joi, 23 august 2012

Woman in the Dunes (1964) - Sisiful japonez

Cărțile lui Kōbō Abe (eg: Femeia nisipurilor, Chip străin, Bărbatul cutie) par să împrumute elemente dintr-o perioadă europeană dominată de curente și ideologii precum existențialismul, absurdul sau alteritatea. Sisiful lui Camus pare să se rostogolească în văgăuna unde locuiește această femeie a nisipurilor. Acest sisif e aici nu un concept efemer și seducător de trist ci unul material, el este bărbatul venit de la oraș prins în mrejele și chingile pustietății, nevoit să viețuiască la limita sănătății și a răbdării alături de o femeie care pare să fie o zeitate a nisipului asemenea femeii zăpezilor la Kurosawa (în Dreams).


Ea s-a adaptat locului până la identificarea cu acesta. Sclipirea nisipului pe corpul ei asudat și obosit îi conferă o aura zeiască. Pare o nemuritoare coborâtă printre dunele de nisip cu gând să pervertească sau să purifice un suflet muritor. Întâlnirea celor doi este una blândă și domestică, mai apoi încordarea și strânsoarea locului îi aduce în mod suprinzător mai aproape după care proximitatea fiind mult prea forțată apare efectul de recul. Nisipul exfoliează pleura urbană a nou-venitului și îl lasă în pielea goală a sinelui față în față cu marele alb(negru), cu marea mută de nisip egalabilă cu un soi de dumnezeire ternă pe întinderea căreia nici arbuștii nu mai foșnesc pilde nici norii nu mai tună povețe.


Realismul locului este de-a dreptul tulburător, nisipul e omniprezent, el reprezintă o necesitate, o piedică și-o caznă. Acoperișul casei cerne povara nisipului printre șindrile precum o sită. E uimitor cum actorii au trebuit să facă față unui mediu atât de ostil. Unghiurile de filmare conservă intimismul locului și al căsuței parcă sădită în nisip ca o floare uscată. Alb-negrul (în loc de nativa culoare aurie a dunelor) dă impresia ca avem de-a face cu o alta formatiune geografică, nisipul devine aproape lichid. Atunci când ajung în câmpul vizual al ochilui pudic, scenele intime dintre cei doi protagoniști sunt înlocuite cu imagini-eufemism întruchipând nisipul în diverse ipostaze dinamice, fluide, freudiste.  Modalitatea de filmare este una compozițională, plan detaliile pe diverse parti ale copului desenează o coregrafie a reîntregirii ca si cum montajul ar încerca sa faca un puzzle din doi oameni pentru ca la final privitorul să-și formeze singur imaginea completă a cuplului, acest procedeu compozițional reducționist se asemană cu cel folosit de Resnais în Hiroshima, mon amour. Chiar și voice over-ul afectat este similar cu cel din capodopera lui Resnais.

 Woman in the Dunes 

Hiroshima, mon amour 

Filmul reușește să surprindă atmosfera claustrantă a cărții și chiar să o anime, regizorul Hiroshi Teshigahara a mai colaborat cu  Kōbō Abe la alte două adaptări: Pitfall și The face of another.  

marți, 21 august 2012

Top 10 Soundtrack-uri Favorite

Omul care îmi face fiecare zi mai frumoasă, mai plină de sens și de coloană sonoră mi-a pasat o leapșă cu cântec. Mai jos găsiți cele mai apreciate coloane sonore de către Butic alese fie pentru că răsună dincolo de ontologic sau dincoace de mistic (exagerez oleacă) fie pentru că sunt fix croite pe măsura filmelor cu care se iau la braț. 

Alte topuri muzicale găsiți la Cinemateca lu' Zăvoi, AnzhelaMovies, FilmSinopsis

2046



In the mood for love 



Les Amours Imaginaires



500 days of summer 



Norwegian Wood



An education



The painted veil 



Le feu Follet 




The secret of Kells 



Atonement 




miercuri, 15 august 2012

luni, 6 august 2012

Muzica și filmul


Muzica de film cuprinde două componente: musical și coloană sonoră. Musicalul este o formă de teatru care îmbină muzica, dialoguri cântate și dans. Coloana sonoră poate exprima sau trebuie, anumite momente ale filmului, diferite stări sufletești ale personajelor sau poate intensifica acțiunea, atmosfera filmului.
Coloana sonora este o componentă importantă și indispensabilă a filmului,  necesită muncă și creativitate pentru a alege muzica potrivită scenelor, filmului ca întreg și pentru a fi in armonie cu el. La majoritatea filmelor, în special a celor comerciale și de consum, coloana sonoră constituie primul contact cu filmul sau produsul. Înainte de aparație fie se lansează un album cu coloana sonoră sau chiar se scoate un single ce este promovat pe toate canalele media disponibile, venind la pachet cu un videoclip care de asemenea conține secvențe din film. 


De fapt este o strategie de marketing pentru a promova și mai mult filmul și pentru a ne intoxica cu el precum o bombă de gaz aruncată parcă dintr-un bombardier  asupra lumii, astfel  încat unii îl vor viziona inconștient, voit. Totodată este și o modalitate de a mai stoarce bani de pe urma lui, deorece în timpul vizionării poți fi frapat și încântat de muzică, iar după să vrei să asculți și acasă coloana sonoră. Așa ca te duci frumos la magazin și achiziționezi CD-ul (asta nu prea fiind valabil la noi, românii preferând magazinul virtual și gratuit). Dintre regizorii care au întotdeauna coloana sonora foarte bine aleasă se află Quentin Tarantino (filmele lui având o coloană sonoră excepțională, recomand toate filmele acestuia), Charlie Chaplin, Woody Allen, Peter Jackson (în special LOTR), Ridley Scott, Danny Boyle, Guy Ritchie, Wong Kar Wai și lista poate continua.

Musicalul a suferit transformari de-alungul timpului, dacă în perioada interbelică, la începutul talkies-urilor și în perioada postbelică era adresat unui public matur, acum se adresează majoritar unui public minor (itar). Dansul în ploaie din Step up 3D nu transmite același feeling și mesaj ca cel din Singin’ in the rain. Astăzi musicalul e din ce în ce mai rar întalnit, dar își găsește salvarea în animații unde e cel mai prezent. Musicalul se diferențiaza cultural si geografic, la Bollywood musicalul este genul dominant, devenind un ritual cinematografic. Iar în Europa aproape că nu există, pe când în Statele Unite este infantilizat, bazându-se doar pe coregrafii și vizual, neglijând șirul logic al poveștii, fiind caracterizat de superficialitate.


Muzica și filmul merg mână în mână, îmbinând două arte la un loc formând ceva frumos ca iubirea, comparația se justifică deorece perechea discutată este ca o relație de iubire, se completează una pe alta formând un întreg plin de sentimente. 

Un articol scris de Bogdan's Blog, proaspăt intrat în blogosferă, Buticul îi urează bun venit :)

                                                                                                                                            

miercuri, 1 august 2012

Buticul dă din casă - interviu pentru Cinemateca Trisk

Energica Laura de la Cinemateca Trisk m-a invitat să răspund la câteva întrebări deștepte și simpatice despre Butic, filme și afinități.

1. Bună, Adina! Îți mulțumesc tare mult pentru disponibilitatea de a participa la acest interviu. Cum te-ai prezenta în câteva cuvinte? Ce crezi că ar trebui să cunoască cititorii despre tine?

Bună ție, cititorilor tăi și, de la un punct încolo, cititorilor noștri. Eu îți multumesc pentru strigare. Despre mine aș putea încropi un soi de montaj a la Amelie al cărui patetism mi-l asum: sunt o cinefilă autodidactă, îmi place să sparg crusta cremei de zahăr ars cu lingurința, mă uit la filme cu sufletul, cu trecutul, cu prezentul și cu ochiul critic, uneori exagerez subconștient o părere sau o hiperbolizez lingvistic, but hey totul e permis în critica de film (atât amatoare cât și avizată), din păcate...poate.

Vă invit să citiți restul interviului la Cinemateca Trisk, s-ar putea să aflați câteva lucruri pe care nu le știați despre Butic :)