La tigre e la neve

Film recomandat de către un omuşor de pe facebook (mă rog, nu cunosc exact teleologia, probabil că nu e niciuna:P). Adevărul e că n-am mai văzut de ceva vreme un film-gateau sau mai degraba una pelicula-torta ca să dau cezarului lingvistic ce-i al lui. Nu ştiu cum e Benigni (paradox nominal) în viaţa reală, dar mutrişoara lui de puber în etate îi trădează optimismu subepidermic, cert e că ne mai demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, că la vita e bella şi că în ciuda bitternessului ei tre să ai cojones încât să faci dintr-un pat de moarte o mini scenă de treatru păpuşărec, dintr-un spital un bazar, să-ţi arborezi o mască şi să dai cu tifla nedreptăţii, să faci poezie din colbul unui război prostesc.

Deci: raze de soare la orizont, o camilă de parcă îţi vine să o iei acasă, dialogism freudist ghiontit de pe canapea, scena de început de un onirism schematic (cum altfel, gros-planul e apanajul hic et nunc-ului) mai să zic că am picat în satyriconu' lu' nea fellini, o altă felină-metaforă închide cercu', un pacient italian cu multe soluţii fiabile, inovative, la îndemână, gata să meargă până la capatul lumii văzute şi nevăzute să îşi salveze femeia iubită, un jean reno poliglot în rol de scriitor răsăritean cocoloşit de apusenism protector-pansalvator-de-bieţi-scriitori-oropsiţi-de-soartă-în-ţara-lor-de-două-parale-incultă-şi-dogmatică, una combinazione soră cu existenţa imediată dintre hăuri, ţeste smaşuite de pereţi şi piscuri de fildeş, rapunzelice...filmul ăsta e un fel de buton de refresh, reinventoza e aminoacidul, factorul x care îl detaşează pe blazat de optimist, aşa că dacă vă lâncezeşte ştecherul pe undeva, priza asta cu încărcătură poetică legată în serie cu o bobină zdravănă de comic când  amar când tortesc o să vă mai scurcircuiteze...măcar o leacă.

Tweet