9

Primul impact cu Anim'estul de anul acesta a constat în: două specimene fumătoare de chestii dubioase asezonate cu ceva fluide (o cutie de bere, sper) postate în fața mea, un grupșor de râsete bizare, exacerbate undeva în partea stângă, o damă delegat din state, cetitoare de slovă română cu accent pronunțat și greu pronunțabil, ah da și 9. Înaintea filmului propriu-zis a existat un fel de sample introductiv care prin muțenie și prin vocabula sunetelor metalice a surclasat multe porțiuni din filmul ca atare. La capitolul mixaj sonor totul este atent aranjat, fiecare rămășiță metalică post apocaliptică, fiecare așchie, fiece fărâmă de gunoi planetar grăiește, are ceva de spus ca un ultim răcnet spasmodic în fața cavității hidoase mâncătoare de viață, energie și bucăți pricăjite de suflet, în fața acestui robo-alien-HAL 9000 și mă opresc aici cu numele compus căci altfel aș ajunge până la Sauron-ul lui Tolkien. 

 2001- A space Odyssey

Apropo de suflet, undeva în subsol, pe fundul tomberonului planetar există o idee fantezistă, un pansament ontologic seducător: chiar dacă lumea se sfârșește, viața, sufletul, suflarea, anima trebuie să meargă atavic mai departe, sub orice formă, indiferent de mijloace. Astfel iau naștere aceste creaturi drăgălașe ce preiau miniatural câte o parte din sufletul omului, omului de știință, creatorului lor. 

Dacă e să mă dau cu un pas dindărătul plotului și să permut oleacă personajele, observ cum la nivel macro este înaintată o idee la fel de seducătoare: oamenii ca purtători a unor bucăți de suflet aparținând cândva unui creator viu, acum mort, materialicește vorbind, dar care se propagă cumva fragmentar și panteist în fiecare dintre noi. Sintagma dumnezeu a murit e astfel subînțeleasă, a priori și n-are nimic nihilist, nu are nici măcar încărcătură vindicativă, răzvrătită, nicio trestie nu se revoltă, căci dumnezeu a murit în forma sa inițială, dar s-a împrăștiat mai apoi, printr-un transfer la fel de fantasmagoric și alchimic (cum e cazul 9) printre progeniturile sale liliputane. 

Revenind la film, plotul este unul universal valabil pentru categoria filmelor cu subiect (post)apocaliptic, el mai poate fi uzitat pentru alte câteva zeci de filme, păstrând intact numărul de personaje, situațiile și dialogurile, care dialoguri put pe alocuri a fatalism hollywoodian, poate că cel mai deranjant aspect e tocmai acest fundament academic, inițierea șleampătului curajos care se înzdrăvenește spiritual pe parcurs, învățatul bătrân, ursuz și dictatorial care va avea tot timpul de învățat de la puieretul ce îi repugnă prin energie, nebunul aparent, tipesa cvasi-intangibilă și procesul ei de meltuire, glumițele poziționate strategic, replicile suprasaturate în alifii pilduitoare și întremătoare și tot așa. 

Dar n-aș vrea să trec prea aprig o animație printr-un filtru filmic, căci până la urmă ceea ce contează în cazul de față este forma, detaliul, tehnica, reușite până la urmă și care au reușit să transmită un soi de amărăciune, redresată mai apoi (din nou) fantasmagoric, mistic, alchimic-optimist (vezi scena ploii). O amărăciune de sfârșit și început de lume similară cu cea din Wall-e, dar acolo ideologia e parcă ceva mai apropiată nouă. În wall-e lumea ajunge așa cum ajunge din cauza unor factori mai credibili, mai actuali, fast foodizare, încălzire globală, în 9 însă lumea e pe buza prăpastiei ca urmare a unui conflict între oameni și roboți, sunt și ceva bătăi pe umerii și epoleții nazismului, niște trimiteri poate anacronice,  ceva mai vetuste, în fond mai cinematografice hollywoodiene decât în cazul lui Wall-e. În rest o animație foarte animată, adică prinsă în vâltoarea unor mișcări necontenite, la care se adaugă câteva voci foarte bune: Christopher Plummer, Elijah Wood, Jennifer Connelly.

Tweet