The man who loved Yngve

De la soul kitchen încoa' (cu excepţia lu' pilgrim desigur, care intră în altă categorie deşuche(a)tă) parcă n-am mai văzut ceva atât de revigoratoriu, pala scurtcircuitantă venind pe filieră nordistă, norvegiană mai precis. Muzichia rockerită agaţă o zală inoxidabilă, zăngănitoare de nădragii pilgrimieni, s-ar zice că e un filmuşor depre o trupă puberă de cântăcioşi cu talent dilematic, dar rămuricile abordării se extind, îşi sfidează anotimpul şi mai apare câte o floare rebelionară cu trimiteri la căderea zidului berlinului şi consecinţele undei sale de şoc, apoi o protuberanţă florală de altă orientare gametică, mai precis problema homosexualităţii e luată protector/polenizatoriu sub o elitră, alături de o analiză oarecum superficială a rebelului fără cauză featuring geniul pustiu. Rezultatul încrengăturii e...inmugurător, puştii zăngăne la chitări cu încredere, au prezenţă scenică bună şi chiar dacă poate nu ştii nici o boabă de norvegiană (cum poate e şi normal) ei au grijă să te înveţe măcar un cuvinţel, să nu pleci cu...mâna goală: kug :))
 

Tweet