Parle moi dans la langue de Moliere

Aşezaţi frumos în lojă, cu monoclul înţepenit sub arcadă, cu evantaiul fâlfâind sau sprijiniţi trândav în baston suntem părtaşii lecţiei de anatomie a domnului...tartuffe, pe numele său real  Moliere (ba nu, Jean-Baptiste Poquelin). Învăţăm cum ia naştere un  gen literar  în sânul (mai bine zis pântecul) unei logici hermesiene, pornind de la o situaţie concretă, de viaţă, amoros-sfâşietoare, la îndemnul matur şi vizionar al unei amante raţionale. Modalitatea în care e fecundat, se dezvoltă şi eclozează acest nou gen (molieresc) este redată savuros, impecabil, minuţiozitate în sprijinul căreia vine un actor Romain Duris (cu un chip uşor crispat şi tern, ce-i drept) mai mult decât potrivit pentru mantoul (căci pe atunci trona dandysmul) şi cizmele moliereşti (vezi mai jos scena în care imită mai multe personalităţi cabaline).

Deşi perfect convis că destinul său este acela de a crea tragedii şi de a interpreta personaje emfatice, posesoare ale unei soarte care merge dincolo de supraeu, Moliere ajunge până la urmă să creeze satire, farse şi să le interpreteze memorabil căci pentru ele şi pentru a lor răspândire s-a născut. În locul bufonului regal şi a lui pălărie hazoasă apar în secolul al XVII trupele de teatru a căror prestaţie este dictată de capriciile capetelor încoronate, iar refularea spiritului creator se regăseşte camuflată în satiră savurată de către chiar cei care îi fac subiectul. Costumele, recuzita, senzaţionale, cadre în profunzime, panorame care dezvăluie un verde crud de grădină versailleză ce se prelinge de pe gardurile vii, geometrice până în faldurile de brocart, pe alocuri intensitatea coloristică atinge culmi burtoniene. Minunat, căutam un film de epocă, epocal, l-am gasit. Bravo, monsieur Moliere, bravo!

Tweet