Două istorii secrete

bruno coulais-the book of kells 
Istoria secretă a lumii (găsită în biblioteca unui vecin) şi Istoria filozofiei oculte (găsită pe blogul lui liviu drugă) promit din titlu antologii macrameice, analizate la ingliţă, revelatoare, ridicări de sprâncene numa că una e mai ezoterică decât alta şi cum nu era firesc prima dintre ele e cu mult mai eterică decât a doua. Istoria secretă a lumii e rezultatul a 20 de ani de cercetare şi săpături, iar prin lume autorul înţelege la modul trubaduric literatură, religie, oralităţi şi alte izvoare neacreditate, neoficiale, deci o istorie dubioasă a lumii, deci interesantă. Odată urcat în barcă îţi sar în braţe, fluturându-şi frunzele, adam şi eva pe fundalul unei ode adusă originilor vegetale ale împreunării cognitiv-primordiale, apoi li se alătură proiecţiile lor egiptene isis şi osiris, orfeu, dedal, hoarde de zeităţi şi semizeităţi (deloc cum ne-au învăţat legendele cuminţi ale olimpului), templierii, gnosticii, cabaliştii, ghilgameş, regele arthur, cei doi prunci iisus, magdalena, dante, columb, newton, wagner,washington, buddha, lynch, matrix şi anticristul.

 Deci un ghiveci din care aparent s-ar înfupta dan brown la cina cea de taină, însă astă aducere împreună  formează o pluri pentagramă destul de suculentă pentru un neiniţiat. Ceva mai multă pulpă şi ceva mai mult fanatism documentarist găsiţi în istora filosofiei oculte unde obsesia pentru fişa biografică atinge nirvana, iar informaţiile privind practicile oculte întră într-un tufişism alchimic din care cu greu îţi mai vine să ieşi, istoria pietrei filosofale e tratată prin prisma unui ochi cu vedere paradigmatic-riguroasă (paradoxală), geometrie ocultă cu toate formele la vedere:P, divinaţia e şi ea întoasă pe toate părţile  de la metoposcopie (ghicitul în ridurile frunţii) la forme aparent absurde unei culturi sintactice (de genul se pune un cocoş în mijlocul unui cerc, se scriu in cateva puncte neşte litere peste care se pun boabe, cocoşul ciugule, iar ordinea digestivă devine logică...divinativă), deci nebuneli frumoase din care rămâi cu cateva boabe.

Îmi amitesc că prin liceu mă pasiona graal-ul şi mă duceam la biblioteca din cartier, iar tanti bibliotecara cu ochelari alungiţi mi-a zis odată: pst ia vino tu încoa puţin, mă săgetează cu privirea pe deasupra ochelarilor, auzi, să nu te prind că vine maicăta p'aci să se plângă că ai început să aprinzi lumânări prin casă şi să incantezi abureli...am râs copios, zic asta da gândire magică nene :))

Tweet