Filme care ne-au băgat în sperieți

Sesiune cinefilă de Halloween, enjoy! 

Adina

Cred că am trăit mai multe soiuri de spaime uitându-mă la: The Blair witch Project, Camera 1408, A tale of two sisters, incredibilul Three Extremes, Shinning sau chiar The Others. Iar ca să măsluiesc un vechi dicton tolstoiesc, nicio sperietură nu se aseamănă cu alta, la horror pur nu prea mă uit, cu condiția să fie asiatic și genial sau englezesc și incredibil de comic. 

Trifoi cu patru foi

The Evil Dead (1981)

Primul la care m-am gândit a fost Drag Me to Hell, dar nu-i destul de scary. Pe filiera Sam Raimi am ajuns la debutul The Evil Dead, un low-budget inventiv, sinistru și cu efecte speciale atât de proaste, încât n-ai cum să-l iubești. Câțiva puștani ajung la o cabană izolată din pădure, găsesc o Book of the Dead înăuntru și citesc din ea și all hell breaks loose, în forma pușitlor tranformați în zombi sau demoni greu-de-ucis. Vă asigur, dimensiunea coșmarescă a acestei povești clasice e cât se poate de particulară, distilată într-un moment cu o femeie posedată și ciopârțită care râde într-un fel atât de artificial încât îți stă râsul în gât. Ash, singurul nedemonizat, ține filmul pe umerii lui, fără replici, doar cu priviri care variază de la teroare, la șoc, la superioritate (când dă cu drujba în ceva și nimerește). Plus, creaturile descompuse de la sfârșit sunt animate în stop-motion!

Marian

M-a speriat: IT by Stephen King

Am descoperit filmele horror de mic copil, mai exact pe la 10-11 ani când ProTv-ul a început să emită. Cu ocazia importării Halloween-ului, postul difuza filme horror memorabile (Halloween, Nightmare on Elm Street...) iar eu le devoram până târziu în noapte. Nu eram îngrozit, nu mă speriam, ci dimpotrivă îmi plăcea. Totul a mers bine până când au difuzat IT. Nu ştiam nimic de film şi chiar mă gândeam că nu e o mare grozăvie, dar când am văzut clownul ala sinistru cu dinţii ascuţiţi, care atrăgea copiii spre o gură de canal am fost pur şi simplu îngrozit (nici azi nu-mi plac clownii). Câteva nopţi la rând am avut coşmaruri şi pentru mine şi în ziua de azi IT este un film înspăimântător (probabil şi pentru că n-am avut curajul să-l văd până la capăt).

Radu

Cu ocazia Halloween-ului, o nouă sesiune cinefilă. Filme care ne-au băgat în sperieţi.
N-aş putea să spun că am fost pe deplin satisfăcut de vreun film horror până în prezent, însă dintre cele văzute, în topul meu, pe primul loc rămâne The Blairwitch Project. Fără scary monsters, a reuşit să mă scuture destul de bine jucându-se cu imaginaţia mea folosind doar beznă, zgomote creepy şi panica protagoniştilor. Un scenariu pe cât de simplu, pe atât de înfiorător.
Pe locul doi, foarte socantă mi s-a părut producţia franceză Martyrs (2008). Film cu adevărat crunt, care după vizionare m-a făcut să mă simt aiurea ceva vreme. Nu ştiu dacă m-aş mai încumenta să-l revăd. Şi ca să fie trei.. hai patru, îmi zboară gându pe moment la The Exorcist (1973) şi Dead End (2003). Cam astea ar fi, aşa spuse pe fugă.

Cimpanu Cosmin

Fiind vorba de Holloween si filme care ne-au bagat in sperieti, primul titlu care mi-a venit in minte a fost A Nightmare on Elm Street. O sa aduc in discutie prima parte a seriei produsa in anul 1984. Gandul mi-a zburat inspre acest film si pentru ca mi se pare ca se incadreaza perfect in atmosfera de tip Holloween. Un horror clasic, impresionant pentru vremea lui, si cu o poveste care te tine conectat. Pentru cunoscatori, numele lui Freddy Krueger este posibil sa starneasca nostalgii, pentru cei care aud pentru prima data de A Nightmare on Elm Street, o sa spun ca acesta este  “ucigasul din vis”. Actiunea este despre cum personajele filmului sunt ucise de catre Freddy, dar toate crimele se petrec in timpul in care acestia dorm. Ca si atmosfera, A Nightmare on Elm Street este perfect de vizionat de Holloween, este un clasic cinematografic, si pot spune ca pe mine, vizionandu-l atunci cand aveam 12 ani, m-a ingrozit la propriu.


Khronos

Ei bine nu e chiar horror, e mai mult comedie neagră, dar e undeva sus în clasamentul personal. The Shining, cu unul din cele mai simpatice roluri ale lui Nicholson.
Wendy Torrance: Please! Don't hurt me!
Jack Torrance: I'm not gonna hurt you.
Wendy Torrance: Stay away from me!
Jack Torrance: Wendy? Darling? Light, of my life. I'm not gonna hurt ya. You didn't let me finish my sentence. I said, I'm not gonna hurt ya. I'm just going to bash your brains in.

Danny Torrance: Redrum. Redrum. Redrum.

Piratul Cinefil

As fi vrut sa vad recent un film cu tematica de Hallowen chiar acel Trick 'r Treat de acum 2 ani J dar nu m-am incumetat asa ca va povestesc altceva.  

Mai exact de chestia care m-a speriat in “copilarie” : cred ca primul film horror “vizionat” a fost sf-ul de groaza Alien sincer l-am vazut mai mult de sub plapuma J) , cum sa nu te sperie chestia asta hidoasa mai urata ca un cosmar respectat.

Cătălin-Stalker

cand ai vreo zece anisori si te furisezi de parinti impreuna cu fratele si cei doi verisori sa vezi pe la vreo 12 noaptea "warlock: the armageddon", inseamna ca nu stii ce-i frica! de unde, trei zile n-am reusit sa mai dorm dupa ce am vazut filmul! nu stiu ce impact ar mai avea asupra mea o vizionare a lui acum, dar stiu sigur ca filmul mai sus numit ocupa primul loc in topul filmelor care m-au bagat in sperieti!

Cineblog

Încercând să nu sun clişeic, voi evita să fac referire la The Exorcist, Jaws sau Psycho. Deşi horror-urile au ca scop înspăimântarea publicului, apreciez mult mai mult thrillerele, pentru că se joacă altfel cu nervii şi mintea bolnavă a spectatorului. În acest sens voi aminit un film care consider că se află la graniţa dintre cele două genuri: Rosemary’s Baby (1968). Un film macabru, ce îţi macină nervii mai ales prin tertipuri de ordin psihologic. Am rămas marcat de faptul că filmul nu face uz de elementul surpriză pentru a-ţi provoca o spaimă serioasă. Atmosfera este chiar bizară, aducându-mi aminte de mult mai relaxantul film al lui Roman Polanski, Cul-de-sac (1963); spun “relaxantul” doar în comparaţie cu Rosemary’s Baby! Farmecul scenariului constă în faptul că spectatorului îi este inoculat finalul încă din prima parte a filmului, totul transformându-se într-o alunecare inevitabilă către acesta.

Tomata cu scufiță

N-am mai văzut un film de groază de multă vreme. Adică a trecut mult de la perioada în care nu ocoleam filmele de groază. Cam vreo 5 ani așa. Am văzut filme cu sânge, da' în afară de House of wax (care n-a fost nu știu ce), chiar nu mai sunt la curent cu ce-a produs cinematografia pe acest segment.

Da' asta nu înseamnă că nu pot răspunde la provocarea Adinei, că doar până atunci au existat filme pe care le-am visat și care nu m-au lăsat să ies pe întuneric din casă. Cel mai cel a fost The Grudge. L-am văzut cu o prietenă și în seara în care l-am văzut, am fost ok, însă a doua noapte, când am rămas singură acasă, și în toate nopțile din săptămâna care a urmat, chit că nu eram singură, eu o auzeam pe aia cu părul negru care cobora șerpuitor pe scări și scotea un sunet pe care nu-mi doresc să-l mai aud. :)) Cine a văzut filmul știe despre ce vorbesc. Tot din genul ăsta, un horror mai aparte a fost The Ring... fără sânge, da’ băga teroarea în mine fie că-l vedea în mijlocul zilei la ora 15 sau noaptea la ora 2 cu încă 5 prietene și cu becul aprins.

Evident nu pot lăsa pe dinafară The Blair Witch Project, pe care nu l-am înțeles prea bine, dar nici nu vreau să mă uit încă o dată ca să-l pot pricepe.

Ah, și, ca fapt divers, când eram mică mică, îmi era frică de mâna din Familia Adams, care nu e film de groază. :))

Jovi

Tema Adinei de azi chiar m-a pus în dificultate, mai ales că de principiu nu prea urmăresc filme horror, îl am mereu pe băieţel prin preajma şi nu vreau să îl sperii inutil. Când e vorba de speriat în filme, îmi aduc aminte filmele video văzute înainte de 1989, pe vremea când aveam vreo 10 ani, şi când într-o curte de la ţară se proiectau (pentru toată uliţa) filme de tot genul. Şi acum mă urmăreşte un film (nu îi ştiu numele, nu am aflat nimic despre el) în care un personaj uman negativ omora tot ce prindea în cale, scena finală fiind o veritabilă tăiere de cap, filmată cu toate amănuntele posibile :D

Dar pentru că trebuie să fac o recomandare vă las în compania „Zombie Strippers!”, pentru a combina tema cu plăcerea (un film excepţional de... slab):

Andres

Cu ocazia acestei minunate sesiuni va recomand The Descent. Prima impresie dupa vizionarea filmului a fost ca nu am mai vazut de mult un film horror in adevaratul sens al cuvantului. Si am vazut ceva filme, asa-zise de groaza, la care ori radeam ori ma plictiseam si ajungeam la final sa ma intreb cum de am avut rabdare... The Descent este unul dintre filmele care te prinde si in final ramai cu senzatia de teama, uimire, puls marit...
Am ramas prinsa in scaun de la prima faza “brusca” din film. Nu am sarit de pe scaun, insa mi-a iesit un WTF! La a 2a faza am speriat-o pe sora-mea. Care sunt acestea? Nu va zic!
Nu e un film pentru cei slabi de inima, pentru claustrofobi, pentru cei care se sperie cand vad membre rupte, intestine, sange in general. Pentru voi ceilalti vi-l recomand cu sonorul dat tare si pe intuneric!
Trailerul:

Tweet