The night of the Hunter

Admirând cu o mână în falcă astă piesă de colecţie cuibărită sub un clopot de sticlă, la adăpost de praful mercantil ce se desprinde la fiecare scuturare frenetică a boţitului cearşaf hollywoodian, imi veneau în minte flash-uri din The killer inside me menite a-mi da un cot ascuţit în coaste, urlându-mi în urechi ca o băbuţă fudulă de urechi: uite fato aci lecţie, nu vezi şi tu poezia cum curge la vale, cum bolboreşte basmul la fiecare cataroi. O mie şi una de nopţi agăţate pe cerul de carton

  hansel şi gretel se decupează 

pe fundal îngroşaţi 

fiind de aura unui stoicism sfâşietor, 

 barbă albastră îi aşteaptă după colţ 

să le fure mica avere 

îndesată în burduf de păpuşă, 

 adopţia lui moise, periplul degeţicăi, ophelia plutindă 

 

se regăsesc şi ele în iţele metabasmului de faţă trecute prin obiectivul bicolor al unui hollywood aflat în era antemiopismului (anii 50), aflat la pubertate, cu o imunitate ridicată la facil şi spori făcători de verzişori (deloc clorofilici). Cadrele aproape bidimensionale dau senzaţia unui treatru de păpuşi de o tensiune exacerbată fără a recurge la elemente thrillirice cum vedem prin era noastră postapocaliptică. Jocul actoricesc este specific timpurilor respective şi poate părea uşor nenatural, dar forţa cu care este înfruntată tragedia (moartea părinţilor) justifică într-un fel paloarea şi pateticul, acest aplomb stoic duce până la resemnare, iertare şi binecuvântare christică toate puse într-o inimă fragedă de copil. Un film frumos, bărbatos, incununare a unei societăţi călite de războaie, dar care percepe optimist, o'haric ziua de mâine.

P.S: apropo de bărbătoşenie, infantele mascul este cel inteligent, care bănuieşte mefistotelismul tatălui surogat, pe când sorsa e aia prostuţă ca nu vede pădurea de copaci, însă contrabalansul vine odată cu apariţia unei maici tereza garnisita cu puşcă :D

Tweet