Scott Pilgrim vs the world

Cînd am auzit prima dată de pelegrinul ăsta cu capu' în nori, complet dezaxat, eviscerat, i-am asociat imediat eroismul spasmodic cu cel al despletitului, despiedicatului kick ass, regnul e întrucatva comun adica filme cvasibenzidesenate care-ţi intră cu bocancii murdari sub cutia craniană, fără să bată la fereastra-cristalin a corasonului şi după ce că nu e loc (în cutie, nu în suflet, căci deh raţiunile vorba lu' pascal sunt cam maniheiste) îşi mai invită şi droaia de pretenaşi cu personalităţi-purece care se ubicuizează în toate direcţiile, tranşează dendrite, le reaşează, reconstruiec matricea, amontele materiei cenuşii devine avalul unei antimaterii bezmetice. Lumea lu' pilgrim sau lumea căreia se împotriveşte e un experiment vitezoman, antigravitational, lacunar, care poate a urmărit cu deştul înmuiat în salivă fragmentele otravite ale lui the eternal susnshine of the spotless mind şi cu cealaltă mână tremurândă a turnat un pahar berzelius plin ochi cu psihedelism coloristic, kate winslet se întoarce şi ea, atavic bineînţeles, alături de alternanţa culorii capilare.

E de un comic cumva hibrid, bureţos, fagocitar de tautologii (nu e nici hot fuzz-regizoru' e tot ăla, dar nici umor teenageresc), interjecţiile grafice specifice benzilor desente sunt parte componentă a marelui tot, la fel de naturale ca păsările pe crengi, foarte reuşită încercarea de a resuscita jocuri naftalince, gen mario, cu mijloace din trecutul apropiat, deci vizualul te dă pe spate, la fel şi sonorizarea, e inovativă, atât de apoape urechilor, feţele sunt fresh, povestea e antică, regăsibilă în pagini de reviste cool la rubrica cum să o cucereşti, shakespeare plus a christmas carol plus un habar n-am ce, un zbang un trosc, o trăznaie, o petardă, un pumn în falcă, un ghiont, un gâdilat la călcâiul lui ahile care îl face...epopeic. Dar parcă tot mai mult mi-a plăcut kick ass, poate pentru că are brush-ul ăla tarantinic :D

Tweet