Umbre: un nou serial românesc marca HBO

Umbre este probabil primul serial românesc care își merită pe bună dreptate titulatura de serial. Am avut ocazia să urmăresc primele două episoade în avanpremieră și pot spune că am fost realmente surprinsă de ceea ce am văzut și auzit. Nu-i tocmai o treabă facilă să surprinzi ceva din spiritul românesc al periferiilor urbei noastre dragi și maculate, din coloritul exotic al vocabularului de mahala, din osatura personajelor care își duc veacul servindu-i pe alții și să le amesteci pe toate într-o structură narativă închegată, care să facă sens și senzație. Se pare că Umbre este întruchiparea unui succes mult căutat, unui el dorado la care visează mulți cineaști români și după care tânjesc mai ales (tele)spectatorii (undeva în subconștientul lor). Umbre este violent, colorat, spumos, foarte bine dozat, de un comic irizant și îl are în centru pe Relu (Șerban Pavlu), un personaj manelisto-simpatic, laconic, un soi de gargui cu permis de conducere. Ca să vă faceți o idee am să extrag plot-ul din comunicatul de presă:

Relu (Șerban Pavlu) este un om de familie. Are doi copii, o soție și o viață dublă. Privit prin ochii familiei sale, Relu Oncescu pare un taximetrist obișnuit. Nimeni nu bănuiește că Relu lucrează ca recuperator pentru Căpitanu’, un mafiot local. Niciuna dintre cele două lumi (a familiei și a mafiei) nu știe de existența celeilalte. Relu reușește să țină totul sub control, însă nu pentru multă vreme. 

Vă întrebați probabil cum poate funcționa o așa poveste cu mafioți și un taximetrist amator de ciocane oldboiești în context și peisaj pur românesc. Surpriza e că melanjul asta chiar funcționează și pare să aibă chiar un soi de aer vintage, pe mine m-a făcut să cred că acțiunea s-ar petrece undeva în urmă cu zece ani or something, dar poate e doar o impresie lăsată de limbajul personajelor și de existența unei lumi mai puțin tangentă nouă/mie. Primele două episoade sunt mai mult decât promițătoare și vă invit să le urmăriți pe 28 decembrie de la ora 22:00 pe HBO. Aceleași episoade vor fi disponibile pe HBO GO fără abonament, pentru toți cei care vor accesa site-ul www.hbogo.ro.

Credit foto: Adi Marineci pentru HBO Romania

Tweet

De weekend: Nightcrawler, Paddington & Horrible Bosses 2

Nightcrawler 

de la aceiași producători, vorba aia

Lou Bloom (Jake Gyllenhaal) este un șomer cel puțin dubios și un oportunist totalmente lipsit de scrupule. Locuiește singur într-o garsonieră insipidă, dar practică, udă sistematic și robotic o plantă și duce o viață solitară. Aparent, singura sa problemă este lipsa job-ului, însă pe parcurs descoperim cum principala sa problemă este aceea că nu pare să aibă morală sau suflet, el este un cavaler inexistent, cum ar zice Italo Calvino, o armură fără trup, o carcasă goală cu o cameră de filmat pe umăr sau mai degrabă un corp cu un ecran tv în loc de cap.

Filmul își propune să ne arate metoda infectă și imorală prin care sunt selectate așa-zisele evenimente ale zilei de către posturile tv, acele știri de la ora 5 ticsite de crime, violuri și furturi. Lou Bloom este mesagerul acestor știri, un Hermes amoral, dar cu un vocabular bine pus la punct, cules parcă din cărticele despre cum să fii un manager bun și alte baliverne despre dezvoltare personală, el pare să fie omul potrivit la locul crimei, filmează orice, fără implicații, fără pic de sentiment ca un ochi demiurgic placid. Filmul îmi pare cam imprecis la capitolul abordare și asta din cauza lui Jake Gyllenhaal, fizic slăbit, și a jocului său actoricesc confuz care dă naștere unui personaj antisocial, perfid, antipatic și totuși nelegat în unele momente. Grimasele lui Jake m-au cam indus în eroare.  L-am mai văzut în roluri similare, dar aici nu pare să mă convingă, e când alegoric, când teluric, pe alocuri îmi dă senzația că joacă total neinspirat. Este cât se poate de ironic să-l văd pe simpaticul polițist din End of Watch (interpretat tot de Jake Gyllenhaal) la antipod în Nightcrawler, cred că e o ironie mai mare decât satira acidă pe care și-o propune filmul.  Povestea este una simplistă, nelipsită de gafe ce frizează logica, previzibilă și prea puțin nuanțată, încercările de umor sunt și ele cât se poate de nesigure. 

Paddington

O altă poveste simplă, dar simpatică este cea a lui Paddigton, un ursuleț naiv, dar manierat, vorbitor de limbă engleză (evident) și cu o poftă nestăvilită pentru magiun. El pleacă din îndepărtatul Peru către Londra, acolo unde caută un cămin primitor. Nu-i ușor să găsești oameni cumsecade în Londra se pare, însă Paddington este un ursuleț norocos și dă peste o familie simpatică care ne este prezentată în stilul lui Wes Anderson, adică prin imagini ludice, simetrii, scenografie vintage și colorată. Elementele vizuale sunt excelente, însă povestea nu trece mai departe de nivelul Ștrumfilor, de exemplu. Până la urmă Paddington este un film perfect de văzut cu copiii sau nepoții, mai ales acum în preajma sărbătorilor. Și dacă vă era dor de Nicole Kidman, pe care eu am revăzut-o recent în The Others, o puteți admira într-o vestimentație exotică de villain taxidermist. 

Horrible Bosses 2 

Nu-mi amintesc mare brânză din Horrible Bosses 1, dar îmi amintesc cu siguranță că era ceva mai bun, mai entertaining și mai puțin cretinoid. Premisă idioată, glume răsuflate și zgomot, prea mult zgomot. Însă am mers să-l văd pentru că Jamie Foxx, pentru că Christoph Waltz și pentru că Kevin Spacey. Atât :D 

Tweet

Începe Kinodiseea (14-19 noiembrie)

Kinodiseea își deschide porțile vineri, 14 noiembrie, ora 19:00, la Cinema Studio, cu premiera de gală a filmului Finn. Regizorul Frans Weisz și actorul principal Mels van der Hoeven vor împărtăși experiențele lor de la filmări, într-o discuție liberă cu publicul.

34 de ateliere de introducere în lumea filmului îi așteaptă pe cei mici în cadrul festivalului. Copiii pot participa gratuit la 34 de ateliere de educație cinematografică organizate de KINOdiseea, printre care atelier de actorie cu Maia Morgenstern, critică de film cu Irina Margareta Nistor. 

 Șase zile încărcate îi așteaptă pe micii iubitori de film, și nu numai, la cea de-a șasea ediție KINOdiseea. În weekend, pot fi urmărite pe marile ecrane unele dintre cele mai de succes animații ale anului: Loulou, incredibilul secret (r. Éric Omond, premiul César), Tărâmul Regelui Înaripat (r. Esben Toft Jacobsen), Casa Magicianului, Jack et la mécanique du Coeur / Jack și mecanica inimii (r. Mathias Malzieu, nominalizat la EFA), care va fi proiectat și la gala de premiere KINOdiseea, miercuri, 19 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio.

Primii invitați speciali ai festivalului vor fi regizorul Frans Weisz și actorul Mels van der Hoeven din lungmetrajul Finn, care vor împărtăși experiențele lor de la filmări, într-o discuție liberă cu publicul, vineri, 14 noiembrie, la Cinema Studio și sâmbătă, 15 noiembrie, ora 11.00, la Cinemateca Eforie. Franz Weisz și-a prezentat ultimul său film, Finn, un film pentru copii și familie, în cadrul London Film Festival, unde a fost aclamat de critici și urmat de un succes internațional neașteptat pentru regizor.

Tânărul regizor debutant Jiří Mádl va sta de vorbă cu publicul miercuri, 19 noiembrie, ora 10.00, la Cinema Studio, după proiecția To See the Sea / SĂ VEZI MAREA! / Pojedeme k moři. La numai 27 de ani, Jiří Mádl a scris și regizat primul său film de lung metraj, To See the Sea, debut recompensat cu premiul pentru Cel mai bun film și Cel mai bun actor la Festivalul Internațional de Film pentru Copii și Public Tânăr de la Zlin (Cehia). Acțiunea este ingenios filmată din perspectiva unui băiat, Tomas, care se visează următorul Miloš Forman. Titlul face referire la personajul-copil Antoine Doinel al lui Francois Truffaut din 400 de Lovituri, care, la fel ca Tomas, își dorește să vadă marea.

Regizorul Veit Helmer, invitat special anul acesta la KINOdiseea, a devenit cunoscut pentru scurtmetrajele sale off beat, a regizat primul său film la 14 ani, a lucrat alături de Wim Wenders ca scenarist, iar filmele sale au avut premiere la festivaluri importante precum Sundance, Karlovy Vary sau Veneția. Veit Helmer va participa la o serie de sesiuni Q&As, luni, 17 noiembrie, ora 19.00, la Cinema Studio și marți, 18 noiembrie, ora 10.00, la Cinemateca Eforie, după proiecțiile ultimului său film Fiddlesticks. El va susține și un atelier de regie pentru copii marți, 18 noiembrie, 12.30 - 14.00, la Mansarda Cărturești Verona.

Producția românească Usturoi (secțiunea Panorama) ajunge la KINOdiseea, iar la discuțiile de la final va lua parte producătorul și scenaristul Radu Băzăvan, marți, 18 noiembrie, ora 12.00, la Cinemateca Eforie și de la ora 19.00, la Cinema Studio.

 Printre workshop-urile KINOdiseea se regăsește atelierul de montaj de film  cu Eugen Kelemen, care a lucrat la numeroase producții românești, precum La limita de jos a cerului, Păcătoasa Teodora, recompensat cu Premiul Gopo pentru cel mai bun montaj pentru lungmetrajul Periferic în 2010.

Atelier de stop-motion cu frații Buzea (Ducu și Ștefan) – au realizat primul lung metraj de animație 3D produs în România - Mercy Street. Părinții celor doi sunt Zaharia și Anamaria Buzea, creatorii serialelor de animație Bălănel și Miaunel, Peripețiile lui Ionuț, Temerarii de la scara 2, Roboțel și Creionel.

Atelier de regie cu Alexandru Mavrodineanu – a făcut asistență de producție pentru lung metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, „Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii” (2006), regizor al scurt metrajului Muzica în Sânge (2010) – Cel mai bun film european în cadrul  Festivalului European de Film Scurt BREST, Franța 2010, regizor al documentarului HBO Romania – Omul Pasăre (2014).

Atelier de benzi desenate cu Mihai Grăjdeanu - autorul benzilor desenate Legendele Dacilor, își propune să readucă în atenția copiilor și tinerilor pasionați de istorie și mitologie dacică, legendele și personajele străvechi.

Atelier de imagine cu Liviu Mărghidan – DOP – director de imagine, California Dreamin’, Marilena de la P7, Medalia de Onoare, Portretul luptătorului la tinerețe, Tatăl fantomă, Rămâi cu mine (HBO), O vară foarte instabilă, Rumeno.

Programul complet al celei de-a șasea ediții poate fi consultat pe www.kinodiseea.ro

Biletele pentru proiecțiile de la ora 19.00 de la Cinema Studio și Cinema Eforie și pentru toate proiecțiile de la Cinema Pro se pot achiziționa de pe www.eventbook.ro și de la casa de bilete Cinema Pro, în cazul proiecțiilor de la Cinema Pro (7 lei copii / 10 lei adulți).

Intrarea la proiecțiile din timpul zilei de la Cinema Studio și Cinemateca Eforie este gratuită, iar doar pentru acestea se pot face rezervări online pe www.kinodiseea.ro.

Site: http://kinodiseea.ro/

Facebook: https://www.facebook.com/kinodiseea

Tweet

Proiecții suplimentare Les Films de Cannes a Bucarest (13-16 noiembrie)

La cererea publicului, șase filme din programul Les Films de Cannes à Bucarest vor avea parte de proiecții suplimentare la Cinema Elvira Popescu, între 13 și 16 noiembrie. Spectatorii vor putea viziona: Winter Sleep, Leviathan, The Tribe, Maidan, Bridges of Sarajevo și La Jaula de Oro. 

La cea de-a cincea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest (24 – 30 octombrie) au luat parte peste 14.000 de spectatori, un număr record pentru istoria de doar cinci ediții a festivalului. Numeroase filme din program au rulat cu casa închisă, biletele fiind epuizate cu câteva zile înainte de proiecție.

Biletele pot fi cumpărate online, pe www.eventbook.ro, și la casa de bilete a cinematografului Elvira Popescu.

Filmele vor rula după următorul program:

Joi, 13 noiembrie

21.00 – La Jaula de Oro (r. Diego Quemada-Díez, Premiul Un Certain Talent, Cannes 2013)

Vineri, 14 noiembrie

22.45 – The Tribe (r. Miroslav Slaboșpițchi, Marele Premiu Semaine de la Critique)

Sâmbătă, 15 noiembrie

13.30 – Maidan (r. Sergei Loznitsa, Proiecție specială, Cannes 2014)

22.45 – Leviathan (r. Andrei Zviaghințev, Premiul pentru scenariu, Cannes 2014)

Duminică, 16 noiembrie

12.30 – Winter Sleep (r. Nuri Bilge Ceylan, Palme d’Or 2014)

21.30 – Bridges of Sarajevo (r. Aida Begic, Leonardo Di Costanzo, Jean-Luc Godard,

Kamen Kalev, Isild Le Besco, Sergei Loznitsa, Vincenzo Marra, Ursula Meier,

Vladimir Perisic, Cristi Puiu, Marc Recha, Angela Schanelec, Teresa Villaverde) –

Proiecție specială, Cannes 2014

Tweet

Interstellar - a beautiful journey into mankind

Christopher Nolan ne-a obișnuit deja cu un anumit tip de entertainment, unul atipic în peisajul hollywoodian, un entertainment de bun simț, cu un anumit tip de eleganță  care se regăsește și în modul în care Nolan își face apariția pe platourile de filmare, adică dichisit, la costum, manierat și eminamente perfecționist. Ne-a mai obișnuit și cu atmosfera urbană, fie ea închipuită sau viitoare, dar mereu ancorată în ceea ce știm deja.  E clar că Nolan este un om al timpului său (iar timpul este un subiect predilect în filmele sale, inclusiv în cazul de față), pasionat de noile teorii din fizică, de tehnologie, dar în egală măsură el este și un artizan, un craftsman. El își creează jucăriile așa cum probabil o făcea George Lucas, adică pe cât posibil din lucruri știute de noi și mai puțin generate pe calculator. 

Interstellar ne duce inevitabil cu gândul la Gravity, de altfel s-ar putea să existe o glumiță involuntară (sau nu) in interiorul filmului pe seama inspirației produse de Gravity. Însă spre deosebire de Gravity în particular și de alte SF-uri în general, Interstellar este un film teribil de uman. Nu că Gravity nu s-ar concentra pe umanitate, însă e cu mult mai orientat pe partea vizuală, pe eclipsarea spectatorului, pe tragicul și spectaculosul situațiilor scăpate de sub control, pe când Interstellar își păstrează o anumită doză de decență concentrându-se mai mult pe dimensiunea umană. Cooper, personajul lui Matthew McConaughey (care face unul dintre cele mai bune roluri de până acum, nu mai bun însă decît cel din True Detective) este un fermier, fost inginer, care se angrenează aproape mesianic într-o misiune de salvare a omenirii (dar în special a propriei familii), aflată în pragul foametei și măturată constant de furtuni de nisip, însă acest sfârșit de lume amenințător are parte de o exprimare vizuală tangibilă, credibilă, umanizată, lipsită de artificii menite să hiperbolizeze o situație aparent fără de soluție. Această imagine se sprijină pe un subcontext al filmului, pe o ideologie care trece ca un fir roșu prin esența personajelor: supraviețuirea bazată pe speranță și rațiune deopotrivă, pe faptul că omul (ca specie) s-a nascut pe pământ, dar nu îi este destinat să sfârșească tot aici.  El va renaște din țărâna pe care tot el a creat-o.

 

 

 

Spuneam mai devreme că subiectele lui Nolan sunt cu predilecție ancorate în urban, de această dată personajele sale se pierd prin lanuri de porumb în căutarea și salvarea ultimelor surse de hrană. Lucrurile se petrec rapid, Cooper descoperă în mod miraculous ultimul buncăr al speranței, o bază NASA, se alătură unei misiuni vitale, își lasă cei doi copii în urmă și pornește într-o călătorie-prospecție alături de Amelia (Anne Hathaway), alți doi companioni și doi roboți simpatici cu o infățișare pur utilitară, paradoxal de vintage și de handmade, cu mult mai prietenoși decât precursorul Hal (2001: A space Odyssey). Restul filmului este o adevărată pildă. O frumoasă exemplificare a ceea ce înseamnă să fii părinte, dincolo de timp și spațiu. Emoția, dragostea, speranța rămân intacte chiar și dincolo de găurile negre ale universului. Personajul lui Anne și cel al Jessicai Chastain (interpretând-o pe fiica matură a lui Cooper) sunt adevărate Marii biblice, ele nu încetează să creadă și să spere. Tot acest tumult de sentimente își face loc ca o rază de lumină în materia necunoscută a unui univers mut. Chiar și departe, dincolo de galaxia noastră, omul (prin exemplul personajului lui Matt Damon) este meschin, rău intenționat, pe când nature is not evil, you cannot blame the lion from tearing apart the gazelle, așa cum ne spune la un moment dat personajul lui Anne Hathaway. 

Complexitatea unui univers cu cinci dimensiuni pare o poezie despre cub în mâinile lui Nolan, el are talentul de a explica cu ușurință teorii complexe, relația timp-spațiu-gravitație sau implicațiile relativității. Îmi aduc aminte cum, în liceu, la ora de fizică ni se explica cum ar fi posibilă vizualizarea unui contact cu un univers cu mai multe dimensiuni decât al nostru (una dintre puținele exemplificări care mi-a rămas pe retină), ar fi ca și cum cineva și-a băga literalmente mâna în lumea noastră, m-am bucurat să văd aceeași exemplificare și în Interstellar. La asta aș mai adăuga și veșnicele discuții pasionante pe care le-am avut mai ales cu ai mei părinți despre trecerea timpului în spațiul cosmic și despre cum un an petrecut undeva departe ar echivala cu mulți ani aici pe pământ. Deși par idei fabulatorii, Interstellar le folosește cu grijă și cu argumente solide, reușind să mențină un echilibru incredibil între povestea SF și permanenta umanizare a personajelor.  

Interstellar se lansează pe 7 noiembrie în cinematografe și este distribuit de Freeman Entertainment.

Tweet