duminică, 19 septembrie 2010

Marţi, după Crăciun

N-am scris până acum despre el pentru că am dat întâietate, că aşa-i frumos, celor care m-au trimis să-l văd în avanpremieră. Deci am avut ocazia, undeva miercuri, să asist, să diger, să decantez şi să savurez in ultima instanţă noul film semnat Muntean, semnatură scrijelită adanc în carnea crudă a unui cotidian aparent tern. Spun asta deoarece, ca şi în Boogie (precum si in multe alte productii româneşti de dupa fatidicul an doua mii) se insistă foarte mult (excesiv poate) pe latura atât de facil regasibila în cotidianul ticsit de situatii pe care le ştim pe de rost, situaţii pentru care suntem pregatiţi încă din faşă si uneori parca simtim nevoia (sper ca nu vorbesc doar in numele meu :P) de a vedea si altceva pe marele ecran romanesc blurizat pe margini, un story care sa treaca printr-un filtru imaginativ mai bogat si să asistăm la povestea personajelor si mai putin la povestea...noastră. 

Un tată are o amantă, un copil si o nevastă. E Craciun, cumpară brad, cadouri, face vizite amantei, familiei, ii marturiseste sotiei idila, scena minutios creata, dar acestă minuţiozitate personagistică parcă nu se pupă pe alocuri cu scenariul, exemplu: apare la un moment dat o discordanţă în script, cam evidentă, dar hai să o punem pe seama imitării unei situaţii reale în care nevestele înşelate se fâstâcesc atât de tare încât uită că tocmai s-au întâlnit cu amanta soţului şi îl întreabă pe acesta dacă nu cumva şi amanta a fost la rândul ei minţită în privinţa existenţei soţiei. Scena marturisirii sotiei este una tensionată, amuzantă, voit (cred) balbaită, veridica, frumoasă in definitv si excelent jucată. Deci un traseu simplu, translucid, cadre puritane, pe alocuri latărete, labatate, taciturne (cam ca acela din finalul lui Eu cand vreau sa fluier, fluier) care se screm sa transmita raze din corola misterului blagian, dar viteza luminii nu pare sa fie un cărăuş bun si face popasuri, ajungand la noi doar apendicele ideii aflate undeva la iesirea din pestera, lumioasa, falnica, iar noi garboviti, ne zgribulim in intuneric, la lumina palida a focului de lemne care abia palpaie si ne cresc licheni pe spinari.   

In cadrul conferintei de dupa proiectie Muntean ne-a marturisit ca se identifica intr-o mare masura cu personajul masculin tranzitoriu si dilematic. Enervata fiind de multitudinea de „plasari de produse” am indraznit sa intreb de ce s-a recurs la un asa afluviu de publicitate (cand omu’ cauta la cinema o ora juma, doua ore de film in stare bruta fara intercalari comerciale) si nu vorbesc doar de o cutie de lapte Dorna pe usa frigiderului, cutii de Heineken, Almette, pungi mega image ci de referinte conversationale de genul „hmm ce buna e almette” sau e „bine ca ai facut un credit la brd” ( ps: mai apar in film tanti care face reclama la casa buna si tipa din miniseria adolecentina vodafone :D), Muntean spunand ca nici macar nu a primit bani pentru „elogiile” respective (cu atat mai ciudat) si ca normal e ca ele sa fie acolo, ca asa e in viata. Nu contrazic, dar parca vreau/vrem mai mult film, mai multa uzina de vise si mai putini muncitori sudosi in uzina realitatii. Si totusi e un film la care e bine sa va duceti pentru ca binedispune, nu catartizeaza, dar exemplifica, incercuieste, bifeaza si intinde pe felia de viata un strat de „almette” pe care nu-i frumos sa-l refuzati :P

7 comentarii:

  1. Chestia cu 'balbele' - care personal nu m-a deranjat si nici nu e fost foarte evidenta - o pun pe seama lungimii scenelor, ai vazut cred si tu cat de putine taieturi sunt. Mi se pare ca sporeste cumva senzatia de realism veridic, fiind o drama destul de emotionala te gandesti ca niste oameni cand au discutii nu iese pe gura numai citatae din carti, adica eu ma gandesc la mine, cand ma cert sau vorbesc mai mult, te mai incurci cat de cat, e normal, nu spui poezii, poate asta a fost ideea.. sa lasi oamenii sa se desfasoare exact ca in viata reala.

    Depre product placement nush ce sa zic, nu m-a enervat, doar intrigat un pic, iar daca spui ca nu erau platite nush ce sa zic.. probabil Muntean chiar mananca almette si are cont la brd. Punem si noi articolul pe marti, inainte de Craciun desigur :))

    RăspundețiȘtergere
  2. intr-adevar scene lungi, de apreciat nah ce pot spune, poate pentru ca-s fan lipituri, alaturari, vitezometre :)) apropo de scene lungi ai vazut Hunger?

    RăspundețiȘtergere
  3. mi se pare foarte interesant din descrierea facuta. spre rusinea mea nu am auzit de el. sper ca programul (cam incarcat) sa-mi permita sa-l vad mai ales ca este vorba de un personaj masculin complex care trece prin viata fara sa stie ce vrea(asta am dedus din descriere). Nu cred ca firmele mai sus mentionate o sa trimita macar un multumesc. Mai e mult pana cand in Romania se va plati pentru plasare de produse in filmele de pe marele ecran (las ca platesc bine in emisuni ca dansez pt tine sau emisiunea aia cu nea marin).

    RăspundețiȘtergere
  4. asa e, mai e mult pana acolo, macar sa apara cu un folos care sa ajute pe viitor la buna dezvoltare si de lunga durata a cinama-ului romanesc (decupaj ceausist:)))...dap un personaj complex pentru ca e f real:P

    RăspundețiȘtergere
  5. Frumos din partea lor dacă te-au trimis şi era normal să le dai un mic avans :P. Pare suportabil filmul, deşi din ce în ce mai mult filmele făcute la noi alunecă pe panta comercialităţii, când de fapt impresionau tocmai prin opusul lor. Mi-a plăcut finalul cu almette - very tastefull :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Muntean se lauda(!?) cu ce i-a spus un critic (membru in juriul unui festival) referitor la Boogie,citez:"pare sa nu aiba scenariu",iar el o tine tot asa!

    RăspundețiȘtergere
  7. scenariu mai...vanjos a avut furia, dar cica e domne prea hollywoodian, hartia va fi albastra putea fi si mai albastra, iar boogie si boogie reloaded sunt ca viata nah, curgatoare si lipsite de un scenariu inchegat

    RăspundețiȘtergere