabalin (Aaron Taylor-Johnson) nu stau mai prejos la capitolul interpretare artistică supra-emfatică, restul actorilor joacă însă conform unui registru ceva mai domestic și mai digerabil. Probabil că această detașare la nivel de joc este făcută de dragul satirei. Când lucrurile par a deveni prea serioase își face loc și autoironia: în mijlocul unei declarații de dragoste abia șoptite pe marginea unui joc cu litere și cuburi cineva își suflă nasul.


Filmul beneficiază și de un substrat psihanalitic simpatic exprimat în imagini-eufemism, fatidica roată de tren este pusă în mișcare de forțe complementare: eros și thanatos. Precedentele Pride and prejudice sau Atonement regizate de același Joe Wright sunt mai puțin inovative decât această Anna Karenina, deloc ironice, dar la fel de cizelate la nivel de imagine și montaj. Keirei îi vin foarte bine ținutele somptuoase, eleganța forțată a trupului său se potrivește totușii ideii pe care o susține filmul, dar Keira nu mi se pare o Karenină convingătoare cu toate că filmul își propune drept miză această joacă alternativă, teatrală, artificială cu scriitura rusească clasică. 

sâmbătă, 15 decembrie 2012

The Hobbit: An Unexpected Journey (2012)

Din păcate și din fericire în egală măsură The Hobbit: An Unexpected Journey nu poate primi aprecieri decât în comparație și prin prisma precedentului The Lord of the Rings, regizat de același Peter Jackson. Impropriu spus precedent deoarece The Hobbit urmează traseul aventurilor lui Bilbo Baggins (interpretat de Martin Freeman) și ale inelului său înainte ca acesta să ajungă în posesia lui Frodo. Dacă Frodo pornea într-o călătorie inițiatică spre Sauron alături de reprezentanții mai multor seminții (elfi, gnomi etc), o călătorie pe alocuri reținută, uneori aproape mistică și încărcată de o seriozitate cum rar vezi alăturată filmelor fantasy, de această dată traiectoria lui Bilbo Baggins nu are implicațiile sau profunzimea celei întreprinse de Frodo (și Sam) ci ea este o adevarată aventură ale cărei pericole sunt numeroase, savuroase și foarte bine cosmetizate pe măsura ochiului spectator și în perfect acord cu imaginarul lui J.R.R Tolkien.


Peter Jackson este un fin cunoscător al cărtilor lui Tolkien și de aceea a reușit să transpună o singură carte de dimensiuni relativ reduse (The Hobbit) într-o trilogie, folosindu-se și de alte scrieri și anexe ale lui Tolkien (ca The Silmarillion), dând naștere astfel unui imaginarium bogat în personaje și în peisaje. Jackson reușește foarte bine să plaseze panorame deosebite cu muntii și vaile Noii Zeelande în sânul unei povești care necesită foarte multe efecte speciale, astfel că avem parte de o paletă largă de green scape-uri si green screen-uri alternate inteligent si plăcut estetic. De asemenea imaginea filmului este foarte bună, iar elementele de 3D sunt foarte reușite, orcii, wargii și goblinii (în fond creaturi destul de gore așa cum erau primele filme ale lui Peter Jackson) sunt plonjați pe ecran în toiul bătaliilor dând o senzație de proximitate pe care nu prea am experimentat-o până acum la IMAX.


De asemenea jocul actoricesc și prelucrarea computerizată a personajelor imaginarului cărților lui Tolkien sunt și ele foarte bune cu amendamentul că spre deosebire de The Lord of the Rings aici avem și câteva secvențe tributare unui set clișeic hollywoodian de mimici, replici și situații (în special în ceea ce-l privește pe Gollum). Este interesant de observat ritmul povestirii, spre deosebire de carte în film avem parte de mai multe povestiri în rama, flashback-uri lungi, fiecare având propriul ritm alert, restul filmului fiind și el foarte dinamic, cu multe puncte culminante, ieșind astfel dintr-un soi de schemă clasică și oferind privitorului posibilitatea de a-și alege momentul favorit. Începutul este poate ușor cam lent, suntem nevoiți să facem cunoștință cu o serie de personaje destul de asemănătoare însă sosirea lor treptată la ușa cea rotundă a hobbitului ne dă posibilitatea să îi delimităm și să ne familiarizam cu trăsăturile și apucăturile fiecăruia toate acompaniate de o muzică veselă și autentică.


Gandalf (Ian McKellen) are un rol ceva mai umanizat de data aceasta, e mai puțin eliptic și dă o mână de ajutor parcimoniaosă, dar suficientă acolo unde este nevoie, el este un element de coeziune între personaje, este un personaj proactiv, vizionar, îi bănuim abilitățile demiurgești și îi înțelegem tactul. Se pot găsi multe similarități între The Hobbit și The Lord of the rings mai ales la nivelul recurenței personajelor și caracterului acestora, la nivelul peisajelor, la nivelul bătaliilor, însă aceste asocieri și resuscitări sunt cât se poate de naturale deoarece la mijloc se află același imaginar făcut după chipul și asemănarea recurenței vieții căci lumea lui Tolkien este până la urmă istoria foarte bine pusă la punct a unor generații și a unor seminții. 

luni, 10 decembrie 2012

Tarantino presents: The Man with the Iron Fists

Robert Fitzgerald Diggs adică RZA este un musician care își încearcă norocul și în calitate de regizor, scenarist și...actor în The Man with the Iron fists, proiect susținut de Q. Tarantino. Se vede din plin amprenta mentorului său: una dintre secvențe este un omagiu adus lui Kill Bill (până și actrița este aceeași, Lucy Liu), o alta duce cu gândul la Planet Terror, o alta la Ninja Assassin, restul filmului fiind un amalgam cu tentă de tribut în stilul Tarantino, însă fără a avea din certitudinea stilistică a acestuia. Filmul e ușor indecis, umorul nu merge niciodată până la capăt, iar elementele de gore se scaldă imprecis intre malurile decenței și cele ale ineditului.


Această pendulare e oarecum scuzabilă în termenii debutului, însă ceea ce scoate filmul din anonimat este kung fu-ul practicat pe ritm de hip-hop, elementele de wuxia puse pe seama unor figuri asiatice ce poarta peruci exagerate si hilare, un bordel seducător și un Russell Crowe  cu apucături sadice și kinky, purtator al unei arme multifuncționale. Personajul pe care îl interpretează însuși RZA e de o seriozitate și de o implicare parcă impropie filmului, film ce bate spre butadă, iar scenariul e doar o fundație subțire necesară susținerii elementelor de kung fu și wuxia. 


Cum sunt o admiratoare a filmelor wuxia nu pot să nu apreciez încercările de a imita stilul acestora, din păcate însă diletantismul regizoral (probabil) nu lasă scenele de fight să își atingă climaxul. Putem vorbi însă de un film digerabil, amuzant într-o oarecare măsură și destul de dinamic având în vedere limitele spațiale în care se defășoară acțiunea filmului, un sătuc atemporal. Că tot ne aflăm la capitolul filme wuxia recomand cu drag Curse of the Golden Flower, Ashes of time, House of the flying daggers, The Banquet sau Hero

vineri, 7 decembrie 2012

CONCURS: Un film in 3 cuvinte. Ghiceste filmul si castiga o carte de la editura Nemira

Cum bine știți vinerea e zi de concurs la Butic. Regulile sunt foarte simple, propun 3 cuvinte reprezentative pentru un film anume (de fapt, pe care le consider eu reprezentative :D), iar voi trebuie sa ghiciti despre ce film este vorba. Castigatorul va primi o carte proaspătă pe rafturile Editurii Nemira, Misterul lui Edwin Drood, ultimul roman scris de Charles Dickens. 


Vinerea asta propun urmatoarele cuvinte:

- personaje colorate
- depozit
- crimă și suspiciune

Fiecare participant are dreptul la un singur raspuns si va rog sa lasati comentariu cu numele vostru sau macar un pseudonim. Multumesc!

Post Edit: Raspunsul corect este "Reservoir Dogs" 

duminică, 2 decembrie 2012

Dulcegării cu Xavier Dolan


 Les amours imaginaires, regia Xavier Dolan (2010) 

 Laurence Anyways, regia Xavier Dolan (2012) 



sâmbătă, 1 decembrie 2012

Top filme românești

Vă urez un patriotic la mulți ani și să vizionați cât mai multe filme românești. În cele ce urmează un top tematic:



 Duminică la ora 6 (1965) 

Erupția (1957)




Secvențe (1982)


Aurora (2010)

Moartea domnului Lăzărescu (2005)

4, 3, 2 (2007)

Marfa și banii (2001)

Polițist, adjectiv (2009)


Pescuit sportiv (2009)



Filantropica (2002)

Crulic (2011)

Amintiri din epoca de aur (2009)