Essential Killing

Gestul de a trece noul film al lui Jerzy Skolimowski prin filtrul simbolisticii și al interpretării religioase în proaspătul an 2012 pare anacronic sau mai just spus ieșit din uz. Însă există o serie de date, de parametri, de versete vizuale care îngănă involuntar (sau nu) acordurile unei astfel de interpretări. Figura iconografică a lui Vincent Gallo ar reprezenta un prim astfel de semn, de vină fiind obișnuința de a identifica sau de a confunda orice chip masculin-osos-prelung-bărbos cu cea a lui Iisus. 

Ținând cont de o posibilă reinterpretare biblică de-a-ndoaselea pe care filmul și-o propune, se poate spune că avem de-a face nu cu un Christ ci cu un anti-Christ în sensul dihotomic pur. Prin anti-christ nu înțeleg un personaj malefic, distrugător în sensul biblic ci un personaj care se opune antinomic christului biblic, un personaj hălăduind, prigonit într-o pustie azonală, trimiterile biblice având uneori accente ironice: anti-Christul merge pe apa înghețață, îl regăsim la început într-un peisaj pustiu și arid, apoi într-unul pustiu și rece, se întâlnește cu un om aflat la pescuit pe care nu-l face pescar de oameni ci căruia îi fură peștele proaspăt prins, nu înmulțește nicio pâine ba din contră, grija lui primordială este foamea, o nevoie ce îl impinge la gesturi oarecum iraționale, însă privite mai îndeaproape cu focusul simțurilor ele par perfect legitime. Apoi anti-christul rătăcește într-un fel de grădină Ghetsimani înconjurat de câini-metaforă, o scenă construită simplist, dar care reușește teribil de bine (și prin coloana sonoră) să redea angoasa personajului. 

Am să închei șirul de trimiteri biblice mai mult sau mai puțin legitime cu figura unei posibile Magdalene, aici având rolul unei amintiri, unei năluci. De fapt toate personajele par a fi astfel de năluci, ele sunt cumva echidistante, par a fi cartografiate astfel încât personajul principal să poată trece de la unul la altul în căutare de sprijin și redresare. Acest anti-christ îngenunchează vechiul-testament-al-lingvisticii care spune că totul a început și a fost creat prin cuvânt, aici cuvântul este cam absent, nevoia conversațională, până și cea a monologării este surclasată sau înlăturată de nevoi ceva mai primare: de hrană și adăpost. Astfel de nevoi sunt create, forțate spre exemplu (de dragul naturalizării sau renaturalizării) în Into the wild, iar ele parcă nici nu sunt perceptibile in The way back unde voința surclasează orice alt tip de nevoie.

Magdalena în Essential Killing 

Magdalena în The way back

Dacă introducerea lui Essential Killing pare una cu implicații politice, ducând chiar înspre fobia terorismului, subiectul filmului în sine pare să aibă această fobie așa că el îndepărtează pe parcurs personajul dinspre statutul de zoon politikon înspre cel de zoon și atât, adică îl aduce mai aproape de regnul animal: o dată prin semnalarea apucăturilor sale primordiale, rudimentar-necesare (de aparare, hrană etc) și mai apoi prin comuniunea (scuzați termenul folcloric), prin dialogul cu restul animalelor ce-i sar simbolic în cale.

Construcția narativă a filmului este una nu tocmai previzibilă, gradul de imprevizibil crește în barometru și datorită unghiurilor subiective de filmare, apare un scurt și unic moment de anticipație undeva spre final, dar acolo el are alte implicații, dacă nu biblice atunci măcar naturalist-mistice, personajul își vede finalul ca urmare a unui soi de dialog cu animalul lăuntric. 

Tweet