The banishment

A te uita la Izgnanie e tot una cu a răsfoi un album foto (profi) ascultând un pian de Liszt alături de o cafea amăruie, iar pe fundal neapărat un geam deschis precedat de o perdea fluturândă ce vrea cu tot dinadinsul să întoarcă paginile armoniosului album.

Imaginile sunt şocante nu pentru că ar beneficia de unghiuri sfidătoare, de sadism vizual sau la polul opus de frumuseţe păpuşărească tributară panopliei franţuzeşti, ci impactul lor (al imaginilor) se datorează unui realism tulburător surprins de la o înălţime, o distanţă demiurgică şi totuşi extrem de proximală, un fel de hic et nunc concomitent care dă senzaţia omneprezenţei unui big brother deloc orwellian deoarece implică neutralitate şi...compasiune.

Filmat absolut senzaţional, fiecare cadru e cântărit cu atenţie, fiecare detaliu îşi are un rost bine definit în perfectă armonie cu restul, e ca şi cum a privi ore în şir picturile lui Vermeer pe un diapozitiv, iar dintr-un colţ întunecat, dintr-un perete scorojit, din spatele unei uşi supărător de statică parcă să zic că flutură coada tarkovskiană :P. Povestea este cât se poate de răsolitoare şi roskolnikoviană, un soţ este înşelat (aparent), o soţie anarhistă sau doar îngreţoşată sartrian de viaţă recurge la minciună în numele idealului său feministo-existenţial (profund şi greu digerabil), iar asta îi aduce involuntar moartea. Mă aşteptam la un cu totul al curs al poveştii (obişnuită fiind cu sadisme kill billice :P), dar şcoala rusească mi-a dat o palmă zdravănă peste ochi şi un şut în realitate.
Minunatul discurs al soţiei:

-It is his baby.

-Of course it is. Whose else?

-But it is not his, in a way that...

...our children are not ours.

They're actually not only ours.

The way we're not only our

parents' children. Not only theirs.

Do you understand?

I stay awake throughout the night

and I can't go to sleep.

I hear him breathing.

He loves us just for his sake.

Like objects.

-God!

-I’ve been living like this for years.

Why do I feel so lonely?

Why isn't he talking to

me the way he used to?

Or I thought he was talking to me...

I wouldn't be able to

explain anything to him.

I need to do something.

If he's going on like

this everything will die.

I don't want to give

birth to death.

We could live without dying.

There's such a possibility.

-What possibility, Vera?

-I don't know, but it surely does exist.

And it's only possible together,

one for another, otherwise...

...it's impossible by oneself.

There's no point.

It's a vicious circle.

How can I explain that to him?

Tweet