Lasa-ţi idioţii să vină la...cină

Le dinner de cons te îndrumă  comico-draconic, te ispiteşte faustian să găseşti connardul perfect pentru a-l invita la cină astfel incât să-ţi distrezi prietenii şi mai ales să faci din bietu' om marota/mascota unui cvasiconcurs al quid pro quo-ului. Deloc deotonlogic ha, dar teribil de amuzant. Un vodevil de calitate (oximoronic, stiu), contraplonjeur de replici ce se succed debordant, savuros. Situaţii ce ar face mustăţile caragieleşti să trepideze, iar pe cele einsteniene să penduleze slow motional şi relativist căci da domne universul şi prostia umană sunt infinite ( în ceea ce o priveşte pe ultima avem măcar satifacţia că o putem face subiect de amuzament, pentru cealaltă infinitate s-au inventat acceleratoare, tăcute, dar care mustăcesc în surdină).

Dar nu despre prostie în sensul comun al termenului este vorba aici, ci despre naivitate, altruism indobitocit de mersul împleticit al unor mici obsesii, nevinovate, dar sforăitoare, de lipsa de ego, idiotul este marginalizatul, avidul celor mai mici atenţii din partea celor mai puţin potenţiali ascultători, băgătorul de seamă, câinele de pază, rotiţă necesară a mecanismului, sacul de box, băţul în fund, tot el te ajută, tot el te bagă în belea, concentric, again and again, dar îl ierţi căci te menţine viu, îţi dă palpitaţii la corason mamiţo şi te binedispune, pentru ca în secunda următoare să te îngroape (şi să scuipe pe mormântul tău, după care să te dezgrope pentru că şi-a uitat batista în buzunarul tău...). N-am prea dat peste idioţi de o aşa factură, dar probabil că ei există şi nu ştii niciodată când îţi pică unul la cină (roagă-te să nu fii chiar tu ăla :P)
Film recomandat de Psihedelicul 

P.S: revin cât de curând cu Marţi, după Crăciun, ce mi-a plăcut, dar mai ales ce nu mi-a plăcut şi ce întrebare (idioată cred :P) i-am pus lui Muntean după avantpremieră.

Tweet