Stone

Primele reacţii faţă de poaspăt reintratul dupa gratii norton sunt ronţăitoare  pân la măduvă (vezi ce zice richie), legitimă atitudine dacă e să o măsurăm cu grila precendentului, antecedentului şi gratificării. De niro şi norton ne-au învăţat, separat, fiecare în cornul său abundent, cât de mari, de tari, de dinozaureşti sunt ei, însă atunci când se întâlnesc parcă apare un desincron (cum a fost şi cazul the score), coregrafia lasă de dorit (gata, că încep să mă ancorez în lexicon de vineri seara cu diftongi dansanţi, pe tocuri :P).

Dar, luându-i separat, fiecare după gratiile sale, ed îşi face treaba bine, procesul spiritualizării sale e însă cam brusc, cam lacunar, psihoza sa, dacă ea există, are puţini aşi în mânecă (două scene taciturne din care nu prinzi prea multe), personajul lui de niro suferă de un plictisism apoape enervant pentru unii :P, dar pe mine una nu m-a deranjat căci îi găsesc uşor corespondent real, mila (jovovich) joacă rol de gagicuţă tâmpiţic-ninfoman-magdalenică cu încrengături pe care le întrezăreşti a fi cumva psihotice ca ale lui norton, dar parcă totuşi nu sunt, un joc de oglinzi deci cam aburite şi neclare, ah da şi ar mai fi soţia personajului lui de niro, ca să fie cvartetul complet, o fiinţă religioasă a cărei viziune curge lin pe panta habtonicismului. Să zicem că avem 4 puncte spaţiale, astrologice, aflate fiecare într-un raport diferit cu divinitatea, un fel de paralelism paradigmatic, 4 forme de catarsis: unu e ateu şi paranoid (de niro), altul e agnostic şi mistic (norton), altul e ocult şi orgiastic (mila), iar ultimul e dogmatic şi absurd (frances conroy).

Privit cu lupa individualităţii eu zic că nu-i un film rău, dar dacă e să faci un pas în spate tabloul e greu de încadrat într-un curent şi culegând elemente de ici de colo pare a fi mai degrabă o pânză kitsch: tipesa se culcă cu cine trebe ca să îl scoată pe gagiu din bulău, după care păcălitul devine paranoid, cu, să-i zic frica lu' dumnezeu, salvatul trece printr-o metamorfoză cam greu de ingurgitat, iar la final deontologia îşi dezgoleşte languros un picior. Daaaar pentru amatorii de cabaret existenţial şi pentru nortomani ploaia de pietre şi pucioasă s-ar putea să treacă cumva tangenţial-soteriologic :D

Tweet