duminică, 28 noiembrie 2010

Strigoi


beirut-postcards from italy 
Film cu românaşi, topos: sat podoleni, limba vorbită: engleza (cu un puternic accent românesc, însă cu o interpretarea a topicii foarte convingătoare), regie: o tanti, pardon lady din ingland, subiect: mitologie sătească asezonată cu o frânghie de realism autohton atârnândă la gât, transpusă în registru, hai să îi zic horror, da nu e domne, sau dacă totuşi e, a ieşit de calitate superioară de pe acelaşi raion cu norvegianul let the right one in sau coreeanul thirst.
 
Realismul narativ, personagistic pare a izvorî dintr-o cercetare atentă a comporamentelor, a legendelor locale, şi nu poate fi decât imbucurător faptul că un factor exogen şi-a vârât coada prin bestiarul românesc, îmblânzindu-l şi tratându-l cu seriozitate. Întreaga desfăşurare a întâmplărilor intrigator-parodice are ceva dintr-o povestioară uşor suprarealistă spusă la gura sobei sau grăită într-o noapte de înviere decameronică în sânul unui grup de ţânci sătui de prohodit care dau iama în cimitir şi se pun pe povestit întâmplări speriete pe care mai că îţi vine să le crezi, măcar pe jumătate.

Ăsta nu-i tocmai un film horror căci poate fi privit printr-o cornee socială dacă e să ţin cont de personajul miez-tânărul proapăt reîntors din Italia care nu îşi mai găseşte satul ca odinioară, iar lumea nouă din care tocmai s-a întors o face pe cea a satului de baştină să pară mistică şi absurdă, mai poate fi privit cu coada ochiului şi dintr-un unghi religios cu accent pe deontologia preoţească şi a sa sfântă flexibilitate, amin, alt unghi poate fi unul existenţial cu înclinaţii faustiene şi cumva miop îşi face loc un ochi politic cu o retină îmbătrânită, apendicală, adecă încârligată în nervurile vechiului regim.La fel de bine putem avea de-aface cu un ion rebreanian colectiv, îndrăgostit de glie şi bineînteles strigoi :D Ce să mai, e un fruct exotic, o combinatorică riscantă, dar reuşită, plină de momente savuroase şi impletituri de simţuri ca de exemplu o minunată scenă slow motională în care o parte din consăteni dansează aşa cum ştiu ei pe muzica trupei beirut :).

Un comentariu:

  1. sunt atatea legende romanesti astfel incat un asemenea film era necesar.

    RăspundețiȘtergere